„În acest moment mai avem 80.000 de sportivi în România [fără fotbal], indiferent că vorbim de sporturi olimpice sau neolimpice. Asta e realitatea!”, spune fostul ministru al Sportului, Elisabeta Lipă pentru ProSport. [1]. Ce se întîmplă? Ce e de făcut?
Îmi crește instant tensiunea, simt furie în tot corpul. Tocmai mă întorsesem cu Matei, băiatul meu, de la o întâlnire cu consilierul local Mihaela Suciu, cu Doru Bălan și cu Ioana Rus și bebele ei pentru a vedea cum putem încuraja mișcarea și mobilitatea pietonală de-a lungul Canalului Morii. Fluidizarea accesului pietonal în jurul canalului este unul dintre dezideratele campaniei SOS Parcurile Plopilor.
De la plăcerea de a ne plimba prin zonă (oare câți oameni politici se întâlnesc astfel cu cetățenii?), citesc îngrozit datele. Doar 8.000 de alergători legitimați mai suntem din acei 80.000? Dintre aceia sigur sunt ca și mine la Clubul Sportiv Municipal Cluj-Napoca (CSM) care participă doar la o competiție-două pe an cu clubul, deci implicați destul de puțin. Ceea ce înseamnă că performanță efectivă și participare la competiții fac mult mai puțini.
80.000 de sportivi care participă la competiții este 0,4% din populația României! Dacă mai punem și fotbalul și mergem pe premisa că nu au luat în calcul toate sporturile oricum ajungem la statisticile UE care ne dau cu 1% dintre cetățeni membri ai unui club sportiv! [2]
Media UE este de 12%. Mai adăugăm 11% persoane care merg la centre de fitness și 3% membri ai unor organizații care implică sport și mișcare, așa că ajungem la o medie UE de 26% cetățeni asociați să facă mișcare. Noi mai avem 4% membri ai unor cluburi de fitness și sănătate, plus 1% care mai fac mișcare în diverse organizații, dar ajungem la sub un sfert din media UE.
Legat de campania SOS Parcurile Plopilor, care încearcă să unească într-un spațiu public de proporții Parcul Babeș, Parcul Rozelor, Someșul și Canalul Morii, plus spațiul verde de la Calvaria, acum despărțite de garduri și neglijență, trebuie arătat cât de puțini facem mișcare în general.
Media UE pentru activități fizice în aer liber (parcuri, natură, grădini etc) este de 40% din populație, cu extreme ca Finlanda (72%) și România (19%). Nu ține doar de mentalitate, are legătură în principal cu lipsa infrastructurii, dar și cu o competență scăzută (cazul parcului universitar, unde oamenii care fac mișcare se împuținează de la deceniu la deceniu ca urmare a taxei de intrare și gestionării deficitare).
60% dintre români nu fac deloc activitate fizică! Ne mai mirăm că avem atâtea probleme de sănătate? De ce nu se face referire deloc la înțelegerea sănătății ca prevenție din moment ce 62% dintre cetățenii UE spun că practică sport în primul rând pentru sănătate? De abia apoi, la distanță considerabilă, vin motivații legate de frumusețea corpului ori plăcerea de a ne juca.
România nu își permite să fie nesănătoasă. S-a calculat la nivelul UE că la o populație de 10 milioane de oameni, dacă o jumătate din populație este activă insuficient, atunci costul total de sănătate este calculat estimativ la 910 milioane euro pe an.
Semnale de alarmă se trag de mult, dar politicile publice pe sănătate ca prevenție, pe mobilitate și sport sunt deficitare și necoordonate. Doar un singur exemplu să mai dau. Primăria spune că ar fi deschis curțile școlilor după program. Dar dacă sunt deschise, de ce sunt goale? Cum stimulează autoritățile sportul în aceste curți?
Cred că se pot face lucruri bune și pe bani mai puțini. De pildă, putem face tranziția de la traficul motorizat la mobilitatea sustenabilă: transport în comun, ciclism, mers pe jos și chiar alergare. Dar încă nu avem viziunea să înțelegem că o nație fără vigoare fizică și morală devine simplă populație, niște indici statistici buni să ocupe ultimele locuri.
[2] http://ec.europa.eu/health//sites/health/files/nutrition_physical_activity/docs/ebs_412_en.pdf
[3] http://www.euro.who.int/__data/assets/pdf_file/0014/311360/Physical-activity-strategy-2016-2025.pdf
Romanian
English