Mai devreme sau mai târziu, pentru oricine persistă cu încăpățânare să își tocească adidașii alergând, devine clar faptul că ocupația aceasta nu mai poate fi privită în sine, în afara vieții de zi cu zi.
Poate la început era corvoada aceea care trebuie făcută pentru că vroiai să slăbești, să te lași de fumat sau pentru beneficiile celor 30 de minute de mișcare zilnică, despre care ai citit pe tava de la McDonalds.
Cu timpul însă, alergarea ajunge să se întrepătrundă cu restul vieții noastre în feluri pe care nu le bănuiam inițial. Viața profesională, cea de familie și alergarea încep să nu mai aibă granițe clare. Apar transferuri între ele. Munca ta devine mai bună și ești mai creativ datorită stării psihice și fizice mai bune date de activitatea fizică. Copiii devin mai activi prin puterea exemplului tău. Obstacolele întâmpinate în rigoarea unui program de antrenament te învață să gestionezi mai bine momentele dificile din viața de familie sau din carieră. Felul în care îți setezi și atingi obiectivele de alergare te ajută și în cazul celor profesionale.
Lucrurile sunt totuși departe de a fi doar roz. Familia și munca pot fi neglijate, poate apărea suprasolicitarea. Vrei să evoluezi, dar viața te ”testează”, îți taie avântul cu o accidentare. Și când se întâmplă așa ceva, efectul nu e doar fizic, ci și psihic, și se răsfrânge nu doar asupra ta ci și a celor din jur.
Nu ajung cele o mie de cuvinte ale articolului de față pentru a face lista completă a felurilor în care alergarea se întrepătrunde cu restul vieții, dar e clar că alergarea este mai mult decât actul de a alerga.
De aceea, și cartea despre care o să vorbesc în continuare este mai mult decât o carte de alergare, ideile de aici putând fi aplicate oricărei pasiuni (atletice sau nu) în cadrul căreia vrem să evoluăm.
Scrisă de un fost alergător de elită, actualmente antrenor, și de un jurnalist, ”Peak Performance”, este o carte despre aplicarea practică a descoperirilor recente din psihologia succesului în viața de zi cu zi. Subtitlul ei e foarte sugestiv pentru conținutul oferit: “elevate your game, avoid burnout and thrive with the new science of success”.
Da, e o carte de self-help, dar nu bazată pe învățăturile unui “guru”, ci pe numeroase studii ale unor nume importante din psihologie, cum sunt Kahneman, Baumeister sau Csikszentmihalyi.
Cartea este împărțită în trei secțiuni, fiecare capitol din acestea fiind însoțit de o listă de acțiuni recomandate, care pot fi puse în practică imediat. Din mulțimea de recomandări și strategii, toate aplicabile alergării, am să mă rezum doar la prezentarea câtorva.
Prima secțiune este despre alternanța dintre stres și recuperare ca strategie pentru a evolua și a evita suprasolicitarea. La capitolul stres autorii menționează căutarea așa-ziselor “just-manageable challenges”, a acelor provocări care depășesc, dar cu foarte puțin, abilitățile curente, și care induc starea de flux, de unde și referințele către recentele studii ale lui M. Csikszentmihalyi din ”Flow: the psychology of optimal experience”.
Interesant este și efectul pe care îl are modul în care percepem stresul înaintea unui eveniment major, de exemplu o competiție. Poți alege să îl vezi ca ceva care trebuie evitat, ignorat sau suprimat. Sau poți să îl privești într-o lumină pozitivă, cu entuziasm. Concluzia studiului citat este că “prin comparație cu cei care încearcă să se calmeze, indivizii care își evaluează anxietatea ca pe o stare de entuziasm performează mai bine”.
Pe partea de recuperare, una dintre recomandări este folosirea ”meditației mindfulness” care permite observarea răspunsului la stres și alegerea conștientă de a rămâne într-o stare calmă. Astfel, energia poate fi dedicată în întregime acțiunii întreprinse, nu îngrijorărilor de genul “ce greu e deja și mai e încă atât de mult”.
Autorii fac o paralelă între reacția la durere a experților în meditație și acele „conversații calme” cu sinele în perioadele de efort maxim pe care le au alergătorii de elită, trăgând concluzia că alergarea și meditația au multe în comun, lucru pe care îl bănuiam de ceva vreme, de când am descoperit meditația, dar n-aș fi putut să îl spun atât de bine pe cât o fac autorii.
A doua secțiune tratează importanța rutinelor. Conceptul „be minimalist to be a maximalist” se referă la a face o rutină sau un automatism din cam tot ce nu ține de preocupările fundamentale, și de a alege în mod deliberat în care activități să ne consumăm cea mai prețioasă resursă, timpul. La bază stă ideea de “decision fatigue” a lui Roy Baumeister, care spune că fiecare decizie consumă resurse mentale prețioase, iar aceste resurse sunt finite. Când deciziile sunt automate, atunci efortul mental este minim. Cu cât mai multe decizii automate, cu atât mai multă energie păstrată pentru ceea ce e cu adevărat important.
Ultima secțiune se referă la alegerea unui scop care transcende sinele, ceva pentru care facem ceea ce facem, și care ne dă răspunsul la întrebarea: “de ce?”. Atunci când suntem puși în fața unui obstacol și mintea spune că e cazul să renunțăm, este important să ne punem întrebarea ”de ce facem asta?”. Și la fel de bine ar fi să avem și un răspuns de genul “pentru cineva sau ceva de dincolo de mine”, ceea ce se pare că mărește considerabil șansele de reușită. Secțiunea finală oferă exemple și referințe științifice care sprijină această afirmație, precum și o metodă de a construi acest scop transcendental, bazat pe valorile fiecăruia.
Tot în această secțiune apare o idee foarte puternică, poate cea cu care am rezonat cel mai mult din toată cartea. Atunci când suprasolicitarea (burnout) își arată colții, de multe ori alegerea este de a lua o pauză extinsă de la activitatea în cauză. Uneori acest lucru este eficient, dar se pare că există o modalitate care nu necesită neapărat o pauză lungă. Autorii o numesc “dăruiește ca să primești” și este bazată pe un studiu care arată că dăruirea către ceilalți, de exemplu sub formă de voluntariat sau mentoring, duce la o energie și motivație sporite. Important este ca dăruirea să se facă fără a aștepta ceva în schimb și să aibă legătură cu domeniul pasiunii tale.
Nu toate informațiile din ”Peak Performance” sunt noi, mai ales pentru cei familiari cu munca psihologilor menționați ca referințe. Totuși, autorii reușesc să pună cap la cap multitudinea de studii într-un ansamblu foarte bine scris, ușor de citit și practic, de unde oricine își poate lua ingredientele pentru propria rețetă a performanței.
Sergiu Buciuc este programator, pasionat de sporturile de anduranță. Titular al rubricii ”Ca la carte” de pe Alerg.ro
Romanian
English
