… și se pare că intră într-o nouă etapă, asta dacă e să fim atenți la cîteva din semnele vremurilor noastre. Desigur, subiectul acestei aventuri este alergarea montană, prezentată mai jos în trei perspective. Despre toate aceste lucruri puteți afla din revista Alerg nr. 41
# Concursuri în creștere
În România se poate vorbi de alergare montană de abia vreo 12 ani. În acest scurt interval de timp s-au întîmplat totuși destul de multe lucruri: numărul concursurilor a crescut foarte mult, aproape că nu mai este sfîrșit de săptămînă în care să nu fie o competiție în cel puțin două locuri diferite din țară (desigur, cu excepția sezonului de iarnă). Concursurile s-au diversificat la rîndul lor, abordînd efectiv toate genurile de curse, de la crosuri, semi- sau maratoane montane, pînă la cele de skyrunning, ultramaraton ori curse multi-day. Sunt acum concursuri în toate zonele montane importante din țară, care contribuie implicit la promovarea sau dezvoltarea turistică a zonei.
A crescut mult și numărul alergătorilor, însă aici lucrurile trebuiesc privite mai nuanțat. Asta pentru că – generalizînd – românii continuă să fie mai curînd sedentari, decît activi, iar cei care încep să descopere frumusețea alergării montane se grăbesc adesea, propunîndu-și repede distanțe lungi sau curse grele, ceea ce a dus și la o rată destul de mare a celor care au încercat o dată, apoi au renunțat. Aici ar mai fi de lucrat, la educația celor care încep să descopere frumusețea alergării montane.
Și pentru a nu vorbi la modul general de concursuri, acest număr al revistei Alerg este focusat pe Ciucaș X3, un concurs ajuns la a noua ediție, care are curse pentru toți, care strînge la start cel mai mare număr de participanți din România. Și care – o spun cei mai mulți – este foarte bine organizat.
# Avem o elită
Excelentul rezultat obținut de Robert Hajnal la UTMB, unde a obținut locul 2, arată că atunci cînd cineva își dorește să facă performanță, cînd muncește enorm pentru asta, cînd nu lasă la voia întîmplării niciun detaliu, acest lucru devine posibil.
Asta este ”rețeta” lui Robert Hajnal, una care nu are nimic surprinzător în ea, dar de care e bine să ne aducem aminte periodic. Și mai e un lucru care a fost consfințit de rezultatul lui Hajnal: în România avem un mic grup de alergători montani care fac performanță la nivel internațional. E loc și de mai mult, desigur, dar mai ales e loc și pentru ca acest sport să aibă o mai mare susținere, din partea sponsorilor, a publicului și nu în ultimul rînd, a oficialilor din lumea sportului.
# Viitorul va fi ”clasic”
Nu întîmplător am lăsat la urmă pe oficialii sportului românesc. Care, de acum înainte, nu doar că vor trebui să ia în considerare existența alergării montane, ci și să contribuie la dezvoltarea acestui sport. Asta deoarece, după cum veți vedea în paginile revistei, din 2021, alergarea montană intră ”sub egida” Federației Internaționale de Atletism, IAAF, ceea ce înseamnă o unificare a diferitelor tipuri de curse, un calendar mai riguros (pentru început, sunt anunțate Mondiale odată la doi ani), implicit mai mulți bani, dar și o creștere a nivelului competitive (este foarte probabil ca și în acest sport să vedem tot mai mulți atleți est-africani, spre exemplu).
Romanian
English
