Cum treci de la o tură de trei kilometri în care te oprești de patru ori la o tură de opt kilometri neîntrerupți și satisfăcători la finish
Monica Pânzaru are 41 de ani și s-a apucat de alergare pentru că toate semnele Universului o prevesteau. În ultimii cinci ani, aproape toată lumea din jurul ei începuse să alerge. Ori de câte ori dădea câte-un scroll pe Facebook, mai apărea câte unul în tricou tehnic, cu număr în piept, proaspăt finalist de maraton. Nu înțelegea ce era atât de fun.
Ideea că o să-i atârne limba de-un cot după 100 de metri în viteză n-o încânta deloc. Până când s-a angajat la Raiffeisen Bank. Știa că e banca e cunoscută pentru programul de alergare Raiffeisen Runners , dar tot surprinsă a fost să vadă, înainte de interviul de angajare de acum un an și jumătate, că și actualul ei șef avea poză alergând la semimaraton.
„Băi, te duci la Raiffensen, va trebui să te apuci de alergat”, i-au spus atunci prietenii, așa că mail-ul care anunța deschiderea programului de anul ăsta a făcut-o să nu mai stea pe gânduri. Și-așa voia să slăbească, și-așa avea colegi în jur care mai alergaseră, și-așa toată lumea alerga.
La prima tură, a plecat pe traseu deja obosită de la încălzire. Deși un coleg mai experimentat a stat lângă ea și i-a ținut ritmul, 500 de metri i-au părut 2 kilometri. Nu se gândea decât la copăcelul-reper la care trebuia să se întoarcă și care se lăsa așteptat. Deși s-a oprit de patru ori în total, aproape toată întoarcerea de un kilometru și jumătate a făcut-o fără oprire, pentru că și-a impus să-și controleze respirația. Mai întâi să respire normal, apoi foarte adânc, iar normal, iar adânc. Și tot așa. La final s-a simțit sleită. A doua oară iar s-a oprit din alergare, de vreo trei ori. A treia tură, din nou. La a patra tură s-a întâmplat declicul.
La prima tură de patru kilometri, nu a alergat nimeni cu ea. Știa că era penultima și tot încerca să-și scoată gândurile din minte. Se chinuia să-și amintească denumirea unei posturi despre care le-a spus Gabi Solomon, unul dintre traineri: să-și alungească coloana în timp ce aleargă, să stea drepți, să se uite înainte – „ca o păpușă pe ațe”!
Tot încercând să-și adune vocabularul, a trecut un kilometru. „Ăla a fost ușor, nici nu mi-am dat seama când a trecut.” Apoi și-a luat repere foarte mici. Dacă era cazul să se oprească, mai bine să se oprească după reperul X. Trecea de el, își fixa reper Y și trecea și de următorul. „Văzând că pot, am continuat de la reper la reper.” Din momentul ăla, nu s-a mai oprit.
Așa a ajuns să se antreneze și individual, în parcul Tineretului din București, fără să se oprească. Mereu cu intenția de a alerga mai mult, măcar jumătate în plus față de kilometri cu care pleca în gând de-acasă. Din aproape în aproape, a ajuns să dea o tură de Herăstrău singură și fără oprire, „ceea ce a fost wow pentru mine”. Asta a susținut-o să facă 8 kilometri la următoarea tură de grup, într-o sâmbătă.
Deși venise pregătită psihic pentru 5 kilometri, așa cum văzuse în planificatorul antrenamentelor, Oana Solomon a contrazis-o: „alergăm 8”. I-a dat Universul peste cap, dar și-a spus că face o tură și dacă mai poate, bine. Dacă nu, nu. Microbul „orice-ar fi, nu mă opresc” ajunsese însă acolo unde trebuia. Devenise mantra și macaraua care sălta obstacol peste obstacol și-i ambala picioarele pe cărare. Nu s-a oprit deloc. Și-a luat iar repere mici și n-a mușcat niciun milimetru din cașcaval, deși s-a întâlnit cu șansa, ba chiar a ocolit un pic aleea și a făcut mai mult.
„Ideea e că satisfacția de final face toată cursa”, spune ea, care a alergat 8 kilometri într-o oră și șapte minute, un scor și un ritm care-a încurajat-o să-și stabilească pragul următor – nicio cursă cu un ritm mai slab de un kilometru în opt minute. Ăia 8 kilometri deja îi făcuse cu un pace de 7:56. „Pentru mine era foarte important că era 7:56 și nu 8:00”.
Pentru Monica, presiunea pozitivă a colegilor contează și o ajută. „De ce să fiu eu aia care se oprește?”, „trebuie să termin, sunt atâția pe lângă mine care pot”, își spune pe traseu și asta îi dă imboldul de care are nevoie; îi întețește spiritul de competiție într-un mod pozitiv.
O ajută și încurajarea trainerilor din timpul alergării, dar și faptul că întâlnește persoane publice pe drum. „M-am întâlnit de două ori pe traseul de 8 km cu Mihai Morar și de vreo trei-patru ori cu ultimul soț al Andreei Marin” spune râzând, mirată iar de cât de multă lume aleargă. Cu ce vedetă se mai intersectează data viitoare? Funcționează ca ice-breaker.
Deși n-a slăbit și a înțeles că nu despre asta e alergarea, simte că s-a mai tonifiat și i-a crescut forța fizică, ba chiar a început să-i placă să alerge. Primii 2 kilometri încă sunt un mic iad, până intră-n ritm și-și reglează respirația, dar apoi îi vine natural.
Când nu are chef să iasă la alergat, trage de ea. Oricum are hainele pregătite de cu seară, oricum nu plouă – așa cum speră în fiecare dimineață de alergare când se uită pe geam –, oricum trebuie să completeze în dashboardul de antrenament.
Nicoleta Rădăcină este reporter DoR. Anul acesta, alături de alte două colege, va documenta ediția a IX-a a programului Raiffeisen Runners. Și, desigur, va alerga primul său semimaraton.
Romanian
English