Criza coronavirus. Reacția organizatorilor de competiții
Toate concursurile de alergare din luna martie au fost anulate și reprogramate
Lumea alergării s-a adaptat la actuala situație, de criză, în contextul măsurilor de combatere a noului coronavirus. După o scurtă perioadă de bombăneli și nemulțumiri exprimate online din partea multor alergători, aceștia au acceptat situația. Organizatorii de concursuri, care sînt de fapt cei mai afectați, au decis să anuleze și să reprogrameze competițiile, încercînd totodată să își țină sportivii aproape. Detalii, în continuare.
# Crosul pentru viață, care trebuia să aibă loc pe 14 martie, s-a reprograma pentru o dată care urmează să fie anunțată.
# Tot pe 14 martie este programat TransNow, o cursă cu probe de 10km și 21km pe Transfăgărășan (zona deschisă public). Pînă la ora redactării acestei știri nu s-au oferit info despre o eventuală amînare a concursului.
# Băneasa Forest Run, care trebuia să aibă loc pe 22 martie, a fost reprogramat pentru 24 mai. ”În legătură cu taxele de participare vom lua o decizie constructivă atunci când vom avea garanția că planul actual va funcționa, respectiv evenimentul să poată să aibă loc pe 24 mai 2020, sau în funcție de o nouă decizie legată de eveniment”, spun organizatorii într-un comunicat către participanți.
# Maratonul Nisipului, care trebuia să aibă loc pe 28 martie, a fost reprogramat pentru 7-8 noiembrie. Organizatorii au decis că doritorii pot să își transfere gratuit înscrierea, însă doar pînă la data de 30 septembrie. De asemenea, se poate transfera gratuit înscrierea de anul acesta pentru ediția din 2021. În plus, participanții la concursul de anul acesta vor beneficia de o reducere de 20% la înscrierea de anul viitor.
# Primavera Trail Race, care ar fi trebuit să aibă loc pe 28 martie, a fost reprogramat pentru 27 iunie.
# Semimaratonul Brașov, care ar fi trebuit să aibă loc pe 29 martie s-a amînat pentru 25 octombrie. Organizatorii au găsit o idee simpatică pentru a prezenta modificarea: concursul nu se va mai ține în ziua cînd se trece la ora de vară, ci în ziua cînd se va trece la ora de iarnă. Altfel, înscrierile continuă pînă pe 10 octombrie în limita a 1600 de locuri, taxele rămîn neschimbate, retragerea din concurs se poate face pînă la data de 15 octombrie, cu returnarea taxei micșorată cu 20 de lei.
# SportGuru Timișoara 21k, programat pentru 29 martie, a fost mutat pe data de 4 octombrie. Cei înscriși pînă acum pot beneficia, la alegere, de discount pentru înscrierea din 2021, 15% discount oferit la unele produse din magazinul sponsorului, transfer gratuit către o altă persoană (sau transfer pentru ediția de la anul). Totodată, cei care nu își vor ridica kitul în octombrie, vor putea solicita restituirea taxei.
Și unele concursuri programate luna viitoare au decis să ia măsuri în actualul context. Astfel, Maratonul Cluj-Napoca, programat pentru 4 aprilie a sistat înscrierile și s-a amînat pentru 8 noiembrie (info de ultimă oră), iar Maratonul Argonauților, programat pentru 11 aprilie, s-a amînat pentru 4 octombrie. În context, trebuie spus că Băneasa Race, care trebuia să aibă loc pe 12 aprilie, nu se va mai organiza deoarece a fost semnalată prezența pestei porcine africane la porcii mistreţi din zona concursului, iar planul de măsuri luat ar fi generat foarte multe constrîngeri pentru organizatori. Și Semimaratonul Iași, programat inițial pentru 26 aprilie, a fost amînat pînă la o dată ce se va comunica ulterior.
Cam așa stau lucrurile în acest moment. Urmează să vedem ce se mai întîmplă în zilele și lunile următoare. Alergări cu spor.