luni, noiembrie 25 2024

La fiecare început de iunie, în orașul canadian Kingston 50 de membri ai orchestrei simfonice din localitate se îmbracă în tricouri cu mînecă scurtă și în șorturi. Au toate instrumentele cu ei. Se așează lîngă o linie de start, în chiar centrul orașului – care, printre altele, a dat cel dintîi premier al Canadei dar și cea mai cunoscută formație de rock din această țară, The Tragically Hip. Încep să cînte. Dar nu orice, ci o simfonie de Ludwig van Beethoven, a treia mai exact, cea supranumită “Eroica”.

Muzica pornește odată cu startul într-o cursă de alergare. Simfonia durează circa 50 de minute, adică exact timpul în care alergătorii ar trebui să parcurgă o distanță de 8 km. Cine e în stare de așa ceva, se poate spune că a reușit să îl “bată” pe Beethoven. De aici și numele ineditei curse: BeatBeethovenRun.

“Am încercat să facem mai mult un eveniment cultural decît o competiție sportivă propriu-zisă. Asta nu înseamnă că spiritul sportiv lipsește”, spune Todd Pearson, cel care acum aproape 20 de ani a avut ideea organizării unui astfel de eveniment. Nu toți alergătorii reușesc să ajungă la linia de finiș înainte de finalul simfoniei lui Beethoven. Dar nu asta e important. Chiar dacă ei nu au putut să îl “bată” pe Beethoven, sunt răplătiți cu numeroase aplauze și cu bucuria de a participa la o cursă ieșită din comun.

Pînă acum, prin intermediul competiției de alergare au fost strînși peste 200 de mii de dolari, bani care au fost donați orchestei simfonice locale. Următoarea cursă are loc pe 5 iunie.

Dacă vreți să vedeți ce ar fi scris Shakespeare dacă ar fi participat la cursa de maraton din orașul său natal, o puteți face numai aici.

Comments

comments

Previous

Serata alergătorului. Cu un film de cursă lungă

Next

Se poate slăbi cu ajutorul alergării?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also