Ziua națională în pas alergător
Sunt mai multe moduri de a-ți arăta patriotismul. O poți face zgomotos, fanfaronard, bătîndu-te cu pumnul în piept sau plîngînd de dragul „țărișoarei”. Poți, pe de altă parte, să te duci la extrema cealaltă și să te complaci într-o atitudine rezervată, refuzînd și amendînd orice exces și pledînd pentru bun simț, moderație critică. Sau poți, pur și simplu, să te comporți obișnuit, normal, aproape indiferent.
Patriotismul – ca orice sentiment – este în fond un mod specific de a te raporta la realitate, la un eveniment care marchează existența noastră trecută sau prezentă.
Anul acesta, 1 decembrie a fost o zi frumoasă și plăcută, care nu a coincis deloc cu – aproape tradiționala – vreme ploioasă și urîtă din ultimii ani. A fost o dimineață limpede, cu un soare blînd ce a mai tăiat din frigul obișnuit al zilelor de decembrie.
La ora 9, lîngă statuia lui Al. Ioan Cuza din parcul IOR s-a cîntat imnul național. Mai poticnit sau cu patos, cu voci sparte, dar entuziaste, pe nas, îngînat, cu pauze date de necunoașterea prea exactă a versurilor.
Circa o sută de oameni, adunați la marginea parcului, zgomotoși și colorați, cîntînd vreo două strofe din imn. Un steag mare, tricolor, mai multe mai mici, toate fluturînd, ceva tricouri roș-galben-albastre. Restul, negre, albe, multicolore.
Apoi startul. O scurtă numărătoare inversă, tropăit din picioare, bătut din palme, strigăte de încurajare, apoi corpuri țîșnind, descătușate, șerpuind pe aleile parcului.
Nu se aleargă repede. E și distanța lungă – unii vor alerga 42 de km, alții doar 21 – iar miza nu sunt premiile. În joc de fapt sunt bucuria și mîndria. Pentru unii, bucuria de a fi mîngîiat de soare, de a respira aer rece, de a-ți simți corpul, de a fi alături de prieteni. Pentru alții, mîndria de a spune simplu, într-un mod propriu: La mulți ani România.
De 1 decembrie, de ziua națională, în București s-a alergat.
„unii vor alerga 42 de km, alții doar 21”
doar 21?
eu alerg „doar” 21 km?
Bogdan, nu a fost nimic depreciativ in intentia mea. Din consideratie pentru oricine alearga, fie semi-maraton, fie altceva – am taiat acel „doar”;
Unii sunt prea sensibili, fara sa jignesc, uneori cei 21 de km sunt „doar 21”. Doar cand cauti „nod in papura” gasesti un motiv de suparare. Cred ca oboseala celor „doar 21 de km” face sa creasca adrenalina. Sper sa nu supar prea multi!
Am fost accidentata si n-am putut sa alerg. Asa rau mi-a parut.
Marian, ma bucur tare mult ca ai fost astazi alaturi de noi. Iar articolul tau m-a bucurat si mai mult. Facand ceea ce-ti place ce-l mai mult de ziua nationala (cazul tuturor alergatorilor) sau chiar de ziua ta (cazul meu, si al altor 2-3 maratonisti) e chiar minunat.
Din „pacate” astazi am alergat DOAR 42,195 Km. As fi vrut cel putin 100. Dar cred ca intram si in ziua altora (de nastere sau de tara).
O sa vina si vremea pentru 100…
corect era „decat 21 km”
decat o parere. Asteptam impresiile despre ‘tenesi’