duminică, noiembrie 24 2024

Cifrele sunt seci, chiar dacă în spatele lor se ascund și emoții.

Cifrele, mai întâi:
96 de alergători în Parcul IOR, cei mai mulți de la Ro Club Maraton. Sigur este record de participare la o alergare de grup.
Vârste între 6 și 63 de ani
Distanța parcursă în comun: 943,1 km. Distanța individuală a fost între 3 și 33 de km

Și acum ceva explicații suplimentare. Alergarea de astăzi a fost parte a unei campanii umanitare, În Pas cu Paul, prin intermediul căreia asociația Inima Copiilor și-a propus să strângă fonduri pentru Departamentul de cardiochirurgie din cadrul spitalului Marie Curie, bani care vor fi folosiți în special pentru asigurarea de burse de perfecționare pentru personalul medical angajat aici ca și pentru asigurarea materialelor medicale necesare (instrumentar, consumabile etc).

Pentru fiecare kilometru parcurs în alergare, ING Asigurări de viață va dona 10 euro asociației Inima Copiilor. Așadar, astăzi s-au strâns 9430 euro. Adică aproape toată suma din cea de 10 mii de euro asumată de către ING.

Campania continuă însă până pe 13 aprilie, astfel încât orice alergător – după un antrenament, o competiție sau pur și simplu după o ieșire în parc la o alergare – poate intra pe site-ul www.inpascupaul.ro și să-și înregistreze distanța parcursă. Se poate trimite un mail la adresa paul@inpascupaul.ro, indicând numele, vârsta, distanța parcursă și locul în care ai alergat. Pot fi trimise, dar nu e obligatoriu, filme sau fotografii care să dovedească faptul că ai alergat.

De ce În Pas cu Paul? Am mai spus și aici, dar merită reamintit că alergătorul Paul Dicu a decis nu doar să termine pentru a doua oară Marathon des Sables, o competiție de 250 de km în Sahara, ci și să susțină eforturile asociației Inima Copiilor de a strânge fonduri pentru spitalul Marie Curie.

Foto: Adrian Niculae.

Comments

comments

Previous

Sportul altfel

Next

Semimaratonul Intersport Brașov. Raport de cursă

6 comments

  1. Up-datat cu ultimele inregistrari, trimis acum si inregistrat in campanie…9995 euro 🙂

  2. Multumesc Oana. Inteleg ca membri ai Ro Club Maraton au alergat in alte parcuri din Bucuresti, asa ca „problema” s-a rezolvat intr-o zi.
    Ce zici, lumea poate fi salvata prin alergare? 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also