Serata Alergătorului revine
Întrerupem programul obișnuit cu o știre de ultimă oră.
La cererea expresă a fanilor, Serata Alergătorului revine. Pentru această ediție vă propunem, pentru duminică la ora 19, un film care vă va face o poftă nebună de alergat: Unbreakable: The Western States 100.
De asemenea în program: sprijinirea unei campanii umanitare și lansarea revistei Alerg nr. 8.
Ca alergător sau chiar simplu privitor, pesemne te-ai întrebat măcar o dată cum ar fi să alergi la un maraton montan în ritm cu Ionuț Zincă, Adi Bostan sau Gianina Tănase, sau la un maraton de șosea împreună cu Marius Ionescu, Constantina Diță sau chiar Haile Gebrselassie. Probabil că la acest lucru s-au gândit și realizatorii acestui film, doar că aici alergi cu spaniolul Kilian Jornet (imaginea Salomon, unul din cei mai tineri și mai buni alergători montani europeni și nu numai, neînvins la nici o cursă), Anton Krupicka (ultramaratonist american, promotor al stilului minimalist, un alergător tânăr și talentat, genul hipiot, câştigător la toate cursele pe care le-a terminat), Geoff Roes (de asemenea foarte tânăr, dar experimentat, câştigător la toate cursele de 100 de mile la care a participat) şi Hal Koerner (american, câştigătorul ediţiilor The Western States din 2008 şi 2009).
Acest film este nu numai o ocazie de a-i “însoți” pe cei mai buni alergători de ultra-maraton, dar și un prilej de a privi cursa prin ochii lor: cum se simt ei în timpul competiției, cum își planifică o cursă, cum interacționează cu echipa de suport și de ce această echipă are un rol esențial. De asemenea, filmul oferă informații din culisele competiției The Western States 100, una dintre cele mai grele și mai exclusiviste curse de ultramaraton, cu timp limită foarte strict, pe care reușesc să-l atinga numai o parte dintre concurenți.
Filmul este vorbit în engleză și nu este subtitrat.
Unul dintre primii interesați să vizioneze acest film este prietenul nostru Andrei Gligor, care încearcă în acest moment să îmbine nu utilul cu plăcutul, ci grija față de semeni cu un strop de nebunie. După cum ați mai putut citi într-unul din articolele anterioare, el a demarat recent un proiect prin care și-a propus să strângă suma necesară achiziționării unui aparat important pentru depistarea precoce a problemelor oftalmologice la copiii nou-născuți.
Pentru Andrei această aventură înseamnă o cursă de 8 luni în care va alerga singur 3600 km, echivalentul distanței în linie dreaptă București – Tindouf (Algeria), la care se vor adauga cei 42 de kilometri ai maratonului Sahara. Pentru că ne place proiectul lui, dorim să fim alături de el și să “cumpărăm” câțiva kilometri, de aceea ne-am bucura dacă participanții la Serata Alergătorului vor contribui cu o mică sumă de bani, care ulterior va fi donată în contul proiectului, prin intermediul site-ului http://andreigligor.ro/.
Așadar, dacă vreți să vizionați un film spectaculos și, în același timp, să oferiți o mână de ajutor pentru o cauză bună, vă așteptăm duminică, 2 septembrie, ora 19, pe Calea Victoriei nr. 120 (curtea Green Hours). Accesul către sală se face pe intrarea principală, la etaj, sala fiind amplasată în partea dreaptă a scărilor. Deoarece numărul de locuri este limitat, vă rugăm să confirmați participarea printr-un e-mail la adresa andrei.gligor@gmail.com.
De asemenea, există posibilitatea să prelungim distracția la un pahar de suc, însă pentru aceasta este necesar să facem o rezervare, de aceea vă rugăm să precizați în e-mail dacă doriți acest lucru.
Nu în ultimul rând, doritorii pot primi și ultimul număr al revistei Alerg.