A venit primăvara, anotimpul începuturilor, al speranţelor, al gesturilor spontane şi curajoase. Dintr-un impuls primăvăratic, Ro Club Maraton a iniţiat o alergare la care a invitat cât mai mulţi participanți, avansaţi şi începători, alergare la care urma să se împartă mărţişoarele rămase de la 1 martie…
Vă rog să mă iertaţi, asta cu mărţişoarele a fost cea mai proastă, mai nepotrivită şi mai nemeritată glumă pe care am emis-o anul ăsta. Probabil sunt puternic afectat de astenia de primăvară, pentru că n-am reuşit să o cenzurez, oricât m-am străduit. Prea era haioasă… (Gata, am închis paranteza)
Se pare totuşi că elanurile primăvăratice ale bucureștenilor se îndreaptă spre întâlniri romantice sau măcar spre reuniuni vesele în jurul grătarelor cu mici şi a navetelor cu bere şi mai puţin spre viaţa dură a alergătorului de anduranță. Au răspuns chemării mulți alergători cu experienţă, care s-au bucurat din plin de frumusețea unei zile însorite şi călduroase.
Însă grupul începătorilor a fost, din păcate, destul de restrâns. În mod spontan s-au oferit să-i păstorească pe începători acei membri de club care aveau ceva accidentări. Astfel, Grizon se luptă de trei săptămâni cu o întindere la gamba dreaptă, o colegă din conducerea Ro Club Maraton are o bătătură de clăpar obţinută cu mare efort la o recentă cursă de schi-fond, iar un alt coleg, membru al “Club 25” (de maratoane) suferă de dureri de spate. Toţi trei, debordând de experienţă şi de dorinţa de a o împărtăşi, au însoţit grupul de începători pe distanţa a două ture de lac.
Care grup de începători era compus dintr-o singură alergătoare, animată însă de o ambiţie şi o putere de luptă cât pentru trei băieţi (începători). Şi în plus cu o mare tărie psihică, pentru că a trebuit să depăşească şi stresul produs de conversaţia însoţitorilor.
Conversaţia se învârtea, evident, în jurul accidentărilor prezente la dumnealor în acel moment, care generau amintirea tuturor accidentărilor dintr-o experienţă de câteva zeci de ani de alergare, cât însumau cumulat.
Cred ca biata fată, după atâtea poveşti inspăimântătoare, alerga privind cu atenţie pe jos, să nu calce cumva în vreo baltă de sânge sau să nu se împiedice de vreun picior pierdut de alergătorii din față.
Din când în când, ca să mai dreagă busuiocul și să refacă moralul publicului, însoţitorii schimbau tonul, trecînd cu entuziasm în revistă locurile minunate din lume în care i-a dus plăcerea de a alerga. Dar îşi dădeau repede în petic când aminteau de “semimaratonul de la Luxemburg, unde aveam adidasul drept plin de sânge”, “maratonul de la Paris, unde la km 30 m-am oprit de epuizare și am început să merg” sau „cum am abandonat primul meu maraton, la Sighișoara”.
Cred că tânăra care astăzi a debutat promițător în alergare (a facut și a doua tură de lac în IOR, după ce la prima a vrut să se oprească de oboseală și probabil că ar fi făcut-o și pe a treia, dar prea era îngrozită de ce-i auziseră urechile), săptămâna viitoare va debuta la bazin, într-un grup de înotători, care tac naibii în timpul antrenamentelor, că altfel se îneacă.
De aceea, propun ca la alergările de grup accidentații să formeze un pluton separat în care să se poată văita în voie unul către altul, cu restricția ca nici un alt alergător, mai ales începător, să nu se apropie de ei la mai puțin de 20 de metri. Că sunt depresivi și descurajază populația.
Una peste alta, a fost o alergare excepțională și mulțumesc organizatorilor că mi-au oferit ocazia să ies în lume (frumoasa lume a alergătorilor – n.m.), după o lungă hibernare.
Foto: Șerban Damian
Romanian
English
De acord cu caracterizarea glumei… mai ales ca erau niste martisoare facute de asociatia Salvati Copiii, deci cu o semnificatie mai speciala…
Dar trecem peste asta. Bine ai revenit, Grizon!
Sincer sa fiu, am primit si eu un martisor ca sa-l dau unei persoane dragi, si cand maica-mea a citit, seara, micul biletel al asocatiei Salvati Copii m-a luat ameteala.
Postul de pe Forum l-am reparat, dar aici nu mai am atata putere.
Imi cer scuze din nou, n-a fost cu rea intentie.