”Am alergat cu mintea”
Cum să termini prima ta cursă de maraton și să afli totuși că vrei mai mult
de Horia Mocioi
Duminică 6 octombrie am reușit să alerg primul meu maraton. Mi-am câștigat dreptul de a purta tricoul galben pe care scrie ”Bucharest International Marathon 2013”. Și medalia, dar ar fi ciudat să o port zilnic la gât. :). Am să sar peste pregătiri, peste vremea perfectă și alte treburi organizatorice. Voi scrie, mai degrabă, despre lucrurile pozitive și negative din cursă.
Ce cred că m-a ajutat:
– am ”parcurs” traseul de patru ori în minte; m-a ajutat să localizez diverse repere, iar în cursă să-mi stabilesc etapele mai ușor. În cazul MIB e foarte ușor pentru că se poate face inclusiv o recunoaștere înaintea de cursă.
– mi-am propus un obiectiv realist, apropiat de ceea ce simțeam eu că pot: obiectiv principal – să termin cursa în 6 ore. Obiectivul secundar a fost să termin cursa în 5h:20min, cu o viteză de 8min/km. Rezultatul final a fost 5h:24min, cu 7min:40s/km.
– m-am pregătit pentru un ”mijloc de cursă” extrem de dificil. Bănuiam că o să fie tare greu între km 25 și 35. Porțiunea dintre Alba Iulia și Constituției pe tura a doua e cruntă, mai ales că am alergat singur. Am scăzut ritmul la 8min:40s/km.
– mi-am dat seama că dacă simți că nu mai poți, e bine să te agăți de cineva mai puternic, dar cam la același nivel. Eu m-am agățat de Raiffeisen Runners, lucru care m-a făcut să revin la 7min:30s/km. Mai jos se vede cum s-a modificat viteza, pe diverse tronsoane.
– am fost sfătuit să îmi dau cu apă rece pe genunchi, în timpul cursei, dacă mă dor. A funcționat, durerea s-a mai atenuat.
– imediat după cursă am mâncat o banană și două batoane cu cereale. Când am ajuns acasă am făcut dușuri scoțiene la picioare, am dormit și seara am ieșit la o plimbare scurtă de 2km. Cred că toate aceastea m-au ajutat să-mi revin mult mai repede.
– ”am alergat cu mintea”, așa cum m-a sfătuit cineva într-un mail. Mi-am zis că ”mai rău de atât nu are cum să fie” și, chiar dacă mă opresc, durerile nu vor dispărea. Am avut dreptate, am depășit momentul și am terminat cursa. Totuși, la fiecare schimbare de direcție, bordură de urcat sau denivelare, durerile din genunchi reveneau. Dar te obișnuiești cu durerea.
Ce am făcut greșit:
– o alergare de 32km cu doar opt zile înainte de maraton. Mi-am revenit destul de greu, iar durerile în genunchi au apărut la km 6 al maratonului.
– în concurs am alergat singur o perioadă, iar viteza a scăzut considerabil.
– m-am antrenat în salturi și destul de inconstant. Încearcă să te antrenezi ”cu cap”, după un program.
– încălțămintea: e important să porți ceva mai bun. Eu am alergat cu o pereche de încălțări foarte ieftine. La final am avut dureri în genunchi, glezne, bazin. Dureri care încă există. M-am dus să probez ceva pantofi de alergat. Interesant a fost că nu mai simțeam durerile cât timp am purtat încălțămintea de alergat. Cum am trecut la cei vechi, durerea a revenit.
Ce mi-a plăcut tare:
– în timpul cursei, parcă orașul fusese redat oamenilor – pe marile bulevarde auzeai doar voci, din când în când încurajări, vedeai oameni cu copii mici, cu cărucioare, cu biciclete. Am văzut participanți la maraton care erau în cărucioare cu rotile. Oameni pe care altfel nu-i vezi. Dar acum erau acolo și arătau că se poate. Cred că ei merită tot respectul.
Ce m-a amuzat
– imediat după cursă aș fi fost în stare să pun tenișii definitiv în cui. Spre seară, deși abia mergeam, mă gândeam deja la următorul concurs…