luni, noiembrie 25 2024

În România sunt mai multe femei pentru care alergarea pe distanțe lungi este o pasiune constantă. Partea a treia a unei suite de interviuri realizate de Ana Baran și Adina Savu.

drum

Andreea Codruța Dan, 43 de ani

Care este cea mai lungă distanţă parcursă de tine până acum?

Cred că 7500 este alergarea cea mai lungă, adică fără întrerupere, cei 90 km cu 7500m+, în aproape 27 ore. Ar mai fi un Carpathian Adventure (în Retezat-2007), unde am mers, biciclit și vâslit…54 ore, fără opriri, sau Terra Incognita din Croația (2005), când în 110 ore ne-am odihnit doar 7 ore… Faine amintiri! Aș aminti și alergarea de 8 zile din Alpi – 270km cu 15.000m+, în cadrul competiției GoreTex Transalpine Run, pe care am reușit să o duc la capăt de două ori, în 2009 și 2011, apoi recenta parcurgere a Meridionalilor în martie 2014 – 400km cu 20.000m+, majoritar pe schiuri de tură combinată cu mers, alergat…

De când ai început să alergi şi cumandreea ai făcut trecerea la distanţe lungi?

Am început să alerg când l-am întâlnit pe actualul meu partener de viață – soțul meu – Lucian Clinciu (adică anul 2000-2001). El e persoana care mi-a influențat viața în așa măsură că am nevoie de eforturi reale de a-mi aminti timpurile de până atunci. Așadar, sunt iată 13 ani…de împliniri, fericire găsită pe creste, prin păduri, organizând concursuri, umblând prin țara noastră și prin alte țări, medalii, trofee, satisfacții…dar și fericire găsită în echilibrul pe care ți-l oferă persoana de lângă tine, susținându-te mereu în ceea ce vrei să faci și în ceea ce nu vrei să faci, acceptându-te așa cum ești, apoi satisfacțiile pe care le primești de la copilul tău…toate în acești 13 ani!

Cum te antrenezi şi care este motto-ul tău în viaţa sportivă?

Nu mă prea antrenez…sunt haotică uneori: acum bicicletă, acum alergare, acum doar plimbare prin păduri…iarna sunt  numai pe schiuri, nu alerg un pas când afară este zăpadă (exceptând concursul Gerar), însă  caut să fiu des în natură!
Motto: “Bucură-te de viață, de ceea ce ai și de ceea ce poți face!”.

Ce cursă ai planificată pe viitor?

Mi-ar plăcea să obțin din nou titlul de CarpathianMan, în 2015! Mi-ar plăcea să parcurg Meridionalii  în alergare la toamnă. Mă gândesc la viitor desigur, mai visez și eu…însă prefer să mă preocupe AZI. (foto: arhivă personală)

Cornelia David, 32 de ani

Care este cea mai lungă distanţa parcursă de tine până acum?

În alergare (dar şi mergând), cea mai lungă distanţă într-un concurs parcursă este de 100mile şi aproximativ + 10,000m diferenţa de nivel, este vorba despre Ultramaratonul din Grecia din munţii Rodopi. Am participat de două ori la acest eveniment, în 2012 şi în 2013, de fiecare dată, a reprezentat una din cele mai profunde experienţe. 164 de km, de gânduri şi mii de frunze colorate, evenimentul fiind toamna, un moment perfect pentru un ultramaraton după ce o vară întreagă ai timp de antrenament şi de plimbări la munte.

Consider că atunci când participi la astfel de concursuri, doar farmecul călătoriei ne atrage. Dorinţa de a cunoaşte acele locuri şi acei oameni, curiozitatea nebună, toate gândurile dinainte, antrenamentele, pas cu pas parcurgi o distanţă mult mai lungă până când ajungi să fii gata de o experienţă ca aceasta. Fără să mai căutăm răspunsuri la atâtea îndoieli, pur şi simplu te gândeşti la următorul concurs, la următoarea călătorie, alegând destinaţii nu neapărat distanţe.

De când ai început să alergi şi cum ai făcut trecerea la distanţe lungi?

Am început să alerg de la 14, 15 ani, dar doar că jogging şi ulterior, când a apărut Maratonul Piatra Craiului în 2006, am participat şi la primul concurs de alergare. Pasiunea pentru munte şi anturajul din aceea perioadă ne-au făcut să participăm la prima ediţie de la Maraton Piatra Craiului, eram foarte apropiaţi de munte şi petreceam mult timp pe potecile din Făgăraş şi Piatra Craiului.coco

Pentru noi toţi care participasem la prima ediţie şi ne-a plăcut atât de mult, ne revenise sarcina să transmitem şi altora bucuria şi experienţa pe care am avut-o şi să îi încurajăm să încerce şi ei să participe, aşa s-a întâmplat şi mă bucur să văd acum că aparţin unei comunităţi deosebite şi suntem parte din ceea ce reprezintă alergarea montană în România.

Trecerea la distanţe lungi cum am făcut-o?  Treptat; un maraton, un semimaraton, iar maraton, apoi experienţele deosebite de la Marathon 7500 şi ulterior ultramaraton, dar acum simt că m-aş întoarce la distanţele mai scurte iar.

Cum te antrenezi şi care este motto-ul tău în viaţa sportivă?

Antrenamentul preferat este fiecare zi petrecută afară, la alergare, pe bicicleta sau doar o simplă tura la munte şi de cele mai multe ori alături de prieteni sau cu Sis – Silvia, sora mea geamănă. Nu îmi place să alerg singură şi mă mobilizez să merg la alergat atrăgând şi pe alţii să vină la o “tură”. Dar, este foarte important să adaptezi distanţele şi viteza de alergare în funcţie de concursul planificat, de exemplu pentru un ultramaraton montan cu diferenţa mare de nivel trebuie să te pregăteşti specific şi să faci ture lungi la munte.

Poate este mult spus “viaţa sportivă”, dar da, sportul face parte din viaţa mea şi aşa ar trebui să fie pentru fiecare dintre noi. Există evenimente ca să ne întâlnim, să ne bucurăm de ceea ce vedem, să povestim, să ne cunoaştem şi câteodată, să ne recunoaştem în cei de lângă noi şi să-ţi recunoşti prietenii în tine şi cine ai devenit. Câştigi şi dăruieşti optimism, încredere, entuziasm, dragoste, sunt ocazii din ce în ce mai rare să te întorci la lucruri fireşti, simple când poţi să împarţi cu cei de lângă tine atât de multe.

Ce cursă ai planificată pe viitor?

EcoMarathon Moieciu de Sus este în gândul meu, din nou ca şi parte din echipa de organizare. Iar dacă vrei să îmi zboare gândul mai departe la alergare, probabil Marathon 7500 sau Ultra Trail Făgăraş din nou, în echipă cu Sis şi de ce nu, a zecea ediţie MPC. (foto: Mihai Benea)

Comments

comments

Previous

1 Decembrie, în alergare

Next

Alergarea povestită celor mici

1 comment

  1. Salutara ideea de a pune pe tapet gandurile, experientele si planurile fetelor noastre, ale comunitatii de alergatori. E o mandrie si o incurajare sa vezi ca fetele sunt atrase si performeaza in acest sport minunat.
    Ne bucuram cand le intalnim pe potecile, dealurile, vaile si crestele muntilor nostri dragi si le incurajam in continuare.
    Toata admiratia pt faptul ca raman fidele adidasilor in detrimentul tocurilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also