Aleargă (și) prin subteran la Călătorie între Cer și Pământ 2017
Am văzut în ultimii ani o creștere semnificativă a numărului concursurilor de alergare în România. Din ce în ce mai mulți sportivi amatori apucă pe această cale, iar motivele sunt lesne de înțeles. Alergarea este un sport accesibil, la îndemână și care oferă o mulțime de beneficii pentru trup și suflet. Din categoria concursurilor tinere de alergare este și Călătorie între Cer și Pământ. Este un concurs nou, dar totuși cu vechime.
[Dan Mazilu]
Călătorie între Cer și Pământ a început la Târgu Ocna în 2013. A fost, și este în continuare, un concurs de mountain bike inedit și extrem de rar întâlnit chiar și la nivel mondial, datorită traseului de concurs. Acesta coboră în subteran și parcurge tunelurile din mina de sare Trotuș din vecinătatea orașului. Se coboară o diferență de nivel de 240 m și nu mai puțin de 7 km până când se ajunge jos în zona turistică. După care începe urcarea, înapoi la suprafață, alți 7 km și 240 m verticali.
Însă evenimentul este un concurs outdoor veritabil. Se pleacă din centrul orașului, însă în doar câteva sute de metri se ajunge deja pe drumurile forestiere și apoi mai sus pe potecile de pe dealurile din jur. Mai departe traseul străbate pădurile de foioase și pin de-a lungul râurilor care coboară spre Târgu Ocna, totul desfășurându-se pe potecă de pământ, iarbă și pietriș. Ocazional mai ai de sărit și câte-un pârâu.
În fiecare an organizatorii inspectează traseul de concurs pentru a se asigura că totul este ok. Se mai întâmplă să apară copaci căzuți peste potecă sau chiar zone surpate. Însă la un moment dat și-au dat seama că traseul de bicicletă se potrivește perfect și pentru alergare. De fapt, aproape că este mai bun pentru trail run decât pentru bicicletă. Concluzia a fost simplă: din 2017 există acum la Călătorie între Cer și Pământ și proba de trail run, pentru ca alergătorii să se bucure de aceleași peisaje, senzații și provocări ca partenerii lor de concurs, cicliștii.
Sâmbăta 10 iunie, va fi proba de trail run, iar a doua zi cea de mtb.
Traseele de alergare sunt două pentru ediția 2017. Există un cross de 5 km și un semimaraton de 21 km. Traseul de cross este destinat celor aflați la început și cu o condiție fizică mai puțin dezvoltată. Însă și acesta, chiar dacă are doar 5 km, include tunelurile minei de sare. Traseul de semimaraton cuprinde însă traseul complet din subteran și se întinde pe mare parte din dealurile din zonă. Este o combinație originală de indoor și outdoor cu insistență pe formele de relief naturale, chiar dacă unele sunt subterane.
Dar există și „forme de relief” artificiale la acest eveniment. De-a lungul traseelor concurenții sunt purtați și prin zona industrială a minei. Se vor traversa depozitele de sare, și acestea cu aspect inedit și nemaiîntâlnit la asemenea concursuri. Cireașa de pe tort vine la final de traseu când participanții traversează inclusiv clădirea Primăriei din oraș. Se intră prin lateral, se traversează în alergare o serie de coridoare și apoi se iese pe ușa principală, aceeași pe care o folosește și primarul Ștefan Șilochi când vine dimineața la serviciu.
Călătorie între Cer și Pământ a primit dintotdeauna întreaga susținere a autorităților din oraș. Toată lumea, cu primarul în frunte, au fost pozitivi și receptivi la ideile, de multe ori năstrușnice, ale organizatorilor. Astăzi Târgu Ocna are un concurs popular și bine organizat care atrage din ce în ce mai mulți concurenți la linia de start.
Alergătorii sunt invitați pe 10 iunie să ia parte la ediția 2017 și să evalueze traseul de concurs gândit de organizatori.
Foto: Dan Mazilu