luni, noiembrie 25 2024
Nu ne plac exagerările, dar despre acest maraton se poate spune fără a greși că este cursa despre care doar puțină lume a știut unde urma să se desfășoare.

Cu vreo două săptămîni înainte de începutul lunii noiembrie, zece alergători din Occident, printre care și canadianul Martin Parnell, au intrat în Afganistan, țară afectată în continuare de un sîngeros conflict armat.

Într-o discreție aproape desăvîrșită, ei au pornit spre Bamiyan, un orășel de vreo 35 de mii de suflete, situat la 140 km nord-vest de capitala Kabul.

Aici urmau să organizeze a doua ediție a Marathon of Afghanistan și, totodată, să ofere sfaturi și încurajări pentru circa 60 de alergători începători din această țară, printre care mai multe femei.

a1

Discreția lor era de înțeles, în condițiile în care locul unde urma să se organizeze concursul încă poartă urmele războiului – printre altele, ei nu au putut ajunge acolo pe șosea, care e minată în continuare pe anumite porțiuni. În plus, riscau să devină ținta insurgenților talibani dacă aceștia ar fi aflat că la cursă urmează să participe și cinci femei.

Martin Parnell a decis să alerge la maraton după ce a aflat că singura femeie afgană – Zainab, pe numele său fictiv, ales pentru a-i proteja identitatea – care a parcurs distanța de 42,195 km în 2015, la prima ediție a concursului, a avut de suferit în timp ce se antrena, fiind ținta unor atacuri cu pietre sau numită ”prostituată”.

”Am vrut să alerg în Afganistan pentru a susține oameni precum Zainab și pentru a arăta că sportul este de fapt pentru oricine,” a spus Parnell pentru presa canadiană.

Cunoscut la el în țară drept Marathon Man, pentru recordurile sale, printre care și cel că a alergat 250 de maratoane într-un an, Parnell a fa3ăcut în Afganistan cea mai slabă cursă a sa. Asta doar aparent, pentru că de fapt el nu a alergat pentru sine, ci pentru a o însoți pe Kubra, una dintre femeile care a reușit să termine maratonul.

Kubra nu a avut suficient timp să se antreneze înainte de cursă, fiind la rîndul său admonestată adesea pe străzile Kabulului, unde ieșea să alerge în pantaloni lungi și cu hijab pe cap.

Dar tînăra femeie a ținut să termine maratonul din Bamyian. Cu greu, uneori mergînd, alteori înaintînd cu greu – din cauza crampelor – pe drumul ce a ajuns la o altitudine de aproape 3.000 metri, dar a reușit să o facă. Tot timpul l-a avut alături pe Parnell.

Au trecut linia de sosire cu doar șase minute înainte de termenul limită (șapte ore).

Imaginea celor doi la sfîrșitul cursei, un bărbat alb, la 60 de ani, îmbrățișînd cu căldură tînăra femeie de 25 de ani, a fost o imagine total neobișnuită pentru localnici. Dar nimeni nu a comentat. Sportul a învins în felul său.

Cîteva date despre Marathon of Afghanistan 2016:

  • S-a desfășurat pe 4 noiembrie și la start au fost puțin peste 100 de concurenți, în majoritate localnici. În afara maratonului, a fost și o probă de 10 km. Startul s-a dat de la baza unui deal unde s-a aflat o imensă statuie a lui Budha, distrusă de talibani.
  • Maratonul a fost terminat și de cinci femei din Afganistan și de o iraniancă (prima femeie din țara ei care, anterior, a avut curajul să participe la o astfel de competiție). Povestea alergătoarei din Iran o puteți afla în numărul din ianuarie al revistei Alerg.
  • Printre participanții străini s-a numărat și un britanic cu un picior amputat. Aflat la prima sa cursă de maraton, alergînd cu o proteză metalică, el a reușit totuși să se claseze pe locul 2. Pe primul loc s-a clasat afganul Hussein Faizi – 3h:58min. La feminin a cîștigat o profesoară din Marea Britanie. Ambasadorul Finlandei la Kabul a terminat și el maratonul. Un american a jonglat cu mingi de-a lungul întregului traseu de 10 km.
  • Maratonul a fost asociat și unei cauze umanitare, pentru care s-a reușit strîngerea sumei de 6125 USD.

a2

Mulțumiri speciale organizatorilor Marathon of Afghanistan, care ne-au pus la dispoziție informațiile și imaginile. Foto: Marathon of Afghanistan/Latif Azimi.

Comments

comments

Previous

Știri pe scurt. Mai mult viitor

Next

Alien la Maratonul Neamului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also