duminică, noiembrie 24 2024
Cum numărul competițiilor de alergare a fost din nou foarte redus în week-endul abia încheiat, nu ne rămîne decît să privim spre viitorul apropiat. Mai exact, după ce vom consemna informațiile de bază despre cele două crosuri organizate în 26-27 noiembrie (plus alte cîteva evenimente), vom trece în revistă cursele anunțate pentru luna decembrie ca și cîteva anunțuri cu bătaie mai lungă.

Cros

Este de departe o competiție cu istorie îndelungată. Astfel, ediţia a 48-a (oh, da!) a tradiţionalei competiţii “Crosul Unirii”, s-a desfăşurat pe 26 noiembrie, în Şanţurile Cetăţii din Alba Iulia (în zona restaurantului Gothic).  Devenită un simbol al Cetăţii Marii Uniri, întrecerea este organizată de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Alba şi are drept scop marcarea, printr-o competiţie atletică, a celor două evenimente de la 1 Decembrie: aniversarea Marii Uniri din 1918 şi sărbătorirea Zilei Naţionale a României. La acestea se adaugă promovarea obiectivelor turistice din Alba Iulia. Crosul nu are caracter competitiv, la acesta participînd circa 400 de alergători de toate vîrstele (inclusiv la categoria +90 ani), iar premiile au fost simbolice. Cîștigătorii au fost consemnați aici.

u

La Tîrgu Mureș s-a desfășurat etapa a treia a unei competiții inedite: 4run 4fun, care presupune patru curse în patru week-enduri, înainte de Crăciun. Sunt curse pentru începători, de 3.5 km lungime, și pentru avansați, de circa 6-12 km lungime. Participarea a fost restrînsă, de circa 50 de persoane. Detalii sunt disponibile aici.

Triatlon

Federația Română de Triatlon a organizat Gala Triatlonului Românesc, eveniment menit să recompenseze simbolic cei mai buni sportivi și, totodată, să anunțe planurile de viitor. Astfel, Antoanela Manac și Ciprian Bălănescu au fost desemnați triatloniștii anului 2016, iar Erick Lorincz Rogoz cea mai promițătoare speranță. A fost prezentat totodată calendarul competițional pe 2017, cu 25 de concursuri anunțate, dintre care patru competiții internaționale organizate în România, nouă campionate naționale și trei circuite. Calendarul complet pe 2017 poate fi consultat aici. Federația a instituit un premiu în memoria lui Vasile Roatiș, un triatlonist amator sufletist, un exemplu de sportivitate, dorindu-se astfel să fie premiați acei sportivi amatori care se remarcă atât prin rezultatele obținute, dar mai ales prin colegialitate și fair play. Anul acesta premiul a fost acordat Corneliei Stroe.

Un alt anunț important, deși pe alocuri controversat, este cel privind lansarea programului “Tri-Go-Tokyo”, în baza căruia FRTRI speră să reușească calificarea a cel puțin a unui triatlonist român la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2020. Este un proiect finanțat prin programe COSR, venituri proprii și din bugetul MTS. Controversele se leagă de faptul că timpul avut la dispoziție este foarte scurt, în condițiile în care în România nu există încă un sportiv care să fie competitiv la nivel internațional, lipsesc antrenorii și, în mare măsură, baza materială pentru o pregătire corespunzătoare.

Competiții în decembrie

  • 30 noiembrie. Maratonul Reîntregirii Neamului Românesc, ediția a 6-a, Alba Iulia. Detalii aici.
  • 1 decembrie. Maratonul 1 Decembrie, tot ediția a 6-a. Înscrierile online s-au închis, locuri disponibile doar la fața locului. Detalii aici.
  • 3 decembrie. Alerg pentru spitalul copiilor, Tg. Mureș. Detalii pe pagina facebook.
  • 4 decembrie. Ultima etapă a 4 run 4 fun. Mai multe amănunte aici.
  • 11 decembrie. Băneasa Winter Trail Race. Concurs cu toate locurile ocupate. Detalii aici.
  • 17-18 decembrie. Ultra Fair Play, Ștefești (Prahova). O competiție cu numeroase probe, de la 5 km pînă la alergare de 100 mile sau 24 ore. Detalii aici.
  • 18 decembrie. Semimaraton pe Argeș în jos, Pitești. Detalii aici.
  • 24 decembrie. Crosul Moș Crăciun, București.

Foto: Ziarul Unirea

Comments

comments

Previous

Tofu’i baza, dar la alții

Next

Afganistan. Cel mai secret maraton din lume

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also