În ziua de astăzi nu este ceva neobișnuit ca femeile să ia parte la competiții de alergare, de la curse scurte până la ultramaratoane. Lucrurile nu au stat însă așa dintotdeauna. Alergarea feminină are o istorie lungă, captivantă și este populată cu eroine care dintre care mai interesante. În această serie de articole veți regăsi poveștile lor.

de Mădălina Amza

Ne aflăm în anul 1896. Femeile tocmai și-au câștigat dreptul la vot în trei dintre cele 45 (la acea vreme) state americane. Wilhelm Roentgen descoperă razele X. “Boema” lui Puccini are premiera la Torino. Iar la Atena are loc prima ediție a Jocurilor Olimpice de vară din epoca modernă.

Influențat de mentalitatea vremii – în epoca victoriană femeile erau considerate inferioare bărbaților – , precum și de admirația sa pentru Jocurile Olimpice antice, la care concurau numai bărbații, Pierre de Coubertin, părintele Jocurilor Olimpice moderne, se declară împotriva participării femeilor la acest eveniment sportiv. În opinia sa, acest lucru ar fi “nepractic, neinteresant, inestetic și incorect”, existând și pericolul ca atenția atleților să fie distrasă, afectându-le astfel performanțele. Potrivit lui Coubertin, cel mai important rol al femeii este să își încurajeze fiii să facă sport și să aplaude de pe margine eforturile bărbaților.

O femeie însă, pe numele ei Stamata Revithi, decide să ignore toate aceste obstacole și să alerge distanța de 40 km dintre Marathon și Atena. Stamata, în vârstă de aproximativ 30 de ani, era o femeie de condiție modestă. Din informațiile pe care le avem despre ea, aceasta era văduvă și mama unui băiețel în vârstă de 1 an și jumătate. Fiul său cel mare, în vârstă de 7 ani, decedase cu doar câteva luni în urmă. Presa vremii o descrie ca având chipul îmbătrânit prematur, încadrat de bucle blonde și o privire inteligentă ce pare să caute o cale de ieșire din situația mizeră în care se află.

Împovărată de datorii, Stamata decide să părăsească orașul natal Piraeus și să se stabilească la Atena, unde speră să poată oferi fiului său un trai mai bun. În drumul său întâlnește un alt călător care, impresionat de povestea sa, îi oferă o sumă de bani și o sfătuiește să participe la cursa de maraton din cadrul Jocurilor Olimpice.

Stamata decide așadar să se înscrie în cursă, însă este refuzată de Comitetul Olimpic sub pretextul că termenul de înscriere a expirat. În schimb, i se promite că va putea participa după câteva zile la o cursă specială pentru femei, cursă care însă nu a mai avut loc niciodată. Nemulțumită de răspunsul primit, Stamata hotărăște să alerge pe cont propriu cei 40 km, stabilindu-și ca obiectiv să ajungă la finish după 3 ore și jumătate sau chiar mai puțin. Încrezătoare în șansele ei, povestește ziariștilor despre un vis avut cu o noapte înainte, în care avea șorțul plin de monede de aur, prevestind astfel un mare succes. Mai mult, susține că nu va mânca nimic în ziua maratonului, acest lucru nefiind un impediment deoarece este obișnuită cu foamea. În ceea ce privește echipamentul, Stamata va alerga cu rochia de stradă ridicată deasupra genunchilor și în singura pereche de pantofi pe care o posedă, sau chiar în picioarele goale.

În dimineața cursei, Stamata Revithi îi cere preotului din Marathon să îi acorde binecuvântarea sa, însă acesta refuză, spunându-i că de acest privilegiu se vor bucura numai atleții înscriși oficial. În cele din urmă, Stamata decide să respecte decizia Comitetului Olimpic și să nu alerge alături de bărbați. Cu toate acestea, dimineața următoare o găsește pregătită să alerge singură întregul traseu. Înainte de a porni, înregistrează ora plecării într-un document semnat de directorul școlii, primarul și magistratul orașului Marathon.

După 5 ore și jumătate ajunge la finish, unde din nou consemnează ora cu ajutorul autorităților din Atena. Îmbujorată și plină de praf, le spune ziariștilor că a alergat foarte repede și că ar fi terminat cursa în 3 ore, dacă nu s-ar fi oprit pe drum la câteva magazine (tipic feminin). După această declarație și-a dat jos pantofii distruși și, desculță, a pornit spre sediul Comitetului Olimpic pentru a-și omologa performanța. Viața ei de după maraton rămâne o enigmă, în arhivele vremii nemaigasindu-se alte informații despre ea.

O altă enigmă încă neelucidată este dacă la maratonul din 1896 au participat două femei sau una singură. În ziarele vremii se relatează că o femeie pe nume Melpomene a alergat, cu câteva săptămâni înainte de cursă, distanța dintre Marathon și Atena în 4 ore și jumătate, după care a solicitat înscrierea în cadrul competiției olimpice, cererea sa fiind respinsă. Multe voci susțin însă că Stamata și Melpomene ar fi una și aceeași persoană.  Este posibil ca Revithi să fi avut un al doilea prenume sau să fi fost poreclită Melpomene de ziariști, după muza tragediei. Această ipoteză este susținută și de faptul că descrierea înfățișării Melpomenei este similară cu cea a Stamatei.

Mai importantă decât elucidarea acestei controverse este însă prima consemnare a performanței unei maratoniste, fie și în afara unui cadru oficial. Acest episod reprezintă doar începutul unui lung șir de aventuri care au condus la ce înseamnă alergarea feminină în zilele noastre. Însă despre toate acestea vom afla în episoadele următoare.

Comments

comments

Previous post

Orașul alergătorilor. Și sportul de masă

Next post

Competiții în luna mai

Madalina Amza

Madalina Amza

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *