Câte ceva despre britanici
Din nou informații de la cercetătorii britanici. De data aceasta, un studiu realizat de compania de echipament sportiv Helly Hansen arată că unul din 13 angajați britanici preferă ca în timpul pauzei de masă de prânz să… alerge în loc să mănânce. Aceștia reușesc astfel ca în scurtul interval de pauză să se antreneze, reușind să adune o medie de circa 468 de mile alergate pe an, relatează Running Magazine. În kilometri asta înseamnă aproape 750 de km, ceea ce nu e deloc puțin.
Desigur, nu toți britanicii aleargă în acest interval de timp (alergatul rămâne o activitate preponderent masculină) ci fie fac fitness, spinning în sală, merg în ritm accelerat (power walk) etc. Cei mai mulți dintre cei 1500 de britanici care au participat la acest studiu au spus că pauza de masă este singurul interval de timp când apucă să se antreneze. Asta înseamnă că mănâncă în timp ce muncesc?
Pe de altă parte, managerul unui hotel din Bassenthwaite (tot în Marea Britanie) a anunțat că va găzdui gratuit pe oricine va reuși să îi depășească timpul pe care el îl va realiza la maratonul de la Londra, ce va avea loc pe 22 aprilie. Peter Wells se antrenează pentru a participa la această cursă, una dintre cele mai renumite din lume, și a decis să se motiveze suplimentar prin acest pariu inedit. Publicația News and Star, de unde este preluată această informație, nu spune cam care este timpul estimat al acestui britanic de 39 de ani.
Oricum, pariul este valabil doar pentru oaspeții care se cazează la hotelul său și care pot alerga pe una din benzile de alergare din sala de fitness a stabilimentului. Timpii realizați se vor compara ulterior, iar eventualii câștigători vor fi cazați pe gratis în week-endul când se desfășoară maratonul de la Londra. Cineva interesat? Gabriel?
Buna ziua,
Am incercat sa ma abonez la newsletter pentru alerg.ro dar ma aboneaza pe subiectiv.ro, care nu ma intereseaza. Cum as putea rezolva problema aceasta?
Multumesc
M-am apucat deja de cautat oferte de avion ;))
Salut Mihnea
nu am apucat inca sa rezolv si aceasta problema. Insa, in scurt timp, alerg.ro o sa aiba un newsletter, care sper sa fie cit mai interesant. Imi cer scuze pentru orice inconvenient si apelez la rabdarea ta. Multumesc