Are și alergarea trendsetterii dânsei, ce credeați…
1.
Fiecare epocă a avut malagamibiștii săi, asta e clar. În anii 40, ca să fii malagambist trebuia să porți părul creț, cu cărare pe mijloc. Iar cele două bucle rezultate, musai erau vâlvoi. Tăietura frizurii la spate trebuia să fie o linie perfect dreaptă, neapărat realizată cu ”tehnică” de către dl. Gică Vapor***, un binecunoscut frizer al epocii.
Dar să cităm mai departe din regretatul jazzman Johnny Răducanu, care a fost contemporan cu trendul malagambist: ”Pantalonii cu patru pense, ascuțiți la gleznă și cu manșetă erau purtați obligatoriu în așa fel încât să se vadă ciorapii de lână fină, vărgați sau în culori tari, galben cu maro, maro cu roșu.
Pantofii erau din antilopă, trebuiau să scârțâie când mergeai și să aibă talpa foarte groasă. Sacoul era în carouri mari, iar pălăria trebuia să aibă boruri late și panglica foarte îngustă. Cămașa era obligatoriu „uni”, cravata cu nodul mic-mic, lungă până peste curea”.
2.
Cam un deceniu mai târziu, a fi malagambist însemna să arăți puțin altfel, cât mai deosebit. Astfel, obligatoriu, hainele erau lungi, largi, pantalonii se purtau până la glezne, iar ciorapii deloc asortați la pantofi, căci erau albi. Pantofii trebuiau însă să fie înguști, cu un mic toc. Talpa cât mai groasă. Albe erau neapărat și gulerele cămășilor. Totul era dominat de freza voluminoasă, bine aranjată, cu părul dat pe spate. Mai trebuia să știi să dansezi ceea ce se numea chiar ”malagamba”, un dans ritmat, alert, extrem de săltăreț.
Anii au trecut. Lăsăm în urmă deceniile gri ale epocii comunismului, străpunse doar de ceva revolte hippie…
3.
Și ajungem în zilele noastre, când constatăm că și acum avem malagambiștii noștri, chiar dacă ei poartă mai curând numele de trendsetter, de boem carismatic. Nu ne băgăm în disputa dacă aici trebuiesc incluși și hipsterii sau derivatele lor.
Așadar, un malagambist al zilelor noastre trebuie să fie fantezist, poetic, să instige lumea culturală la estetica frumosului și nu numai. Să fie un om cu identitate, cu un stil ce refuză uniformizarea. (Pentru mai multe detalii vezi imaginile de la sfârșitul acestui crochiu-eseu de vestimentație contemporană și reverberație culturală).
4.
Și, în fine, ajungem și la malagambistul alergător. Acesta este și el, indiscutabil, o persoană care refuză uniformul, dar adoptă o uniformă. Una care nu ține să șocheze, dar care trebuie să aibă o identitate specifică. Tricoul e desigur de firmă și de compresie, în culori pastelate, cu inserții obligatoriu fosforescente. Scurtă paranteză, pentru necunoscători: stilul ninja-runners
e desuet.
Lycra domină și restul vestimentației. Colanții / iegării sunt fie scurți, fie trei-sferturi, fie lungi. Totul depinde de genul de eveniment la care participi.
Extrem de importante sunt însă accesoriile. Șapca trebuie să aibă un bor frumos alungit, pentru a proteja fața, însă nu atât de lung încât să nu lasă să se vadă forma elegant-pătrățoasă a ochelarilor. Și aici contează firma, dar mai ales sutele de UV-uri ale lentilelor. Totul se asortează cu bidonul sau rucsacul ce conține rezervorul de apă.
De fapt, aici părerile sunt împărțite. Unii, mai conservatori, merg pe ideea unei asortări depline între culorile tricoului și cele ale rucsacului. Cei mai intrepizi riscă și amestecă aparent-aiuristic culorile.
Să mergem mai departe, însă. Și ajungem la punctul-forte al unui alergător: trenul inferior (sau picioarele, pentru neinițiați). Care, desigur, nu trebuie doar pus în evidență ci și protejat. Așa că e de dorit să ai nu atât colanți lungi, cât mai bine ciorapi de compresie de ultimă generație. Iar totul se asortează cu încălțările (puteți să le ziceți sau adidași sau păpuci sau pantofi) de alergare.
Numai despre încălțările de alergare s-ar putea scrie tomuri întregi, însă pe moment spunem că acestea trebuie să aibă cât mai multe din calitățile următoare: stabilitate, goretex, respirabilitate, ușurătate, neutralitate, coloristică specific, suport, adaptabilitate. Mai vreți?
5.
În încheiere, câteva cuvinte pentru cel care stă la originea cuvântului malagambism/t. Născut în Basarabia în 1913, Serghei Malagamba vine în România în anii ’30, ia numele de Sergiu și în scurt timp are mare succes muzical. Cântă mai ales jazz, fiind considerat drept cel care a impus acest stil la noi în țară. Însă ceea ce îl scoate în evidență este stilul vestimentar deosebit, ce șoca dar și care refuza conformismul. A fost, probabil, primul dandy autentic al României. Mai multe detalii aici.
*** Pentru cine e interesat de o tunsoare specială îi recomandăm să încerce la nea Portocală, în zona Gării de Nord. Are tarife foarte mici și o mână deosebită.
Sursa foto: Facebook
Orice asemănare cu personaje reale este întâmplătoare. Rubrica ”Vineri Hap” este realizată de ”Filipache, alergătorul vitriolant” și va apărea de acum înainte cât de des se poate.
Romanian
English
