joi, aprilie 22 2021

Adesea, o imagine spune mai multe decât o mie de cuvinte.

Mo1

Britanicul Mo Farah e printre alergătorii cei mai la modă, aflați constant în atenția mass media. Contează nu doar rezultatele sale (dublu campion olimpic la 5.000 și 10.000 metri la JO Londra 2012) cât și personalitatea sa deschisă, comunicativă.

La maratonul de la Londra, desfășurat duminica trecută, Mo Farah a alergat doar demonstrativ, distanța semi-maratonului. Nu discutăm acum cât de mulți bani a primit pentru asta, însă merită menționat faptul s-a scris mai mult despre prezența sa acolo decât despre câștigătorii competiției. Deh, regulile publicității, care trebuie să scoată la lumină eroi și să îi mențină în atenția publicului.

Dincolo de luminile scenei, cu Mo se întâmplă însă niște lucruri interesante. De când a început să se pregătească cu unul din marii guru ai atletismului, antrenorul Alberto Salazar, progresul său este evident. Nu e vorba doar de rezultate sportive mai bune, ci și despre mai multă forță, inclusiv psihică, o schimbare treptată a stilului de alergare etc.

Puteți citi aici cum Salazar își propune, printre altele, ca Mo să alerge cu stilul unui sprinter întreaga distanță a maratonului.

Pentru la anul, Mo Farah și-a propus să încerce și cursele de maraton, prima dintre acestea fiind – desigur – cea de la Londra. Pe termen lung, ia în calcul atacarea supremației kenyetiopiene (am preluat acest termen de la cititorul Cosmin), inclusiv posibila participare la maraton la Jocurile Olimpice de la Rio din 2016.

Până atunci însă vă invit să priviți aici un foto-reportaj de la o zi de antrenament a lui Mo Farah. După cum veți vedea, o imagine spune adesea mai multe decât o mie de cuvinte.

Sursa foto: The Oregonian

Comments

comments

Previous

Motive

Next

Week-end plin

1 comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also