Cine și cum este cu adevărat Tibi Ușeriu, ca om, ca alergător? Iată o întrebare la care propun un răspuns personal, chiar dacă știu că e riscant și că nu este nici unul definitiv. De fapt, cred că sunt alte cîteva lucruri despre care merită discutat, pornind de la această întrebare.

[Marian Chiriac]

Este pentru prima dată cînd mă semnez pe Alerg.ro. O fac doar pentru a scoate în evidență că îmi asum explicit, la nivel personal, ceea ce voi spune în continuare.

Tot acum am pus ca titlu de rubrică ”Opinie”.  Pentru a arăta clar că e vorba de un text personal, în care – onest și argumentat (sau cel puțin așa sper) – încerc să îmi exprim un punct de vedere strict personal. Prin asta nu am deloc pretenția că ceea ce spun e adevărul în sine sau că opinia mea nu poate fi incompletă, amendabilă etc.

După această scurtă introducere metodologică, ca să îi zic așa, să trecem la fapte.

*****

Joi, 23 martie, jurnalistul Marius Cosmeanu a avut un lung și extrem de interesant dialog cu Tibi Ușeriu, transmis pe Facebook și disponibil aici. Am găsit inițiativa drept excelentă, calitatea discuției (nu doar la nivel tehnic) este realmente de apreciat, lucrurile spuse de Tibi Ușeriu sunt interesante, utile pentru alergătorii pasionați de ultramaratoane, iar prestația sa ca persoană este caldă, simplă, directă.  Merită văzut totul.

Sunt însă cîteva afirmații – ce încep pe la min. 51 al dialogului – asupra cărora simt nevoia să fac niște precizări și niște comentarii personale. Asta pentru că respectivele afirmații se referă la un text de-al meu publicat pe Alerg.ro.  Fac asta nu pentru că m-aș simți nedreptățit, ci încercînd doar să explic suplimentar niște lucruri, în speranța unui dialog real.

Tibi Ușeriu spune:Mă deranjează oamenii care sunt inteligenți, nu vor să facă rău cumva intenționat, dar se ocupă de un un grup de oameni. Și tot ce fac alții, din alt grup, fac prost. Numai ce fac ei e bine.

Și atunci se ajunge la un articol dintr-ăsta unde se zice: m-am dus să mă sinucid. Sau, sunt un sinucigaș și nu am experiență de alergător și mă duc primul ca un sinucigaș, pentru că nu am experiență”.

Nu o să insist prea mult asupra primului paragraf, atîta timp cît afirmațiile de acolo sunt total nefondate. Alerg.ro nu s-a ocupat vreodată exclusiv de un grup (nici nu știu care ar fi acesta!), nici nu a promovat ceva / pe cineva avînd interese ascunse. Pe cît posibil, am încercat să prezentăm evenimente și oameni din alergarea românească în mod onest, cu empatie, crezînd că această comunitate a noastră are nevoie informație și povești. Desigur, asta nu înseamnă că uneori nu am fost critici sau că nu am putut greși. Dar nu am făcut nimic cu intenție și nici criticile aduse nu au fost din răutate gratuită.

Al doilea paragraf din afirmațiile lui Tibi Ușeriu (vezi mai sus) merită însă mai multă atenție. Conține referiri la ceva ce am scris (vezi mai jos):

Alergarea a devenit pentru el o descătușare, o formă de a își înfrunta și scăpa de demonii interiori. E ceva înspăimîntător în toate acestea, desigur, dar e și ceva atît de uman. Ușeriu aleargă ca un sinucigaș. La fel a făcut-o și acum la 6633. Pornește întotdeauna tare, jumătate din inconștiență / lipsă de experiență, jumătate din nevoia de a sfida.  Violența de care a avut parte în viață (conform celor spuse în carte) pare că o transferă în alergare”.

Simt nevoia unor explicații de context. Textul ”incriminat” este un articol de opinie, așadar e o interpretare / înțelegere proprie a ceva ce s-a întîmplat, bazat însă pe culegerea a cît mai multor date concrete.

A fost scris la doar o oră după ce cursa lui Tibi Ușeriu se terminase. A fost scris la cald, sub imperiul emoției și bazîndu-se pe datele disponibile la acel moment: relatările lui telefonice, declarații ale prietenilor cunoscători (și mă refer aici la ce a spus Adi Toma despre strategia de cursă, stabilită anterior și cum T. U. a renunțat repede la ea), plus informațiile oferite de organizatori prin intermediul Facebook.

Luînd în calcul toate aceste informații și, în plus, bazîndu-mă pe modul în care Tibi Ușeriu s-a prezentat în cartea autobiografică ”27 de pași” (pentru citate relevante pe care eu le-am luat în calcul, vezi aici și aici), ei bine, doar în acest context m-am pus să scriu acel text de opinie.

Care text e plin de ”pare”, ”se pare”, încercînd eu în acest fel să îmi exprim îndoiala că aș fi capabil să exprim adevărul despre Tibi Ușeriu.

Am vrut doar ca, într-un mod onest și nuanțat, să îmi exprim o opinie despre omul (și nu sportivul) Ușeriu și despre cursa lui la 6633.

Iar opinia mea din acel moment a fost nu că Ușeriu este sinucigaș, ci că pare că aleargă într-un mod sinucigaș (adică la intensitate maximă, oarecum irațional, riscînd fără ezitare). Că alergarea pare (și, accentuez, pare) să fie pentru el ”o descătușare, o formă de a își înfrunta și scăpa de demonii interiori”.

Am estimat că Ușeriu nu are experiența necesară, nu în sensul că nu are suficiente curse la activ sau suficienți km parcurși,  ci în sensul unei insuficient asumate forme de moderație / a unei capacități de adaptare la realitatea de moment.

Am spus că pare că Ușeriu se expune, că înfruntă, că într-un fel caută suferința ca o formă de ispășire. Nu am crezut și nu cred că e masochist, că el și-ar căuta ”să își crească durerea” în mod inutil, absurd.

Repet, au fost niște afirmații ce nu aveau cum să fie adevărul în sine, ci niște aprecieri personale, bazate pe datele avute la dispoziție la un moment dat.

*****

Dincolo de modul diferit în care se pare că Tibi Ușeriu a citit textul meu, acum cred, totuși, că acesta, în esența sa, e pe alocuri incomplet, insuficient explicat.

Acum, după ce am văzut interviul menționat mai sus și după ce am aflat lucruri noi despre cum a fost la 6633, cred că e cazul să îmi cer scuze pentru orice apreciere nefondată, chiar dacă bazată pe bune intenții fiind.

Mi se pare în continuare că Tibi Ușeriu rămîne un rebel, un inadaptat la convențional, o persoană care – din varii motive – tatonează cu voluptate cu extremul, pare dependent de adrenalină, de forme de ”nebunie”.

Din această perspectivă am făcut aprecierile  despre omul Tibi Ușeriu. Nu m-a interesat în acest caz prea mult latura sportivă a ultramaratonului parcurs de el, pentru că aici lucrurile sunt simple și au fost spuse în nenumărate alte ocazii: e o realizare personală demnă de tot respectul, care implică multă pregătire, mult efort, multe sacrificii. O realizare personală a unui om curajos, care merită un mare bravo.

M-a interesat așadar mai puțin locul ocupat sau timpul realizat de Tibi Ușeriu, cît măsura în care alergarea /efortul / lupta sa cu limitele proprii se reflectă asupra omului care e el. Din această perspectivă am construit un ”portret”, o interpretare proprie.

Însă, acestui ”portret” simt acum nevoia să îi adaug o nuanță. E o scenă descrisă în interviul de mai sus care mă obligă să fac asta. Spune Tibi Ușeriu că, la un moment dat, în una din primele zile ale cursei, a decis să se oprească, să își facă o cafea, să se așeze pe sanie și să privească aurora boreală. Și să savureze acel moment.

Pentru mine, acesta e un moment care arată că Tibi Ușeriu pare să nu mai alerge doar ca să scape de demonii interiori (fie că aceștia sunt frica, nevoia de recunoaștere, de apreciere, felurite pulsiuni inconștiente), ci o face începînd să îi domine.

Reușind să nu fie doar competitiv, ci și uman. Nu doar luptător, ci și bucurîndu-se de frumusețea clipelor întîmplătoare oferite de alergare. Să alerge nu cu ”ochii închiși” (sensul e metaforic), în urmărirea unei limite care e întotdeauna cu un pas înaintea sa, ci cu ochii și inima larg deschise.

Atît și nimic mai mult.

Foto: Weronika Murray. Imagine preluată de pe pagina FB a lui Tibi Ușeriu

Comments

comments

Previous post

O cursă năbădăioasă, cu multe surprize plăcute

Next post

Ciocolată. Acum și în alergare

Alerg.ro

Alerg.ro

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *