În ultimii ani au început să fie din ce în ce mai răspândite în lumea sportivilor profesionişti şi amatori echipamentele de compresie musculară. Asta se întâmplă şi în România, însă prea puţini sportivi cunosc utilitatea şi beneficiile acestui tip de echipament, când să folosească echipamentul de compresie, ce sporturi se pretează pentru folosirea acestuia.

02
de Alin Tănase

Când să fie purtat echipamentul de compresie?

Echipamentul de compresie se recomandă a fi purtat atât în timpul efortului fizic, pentru că ameliorează parametrii de efort, cât şi imediat după efort pentru că accelerează procesul de recuperare.

După un concurs greu care necesită o recuperare mai îndelungată se recomandă a se purta echipamentul de compresie chiar şi în a 3-a zi după cursă. Nu există studii care să dea o recomandare exactă privind numărul de ore/zi în care să se folosească compresia de recuperare. Acest lucru rămâne la bunul simţ al fiecăruia, în funcţie de ce spune corpul, în funcţie de programul zilnic. Orientativ, perioada poate varia de la 4h până la 8h.

Ca recuperare pot exista două faze, de recuperare activă sau pasivă. Recuperarea activă este cea care implică mişcare, poate fi o alergare uşoară sau o simplă plimbare. Recuperarea pasivă este cea care nu implică mişcare, adică aţi participat la un concurs şi călătoriți spre casă câteva ore bune cu maşina/trenul/avionul, perioadă în care picioarele stau nemişcate, iar circulaţia sângelui se reduce mult. Poate aţi avut senzaţia ca în astfel de momente, când vă ridicaţi în picioare, să aveţi dificultăţi în primele secunde în a sta în picioare sau a păşi, să va simţiţi picioarele grele şi încărcate, cu febră musculară, deşi imediat după concurs nu aţi avut febră. Sau în zilele următoare concursului trebuie să lucraţi 8h la birou cu picioarele nemişcate. În astfel de situaţii şosetele de compresie 3/4 pentru gambe sau jambierele pentru pulpe pot face minuni şi vă pot grăbi procesul de refacere musculară.

03Ce echipament pentru alergare ?

Pentru alergare se recomandă purtarea jambierelor de compresie pentru gambe și pentru pulpe (cvadriceps şi biceps femural). Acestea din urmă implică purtarea unor pantaloni scurţi suplimentari. Ele pot fi înlocuite de pantalonii de compresie care au avantajul că prezintă mici buzunare în care se pot transporta geluri sau batoane energizante. Acesta ar fi echipamentul de bază care susţine efortul în cadrul alergării.

Ca elemente opţionale se mai pot folosi tricoul şi mânecile de compresie pentru braţe. Mulţi alergători neglijează tricoul. Un tricou de compresie ajută la menţinerea unei posturi corecte a trunchiului în alergare. Fiind lipit de corp, practic nu există frecare şi se elimină complet riscul neplăcut al iritării sfârcurilor. În general, fiind realizate din micro-fibre, tricourile reţin foarte puțină transpirație, mult mai puţină decât un tricou sintetic obişnuit.

Mânecile de compresie pentru braţe sunt foarte utile în cazul variaţiilor mari de temperatură din timpul unui concurs/antrenament. Dacă este cald se pot purta suflecate la încheietura mâinii, iar când se face frig se trag pe mâini în sus şi împreună cu mâneca tricoului acoperă întregul braţ. Totodată, ele pot servi ca mijloc pentru ştergerea transpiraţiei de pe frunte/faţă.

Concluzii

Există percepţia greşită conform căreia echipamentul de compresie este destinat doar profesioniştilor. Nu trebuie să alergi de la o anumită viteză în sus ca să simţi nevoia unui astfel de echipament. Practic orice sportiv amator care doreşte să progreseze, deci ajunge sa-şi forţeze putin limitele poate fi ajutat de compresie.

Într-adevăr, la alergări uşoare nu sunt beneficii clare ale utilizării compresiei, însă în cadrul antrenamentelor intense de intervale, sprint-uri, tempo-uri rapide, antrenamente duse cu o frecvenţă cardiacă situată peste pragul de acid lactic sau în cadrul unui antrenament de lungă durată, în participările la concursuri unde se presupune că se aleargă la limita fizică superioară, studiile medicale au relevat faptul că sunt beneficii clare în timpul efortului fizic şi mai cu seamă după efort.

De reţinut însă că beneficiile prezentate nu cresc performanţa în alergare, nu veți alerga mai rapid purtând acest tip de echipament. Echipamentul nu suplineşte antrenamentul, însă vă veţi putea recupera mai rapid şi veţi putea efectua normal următorul antrenament planificat.

Alin Tănase este alergător montan, co-organizator al Hercules Maraton și distribuitor în România al produselor Compressport. Articolul a apărut și în revista Alerg #12.

Prima parte a acestui articol este disponibilă aici.

Comments

comments

Previous post

Echipamentul de compresie. Ce și cum? (I)

Next post

Cursele trec, pasiunea rămâne

Alerg.ro

Alerg.ro

7 Comments

  1. […] de compresie, ce sporturi se preteaza pentru folosirea acestuia, scrie Alin Tanase, pe blogul Alerg, deci exist.…citeste toata stirea Echipamentul de compresie. Ce si cum? la […]

  2. […] de compresie, ce sporturi se preteaza pentru folosirea acestuia, scrie Alin Tanase, pe blogul Alerg, deci exist. Source: […]

  3. […] de compresie, ce sporturi se preteaza pentru folosirea acestuia, scrie Alin Tanase, pe blogul Alerg, deci exist.Cand sa fie purtat echipamentul de […]

  4. […] de compresie, ce sporturi se preteaza pentru folosirea acestuia, scrie Alin Tanase, pe blogul Alerg, deci exist.Citeste tot articolul: […]

  5. iunie 27, 2013 at 4:46 pm

    […] In ultimii ani au inceput sa fie din ce in ce mai raspandite in lumea sportivilor profesionisti si amatori echipamentele de compresie musculara. Asta se intampla si in Romania, insa prea putini sportivi cunosc utilitatea si beneficiile acestui tip de echipament, cand sa foloseasca echipamentul de compresie, ce sporturi se preteaza pentru folosirea acestuia, scrie Alin Tanase, pe blogul Alerg, deci exist. […]

  6. […] In ultimii ani au inceput sa fie din ce in ce mai raspandite in lumea sportivilor profesionisti si amatori echipamentele de compresie musculara. Asta se intampla si in Romania, insa prea putini sportivi cunosc utilitatea si beneficiile acestui tip de echipament, cand sa foloseasca echipamentul de compresie, ce sporturi se preteaza pentru folosirea acestuia, scrie Alin Tanase, pe blogul Alerg, deci exist. […]

  7. […] Surse : Trail Run, Alerg.ro […]

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *