luni, noiembrie 25 2024

# Trezit in jur de 6 de dimineata. O cafea, un sandvis. Doua transbordari cu metroul de la Piata Muncii pina la statia Pacii. Fetze prelungi de oameni abia treziti. Un tinar poarta o sapca rosie pe care scrie Unu Mai Romanesc. Aha, e mina lui Vanghelie! Dupa aproape o ora si jumatate sunt la iesirea dinspre Pitesti a autostrazii. 

# Pe la 7:30 opresc o masina. Un Logan albastru. Soferul parca e un hobbit, cu chelie, in pragul senectutii. E mic, cred ca abia se vede ca e la volan. Bronzat, cu trei ghiuluri mari pe degete. Par din aur. Unul e pe degetul mic al mainii drepte. Celelalte, pe mina stinga. Linga el, sotia, o copie in miniatura. Creatza, cred ca abia si-a  facut permanentul. Isi vorbesc rar, poate pentru ca prefera sa asculte Dolanescu. Iar maestrul cinta, cinta fara oprire. Bordul masinii straluceste de curatenie. Peste tot atirna icoane si cruciulite. Doar in partea dreapta a bordului, pentru a marca teritoriul doamnei, troneaza un ingeras din plastic argintiu. Pe jos e mocheta, scaunele masinii sunt acoperite cu o blanitza maronie. Soferul conduce energic, iar cind si cind intoarce putin capul si ii vad ochiul drept, care e aproape inchis. Ma intreb cum este celalalt. Nu indraznesc sa imi raspund. Prefer sa citesc „Dilema”, numarul despre nebunie. Dupa aproape o ora si jumatate ajung in Pitesti. 

# E racoare pe sub copacii din Padurea Trivale. Dar e placut. Multa liniste, intrerupta doar de ciripitul pasarelelor. Si de freamatul a citorva zeci de oameni strinsi aici pentru a participa la campionatele nationale de alergare pentru veterani. Circa o ora si jumatate de asteptare pina la start. Intalnire cu prieteni, emotie si nerabdare, incalzirea obligatorie. 

# Particip la proba de semi-maraton. Se alearga pe aleile din asfalt ale parcului. Traseul e de fapt o bucla, ce coboara la inceput, in prima jumatate. Si care urca apoi. Alerg de 15 ori aceasta bucla, ca intr-o incantatie monotona. Ritm egal, fara sa fortez in mod deosebit. In jur, parinti cu copii iesiti la plimbare, vinzatori ambulanti de seminte, susan si mere glazurate. Cite un politist se mai scarpina sub cascheta. In rest, alergatori, majoritatea cu par alb, care mai iute, care mai poticnit. Mai e nevoie sa spun cit timp mi-a luat sa parcurg cei 21 de km ai cursei?

# Timpul oficial e de 1h:27min:50sec. Termin pe locul trei la general, insa vin primul la categoria mea de virsta. Ceremonie de premiere cu poze, o medalie, zimbete si tricou galben pe care scrie „campion national”.

Azi viata mea a fost impartita in fragmente aproape egale, de cite o ora si jumatate.

Comments

comments

Previous

Doua feluri de campioni

Next

Jurnal de Everest. Sunt de marca?!

5 comments

  1. Felicitari Chiri…poate pe drumul de intoarcere te conduce o elfitza:))

  2. Nu a fost sa fie. Pe drumul de intoarcere am venit cu un microbuz, iar soferul nu se distingea prin nimic deosebit. In plus, am si dormit mai tot drumul care, evident, a durat aproape o ora si jumatate:)

  3. Pentru mine un semi-maraton este acum o tinta de neatins pentru ca nu pot trece cu nici un pret de distanta de 12 km.

  4. Bravo Marian pentru rezultat. A fost totusi un antrenament util pentru incercarea care te asteapta. Succes!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also