Pusa este campioana olimpica, dar a renuntat sa termine o cursa de maraton pentru a nu isi pune in pericol sanatatea si, implicit, cariera viitoare. Si Rick a cochetat la un moment dat cu ideea abandonului, insa nu s-a dat batut si a terminat propria cursa, la capatul careia a realizat un record mondial. Cei doi sunt amindoi alergatori de maraton. Pusa e profesionista, in timp ce Rick e amator, care in plus alearga cu o proteza in loc de picior.
Victoriile in sport au gust diferit. In ciuda efortului si a suferintei generale, adesea, pretul victoriei e diferit.
Dupa ce anul trecut a cucerit medalia olimpica de aur, Constantina Dita Tomescu (Pusa pentru prieteni), a devenit – pe buna dreptate – extrem de cunoscuta si apreciata pentru victoria obtinuta. Notorietatea ei a generat un orizont de asteptare foarte mare, numerosi romani considerind ca de acum inainte ar trebui sa cistige totul, fara probleme.
Numai ca lucrurile nu stau deloc asa. Duminica, la cursa de maraton de la Londra – printre cele mai faimoase si mai scumpe din lume – Dita Tomescu, 38 de ani, a abandonat dupa ce a parcurs jumatate din distanta. “Mi-am dorit din tot sufletul sa fac o cursa buna si simt ca am dezamagit o lume intreaga. Nu am vrut sa fortez acum, deoarece mi-as fi periclitat sanatatea si chiar cariera”, a declarat campioana olimpica, ce de doi ani are probleme cu nervul sciatic.
Si antrenorul Valeriu Tomescu si-a recunoscut o parte din vina. “Este un insucces pe care mi-l asum in buna masura. Drumurile foarte multe, participarea la numeroase evenimente, virtejul mediatic din jurul Constantinei au facut sa nu putem acorda recuperarii timpul necesar”, a spus acesta.
In ciuda abandonului, Dita Tomescu ramine o mare campioana. Esecurile fac parte din regula jocului, iar in cazul de fata se poate consola cel putin cu faptul ca doar pentru participarea la maratonul de la Londra a incasat suma de 75 de mii de euro. Ar fi trebuit insa sa abandoneze sau sa continue cursa?
Cu nici o saptamina inainte, pe 20 aprilie, s-a desfasurat un alt maraton, la Boston, care e cel mai vechi din lume (a ajuns la a 113-a editie) si, implicit, unul dintre cele mai renumite. Cursa de 42 de km a fost terminata si de un canadian, Rick Bell, cu un timp excelent pentru un amator: 3 ore, 1 minut si 50 de secunde. Mecanic intr-un mic oras din Ontario, Rick – la cei 43 de ani ai sai – a devenit in mod neasteptat detinatorul recordului mondial pe aceasta distanta, la categoria sa, a persoanelor cu dizabilitati. Barbatul nu are un picior, pe care l-a pierdut intr-un accident de masina, si doar de doi ani alearga cu o proteza speciala. “Ca sa fiu cinstit, cursa asta a fost cel mai mai dificil lucru care mi s-a intamplat in viata. A fost mai dificil chiar decit accidentul pe care l-am suferit, in ceea ce priveste suferinta fizica si mentala”, a declarat Rick, ce s-a confruntat cu o deshidratare severa si crampe intense si care a trebuit sa fie ingrijit de doctori mai bine de o ora dupa terminarea cursei.
In ce il priveste, Rick nu a incasat nicio recompensa materiala. El este decis doar sa continue si spera ca in 2012 sa faca parte din echipa Canadei, care va participa la Jocurile Paralimpice.
Victoriile in sport au gust diferit. Si se pretuiesc in mod diferit.
Romanian
English
foarte tare articolul 🙂
Intotdeauna am apreciat oamenii care trec de conditia fizica si isi urmaresc visul. Mi se pare o lectie foarte importanta de vointa si de ce poti realiza daca te dedici unui tel.
Si care, ma rog frumos, ar fi fost atitudinea corecta a alergatoarei profesioniste? Sa termine cursa, cu riscul de a ramane cu dureri uriase permanente sau cu paralizii? Asta ar fi fost adecvat? Sa inteleg ca niciun sacrificiu nu e prea mare pentru a umfla putin orzul mandriei in poporul nostru de calici?
Cat de usor sacrificam pe cineva in numele unor idealuri desarte, dar daca ar fi sa va sacrificati voi, cei cu mult nerv, nu sanatatea, dar macar cateva ore din timpul liber pentru a face ceva demn de o cauza mai inalta, tot timpul se gasesc scuze.
E bine sa ridicam ipocrizia la rang de virtute si s-o punem pe un piedestal, de unde sa ne admiram superbitatea (sic!) morala. La mai mare.
impresionant
foarte buna comparatia intre ceea ce faci din pura vointa si ceea ce faci pentru bani actuali si/sau viitori
nu ca ar fi rau sa muncesti pentru ‘ochiul se-stie-cui’, dar daca preferi sa pierzi timpul pe la tv si nu ai timp sa te recuperezi, sa ai grija de sanatatea ta, ar fi cazul sa inveti cate ceva de la rick 😉
Pt Bogdan
Sa stii ca nu cred deloc ca Dita Tomescu ar fi trebuit sa continue cursa numai pt a „umfla orzul mandriei in poporul nostru de calici”. Daca citesti cu atentie, o sa vezi ca nu am facut decit sa compar doua situatii. Cea a unui sportiv profesionist, care pierde, cistiga competitii dar continua sa alerge si, pe de alta parte, cea a unui sportiv amator care nu are de cistigat decit din confruntarea cu el insusi.
Precum Dana Eugenia, si eu cred ca avem cu totii de invatat de la Rick Bell.