Iarăși despre regulamente. Un caz la Semimaratonul București
Niște contestații. Multe, multe discuții în mediul virtual, nervi, vorbe grele, suspiciuni și orgolii. Multe, multe. Și, în cele din urmă, o decizie care încearcă să împace pe toată lumea. O singură concluzie: a venit vremea ca toți cei implicați în alergare să cunoască, să își asume și să respecte regulile.
Faptele
La scurtă vreme după încheierea OMV Petrom Semimaratonul București, o echipă participantă la proba de ștafete, respectiv ”Ia Și urcă” (ce a terminat pe locul 6 la general și a fost a doua echipă la mixt) depune mai multe contestații. Prin reprezentantul echipei, Ludovic Vieru, s-au contestat:
#1. Faptul că în ștafeta masculină ”Athletic Cardio Club 10”, care a terminat pe locul 3 la general, un alergător a alergat de două ori (și schimbul 1 și schimbul 3). S-a invocat faptul că în regulament se spune: ”Trei alergători vor parcurge distanța de semimaraton”.
#2. Faptul că aceeași ștafetă masculină, din cauza unei erori la transcrierea unui nume (Denisa în loc de Denis), fusese inclusă inițial la categoria mixt.
#3. Faptul că în ștafeta masculină ”Așii alergării Galați” unul dintre alergători a fost înlocuit cu un altul, fără ca acest lucru să se fi întîmplat înainte de închiderea oficială a înscrierilor. Mai exact, cu numărul de concurs și sub numele unui alergător înscris oficial a alergat un altul. ”Așii alergării Galați” au terminat pe locul 4 la general.
#4. Faptul că unii alergători declară la înscriere timpi falși, ceea ce le permite să ia startul dintr-un sector din față (evitînd astfel aglomerația). Echipa din Iași ar fi declarat timpi reali și ar fi plecat prea din spate, pierzînd astfel timp prețios imediat după la start.
#5. Modul în care se premiază categoriile de concurs, respectiv faptușl că se premiază doar primele cinci ștafete la open, primele două feminine și primele două mixte. Nu și cele masculine. (Info ulterior: într-un mesaj făcut public după apariția acestei știri, dl. Vieru a menționat că a contestat nu categoriile de concurs, ci faptul că nu a fost respectată ordinea de alergare a concurenților dintr-o ștafetă, așa cum a fost cazul celei ce a ocupat locul 5 la general).
Ludovic Vieru a făcut public faptul că a depus aceste contestații și a cerut, pe o listă de discuții Facebook, opinia alergătorilor pe acest subiect, considerîndu-se nedreptățit, cerînd descalificarea echipelor ”Athletic Cardio Club 10” și ”Așii alergării Galați” . Totodată, a trimis numeroase mesaje organizatorilor, cerînd să i se facă dreptate dar și acuzînd – deloc fondat – primirea unor amenințări din partea celorlalți concurenți.
Din păcate, tonul multor mesaje dar și al discuțiilor de pe pagina de Facebook a fost adesea suburban, deloc lipsit de respect, de înțelegere și acceptare și a unui alt punct de vedere.
Deciziile
Luînd în calcul contestațiile echipei ieșene, organizatorii OMV Petrom Semimaratonul București au decis:
#1. Deoarece unul dintre membrii ștafetei ”Athletic Cardio Club 10” s-a accidentat chiar în ziua cursei, lucru confirmat și de către un medic, a decis să nu descalifice echipa deoarece a fost vorba de o urgență medicală. Totuși, echipei i s-a dat un avertisment. Totodată, organizatorii spun că vor include în regulament articole mai clare care să reglementeze și situațiile de accidentări sau cele de forță majoră, care toate trebuiesc susținute cu acte doveditoare.
#2. Eroarea la transcrierea numelui a fost corectată înainte de start, iar în clasamentul final echipa a fost inclusă la categoria ”masculin”.
#3. Nedescalificarea echipei ”Așii alergării Galați”, chiar dacă aceasta a alergat cu un alt membru decît cel oficial înscris. Vina nu aparține echipei gălățene, care a anunțat din timp modificarea și a primit asigurări telefonice că este ok să participe așa. Echipa a primit totuși o mustrare scrisă – avertisment – iar la următoarea abatere similară va fi descalificată. ”Am luat această decizie deoarece situația a apărut în urma unei erori interne, în care unul dintre colaboratorii noștri a oferit informații eronate”, spune echipa Bucharest Running Club, organizatoarea a Semimaratonului. ”Dar asta nu înseamnă că alergătorii nu trebuie să citească și să aplice regulamentul, indiferent de ce li se spune sau nu pe vorbe. Luăm în serios astfel de situații și vrem să le eliminăm pe viitor”.
#4. Pentru eliminarea situațiilor în care alergătorii intră într-o altă zonă de start decît cea în care ar fi îndreptățiți să o facă, Bucharest Running Club va căuta să aplice un mod automat de respingere a unor timpi care sunt nerezonabili.
Totodată, ca o reparație morală pentru faptul că a luat startul prea din spate față de locul care li s-ar fi cuvenit, echipei ”Ia Și urcă” i s-a oferit premiul în bani valabil pentru locul IV la ștafete open.
#5. Categoriile de concurs și modul de premiere au fost clar anunțate de la bun început, acestea au fost respectate.
Info ulterior: Ludovic Vieru și ceilalți doi membri ai echipei ”Ia Și urcă” au decis să accepte premiul oferit de către Bucharest Running Club, dar nu ca pe o reparație morală ci ca pe un drept, cîștigat în urma unei clasări ce ar fi trebuit să fie precedată de eliminarea celor două echipe, care au încălcat regulamentul.
Concluzii
Trecînd peste amărăciunea (personală) dată de modul injurios, total lipsit de respect reciproc, al multor mesaje publice, de tonul suspicios și isteric la adresa organizatorilor, de mult prea multele orgolii exhibate în spațiul public în legătură cu contestațiile echipei ieșene, cred că sunt cîteva lucruri care devin obligatorii de spus:
- Toți alergătorii trebuie să citească, să înțeleagă și să respecte regulamentele de concurs.
- E nevoie de mai mult fair-play și respect în comunitatea alergătorilor din România. Aceasta a crescut foarte mult în ultima vreme, evident s-a ieșit din epoca romantică, în care era doar o mînă de oameni ce se cunoșteau între ei și se respectau suficient. S-a ajuns în faza în care sunt tot mai mulți alergători, tot mai grăbiți, tot mai pretențioși (adesea și atoate știutori), dar care nu întotdeauna pun mai presus fair-playul și bucuria de a participa împreună la un concurs.
- Organizatorii trebuie să actualizeze regulamentele de concurs. Acestea trebuie să rămînă simple, clare, dar să ia în calcul și situațiile speciale (precum unele din cele descrise mai sus).
- În situațiile care unele situații nu sunt reglementate suficient, organizatorii au dreptul să aplice regulamentul propriu constatînd și apreciind situațiile cu bună-credință. Evident, e de dorit ca buna credință să nu fie contestată apriori. (unele detalii pe acest punct în discuția cu avocatul Dan Mihai).
În rest, pace și alergări cu bucurie să avem.
OMV Petrom semimaraton, un mare BRAVO pentru atitudine !