În cazul meu, mică, ba chiar mică de tot, a fost lista lucrurilor bune care mi s-au întîmplat de Crăciun. E vorba doar de savarine. În rest, lene am avut, dureri de umeri de asemenea, am bifat și un accident de mașină, plus o întîlnire de neuitat la saună. Cu un dobitoc. Cum să nu rămîi Grinch de Crăciun în condițiile ăstea? Jurnal de activități fizice și de lucruri nesuferite, săptămîna 19-25 decembrie.
Luni
Uneori sunt şi zile grele, cu dimineţi şi mai grele. Culcat după doişpe noaptea, iar la ora 5, când sună ceasul, faci acel lucru greu, pe care uneori un bărbat adevărat trebuie să îl facă, de aia este bărbat: să strângă din dinţi şi să meargă mai departe. A man’s gotta do what a man’s gotta do.
Aşa fac şi eu. Mă întind, orbecăi după telefon şi îi dau reject, fugi d’aici cu alarma ta cu tot. Adio Daimon, la revedere, azi nu mă mişc din pat. De mult timp vroiam să fac asta şi nu reuşeam, demonii mă dădeau jos din pat şi mă aruncau întâi în frig pe bicicletă, apoi în apa rece. Brrr, sub plapumă e cald şi bine, mă întorc pe partea cealaltă şi mai prind o ora de somn. Fără regrete, las-o naibii de datorie.
Apoi toate lucrurile o iau razna. Ce începe bine se termină prost, ce începe prost se termină şi mai prost. Banii pe care trebuie să îi dau devin din ce în ce mai presanţi, banii care teoretic îi luăm fâlfăie alene din aripi şi se îndepărtează de mine, sar să îi prind şi ei au heliu, se ridică în stratosferă.
Marţi
Curajul nu mă ţine mult timp, nu pot să dau reject la alarma de la 5. Cu ochii umflaţi mă las în apă la ora 6, cele 110 bazine (20m lungime, repet) merg fluent, alene, iubesc uneori apa.
Ziua continuă aşa cum a început săptămâna, cu un plus, pentru că este marţi. Nu credeam că se poate mai rău, fals, întotdeauna poate merge şi mai rău.
Partea mea de Grinch începe să învingă, nu am clipe libere, nu am nicio senzaţie, cât de mică, de sărbătoare care vine.
Miercuri
Trezire la ora 5, 114 bazine, tot ce trece de 110 este bun. Plecând apoi spre birou cad pradă impulsurilor sălbatice, de fiară, şi mă arunc în cofetărie de la prima oră, mâncând plin de bucurie vinovată două prăjituri şi jumătate. Life is good.
Joi
Am tot dat cu bazinele craul, faptul că alternam la 10-15-20 bazine şi cu o plutire pe spate mă ajuta să îmi odihnesc umerii un pic. Sau umpic, cum se scrie uneori pe Facebook.
Acum încep să îi simt, dar îi dau înainte, 116 bazine.
Vineri
Fizic şi psihic sunt prăbuşit, mă simt uşor hăituit. Refugiul meu rămâne bazinul, nimic nu pare mai stupid decât înotul ăla disperat. 110 bazine făcute cu greu.
Mă simţeam îngheţat, sauna părea o idee bună, ah, ce bine este la căldură.
Ciudat e la sală. Probabil sunt asocial, oricum, sunt deficitar la comunicare. Salut aproape întotdeauna, şi cam atât, nu reuşesc să stabilesc uşor punţi de legătură, conversaţii, decât dacă îi ştiu pe colegii de vestiar.
Comportamentul la vestiar este ciudat, probabil ar merita analizat. Poate deja există vreun studiu, în mod sigur cercetătorii britanici au studiat cucii prezentaţi reciproc la vestiare.
În decursul a opt luni (mamă, deja s-au dus opt luni din abonament?) am găsit vreo două acţiuni care mi se păreau mai bizare. Asta în condiţiile în care evit cât pot aglomeraţiile, că de aia mă trezesc la ore nefireşti.
Unul era la saună, acum vreo câteva zile. Intru, transpir. Vine un tip, nu salută, deşi împărţim 4 mp. Apoi vine al doilea. Ăsta e volubil. Zice hotărât, fără să îl intereseze că eram pe acolo, “întoarce şi tu clepsidra aia”. Se cunoşteau, vorbesc de copii. Ăsta hotărâtul avea un tic. Toţi bărbaţii au un ticuleț, asta îl avea mai hotărât, că v-am spus că era hotărât. Se trăgea de cuc. Mai stătea 1 minut, iar se trăgea de ciucuraş, şi dacă folosesc diminutivul nu este întâmplător. Mai vorbea un pic, iar se trăgea. Sunt curios cum era când era copil, sau dacă era vreun fost fotbalist. Oricum, atât drag (sau necaz?) de cucul personal nu am văzut demult.
După aia o dă în esenţe. Fără să întrebe, că nu îl interesează alte opinii, pune juma de sticluţă de mentă în polonic şi îl aruncă pe pietrele încinse. Cu creierii fierţi de ceai de mentă ascult în continuare inepţiile lui despre viaţă şi mai prind şi restul de sticluţa vărsat peste rezistenţa electrică, să ne desfundăm frumos la sinusurile curățate cu zgomot, ca un rinocer muribund.
Evident că aveam un dulap lângă el, evident că ocupase o bancă întreagă, cu rachete, haine, mai lipseau nişte bikini aruncaţi pe lustră. V-am spus deja, era antipatic la culme. Evident că vine din urmă şi la duş, unde deschide geamul, să ne aerisim, nu mai insist, era antipatic foc.
Aşa antipatic mai fusese doar un gras chel, care a monopolizat odată foenul. Ce să facă unul ras în cap cu un foen? Să îl utilizeze până îi blochează protecţiile alea de supraîncălzire. La ce? La uscarea degetelor de la picioare, pe care a insistat la interstiţii până s-a plictisit.
Da, nu îmi place deloc vestiarul bărbaților, cred că l-aş prefera pe cel vecin… Dar cine știe ce m-ar aștepta pe acolo?
Transpirat, plec la cele -4 grade cu bicla spre casă, să schimb bagajele. Acasă am o mică discuţie, plec cu bicla, “nu, ia maşina”, plec cu bicla, “nu, ia maşina”.
Ok, să decidă inteligenţa. Dau cu banul, iese bicla, arăt victorios moneda şi până la urmă iau cheile de la maşină, bombănind.
Încep să caut în stradă maşina, nu o parcasem eu, nu o găsesc. După două ture dau telefon şi aflu unde e. Mă duc bombănind spre maşină, deja începeam să întârzii. Văd cauciucul, de ce naiba a parcat-o aşa tare în bordură? Asta e când împrumuţi maşina. Bombăn şi mai tare. Cum naiba a parcat-o aşa lipită, pe ambele părţi? Apoi îmi pică părul. Maşină e buşită nasol, la fel şi cele de lângă ea. Mă uit şi nu înţeleg, am un blocaj, nu pot să cred.
Coboară un nene când dădeam ture şi nu ştiam ce să fac şi îmi explică, a venit un idiot şi a intrat la 3 noaptea în vreo 7-8 maşini. A mea era ultima din şir, teoretic până la ea mai frânase vreo 20-25 m împingând maşinile una în alta.
Mă întorc spre casă, eram bun de rolul principal din Taurul furios, “na, ţi-am spus că plec cu bicicleta”, ca un bărbat adevărat ce sunt. 17 km pe bicicletă, la -4 grade, pe carosabil alunecos nu au fost cea mai plăcută experienţă, mai ales că eram sub formă de spume.
Seara am mai pierdut vreo trei ore la poliţie, care m-a pus să iau platforma să aduc la ei maşina pentru constatare. Nişte domni. Cretinul care făcuse accidentul a avut teoretic un “accident uşor”, chiar dacă s-a jucat cu 8 maşini, a fost amendat cu 500 lei (juma în 48 de ore, adică l-a costat doar 250 lei distracţia, mi se pare că s-a distrat mişto de banii ăştia) şi era probabil bine sănătos acasă. Sunt curios dacă şi cum a fost testat, ca să faci praf 8 maşini trebuie un pic de talent, două aveau daună totală. Tânărul din zona tulbure a satului Mogoşoaia, 21 de ani, era probabil fratele Scufiţei Roşii şi se grăbea către bunica, să îi ducă merinde. Sau nu, poate doar se grăbea. Sunt tare curios cum arată, cred că este un defavorizat şi un discriminat, fraţii lui au Suv, numai lui nu i-au luat.
Contravenientul nu a semnat procesul-verbal (făcut la ora 4.40), probabil a fost luat în grabă, la fel şi maşina lui. Teoretic (conform pv) nu s-a asigurat corespunzător la schimbarea direcţiei de mers, deşi drumul era drept şi cu bandă dublă. Pare un pic de şmecherie în descriere şi încadrare? De ce nu e semnat de contravenient?
Pe la prânz dădeam telefoane, nu îmi răspundea nimeni. Of, sunt singur pe lume. Pe urmă mă sună amicul pe care îl căutam. Vorbim cam de două ori pe săptămână la telefon, indiferent dacă avem treabă sau nu împreună, aşa, să ştim de noi, nu are FB, acum vroiam să îi spun păţania.
Era cam lapidar, se pregătea să plece la munte cu familia. Pe urmă izbucneşte. Nu prea avea spor la cărat bagajele, că avea mâna în gips. Ha, cum? Ce naiba, e aşa periculos tenisul, că ăsta era sportul cu care mai tachina din când în când?, trag eu prima bănuială.
Nu, plecasem aseară cu maşina spre casă, un bemveu cu număr de Ruse a trecut peste linia dublă şi mi-a tăiat faţa, să vireze la stânga. Eu tot ascultam şi încercam să vizualizez evenimentul şi să anticipez. Aha, accident. Nu, l-am evitat la limită, noroc de frâne şi cauciucuri, că săream peste pod dacă nu erau bune. Dar l-am claxonat de două ori şi l-am înjurat.
Bine, o înjurătură nu loveşte prea tare, zic eu.
Da, dar a venit pe contrasens, a încercat să intre în mine şi până la urmă m-a blocat. M-am dat jos, ţiganul (nu e discriminare, e realitate) mi-a dat cu spray lacrimogen în ochi, a fugit la portbagaj şi a scos o bâtă. Amicul a parat cu braţul lovitura care îi viza cerebelul, apoi cu umărul, probabil urma pararea cu ţeasta, dar s-a întrerupt atacul. A mai apucat să dea vreo două şuturi în portieră şi să se ducă acasă, apoi la spital.
Fost sportiv cu oase puternice, dacă para cu racheta poate avea mai multe şanse, că nu are decât rachetă de tenis la maşină. Dacă vedeţi cumva un BMW cu număr de Ruse şi portiera faţă stânga cu urme de pantofi buni, să nu îl claxonaţi, că nu se ştie cum se termină data viitoare, mai ales dacă este întuneric şi pe marginea drumului.
Deja mi se pare că am scăpat rezonabil săptămâna asta.
Sâmbătă
Sunt leneş, ajung la sală la ora 9. Eram pregătit de alergare, bazinul este însă gol şi bag cele 110 bazine regulamentare. Şi saună, life is good. Da, vine şi o porţie de mentol gratuit, fără tras de ciucurel de data asta. Sunt obosit şi fără absolut nici o senzaţie de ajun de sărbătoare. Grinch.
Duminică
Of, ce frumos e parcul. Of, ce mişto este să alergi. Hi-hi-hi, ha-ha-ha, of, ce mişto sunt alergările de grup. O oră şi un pic, ceva peste 10 km, să facem loc pentru mâncăruri.
Până la urmă săptămâna nu strânge nici o problemă fără soluţie, 56 km cu bici, 11 km alergaţi şi baza rămâne tot înotul, cu 11.2 km, cam 2.2 km/zi.
Hai, Crăciun fericit!
Ilustrație: @takzi
Romanian
English