Subiectul rămâne controversat: e bine sau nu pentru copii să alerge distanțe foarte lungi? Între timp, a mai fost doborât un record.

blanca

La doar 12 ani, americanca de origine mexicană Blanca Ramirez a devenit faimoasă. Recent, e a reușit să doboare un record de anduranță, devenind cea mai tânără ”sportivă” ce a alergat șapte maratoane pe tot atâtea continente.

Conform relatărilor de presă, ultimele două maratoane, la Paris și pe o insulă din zona antarctică, le-a parcurs într-un interval de doar nouă zile între ele.

Blanca Ramirez a alergat în maratonul de la Torcy (Paris) pe 10 februarie, după care a revenit la Los Angeles o zi mai târziu, unde a stat doar patru ore înainte de a se îmbarca în direcția Punta Arenas (Chile). De acolo, a ajuns în Antarctica, unde a alergat 42,195 km pe plaja insulei pustii King George.

„A fost un final foarte dur, pentru că a alergat în frig, pe multe pietre, prin noroi, pe porțiuni în care ningea”, a afirmat Dimas Ramirez, tatăl fetei.

”Aventura” Blancăi Ramirez a început în martie 2014, când a terminat primul său maraton, la Los Angeles, într-un timp de 6h:59min. Au urmat apoi, curse terminate în diferite locuri de pe diferite continente: Rwanda (Africa), China (Asia), Paraguay (America), Noua Zeelandă (Oceania), Franța (Europa) pentru a termina în Antarctica pe 19 februarie.

Prin această performanță, Blanca Ramirez a doborât recordul mondial deținut de americanca Winter Vinecki, care a terminat șase curse de maraton până la vârsta de 14 ani.

Scurtă paranteză: În accepțiunea curentă, există doar șase continente în lume. Blanca Ramirez și echipa sa și-au promovat proiectul ca ”șapte maratoane pe șapte continente”. Copilul nu a alergat în Antarctida (zona Polului Nord) însă a alergat curse și în America de Sud și în America de Nord. Oricum, alte interpretări geografice vorbesc doar de cinci continente, Eurasia înglobând și Europa și Asia.

Rămâne însă întrebarea: este bine ca și copiii să facă eforturi fizice intense? Asta chiar dacă  dovedesc că ”nimic nu e imposibil”.

Foto: teamblancausa.com/

Comments

comments

Previous post

Încep Europenele de sală

Next post

Aleargă și zâmbește la Crosul Pădurii (P)

Alerg.ro

Alerg.ro

2 Comments

  1. martie 5, 2015 at 3:39 am

    Un copil nu cred că ar fi bine să alerge maraton. A mai făcut cineva acest experiment acum mai mulți ani la Pitești. Se pare că o parte dintre acești copii au acum probleme cu inima. Nici un adult nu cred că este bine să abuzeze. Am trecut pe „strada” asta și cred că pasiunea transformată în viciu este dăunătoare. Oricum se vede că fetița a fost chinuită. Să alerge 7 ore un maraton de șosea?!!!

  2. […] foxnews.com, citat de revista Alerg.ro, Blanca Ramirez a doborât la sfârşitul iernii recordul mondial deţinut de Winter Vinecki, care […]

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *