Mai puține concursuri la acest sfîrșit de săptămînă…

Foto: Roșia Montană Marathon

Atletism juniori

Din nou rezultate bune ale tinerilor atleți români. La Campionatele Europene de atletism pentru atleți sub 20 de ani (U20), România a obținut trei medalii. Merită consemnat mai ales rezultatul lui Dorin Andrei Rusu, care a cîștigat proba de 10.000m și a obținut bronzul în cea de 5.000m. O nouă medalie, de argint, a cîștigat Andrea Miklos în proba de 400m (cu un timp de 53.21sec, record personal). Mai multe detalii despre sportivii români ca și despre competiție se pot obține de aici.

Maraton

  • A cincea ediție a Roșia Montană Marathon. Aproximativ 350 de persoane la startul celor trei curse competitive. În proba de maraton, cei mai rapizi au fost Gheorghe Codrea și Georgeta Manolache, în timp ce pe primul loc la semimaraton au terminat Cristian Pop și Cosmina Nicoleta Goia. A mai fost organizat și un cros de 10km. Rezultatele complete sunt disponibile aici.
  • Cum nu au mai fost alte maratoane, să trecem la această rubrică și Urlea Eco Trail, concurs ce s-a desfășurat la Lisa (Brașov), pe un traseu de circa 14km lungime. Rezultatele nu au fost anunțate, dar merită urmărit site-ul organizatorilor.

Triatlon

  • Cifrele sunt seci: 252 concurenți la probele individuale și 26 de echipe la ștafete. A patra ediție a Pegas Triatlon Buftea. Alexandru Toma (1h:52min:45sec) şi Antoanela Manac (1h:58min:59sec) sunt cîştigătorii în proba olimpică (unde concurenţii au avut de înotat 1.500 de metri, de pedalat 38 km şi de alergat 9km), iar Gergo Simon (55min:58sec), respectiv Kinga Simon (1h:06min:39sec) au cîştigat proba sprint (600m înot, 19km bicicletă și 5km alergare). Rezultatele complete sunt aici.
  • Tot a patra ediție, tot un triatlon. Triatlon Cluj, de data aceasta, cu 1500 metri înot, 30 km bicicletă (MTB) și 9 km alergare. Aproape 100 de participanți la individual și 11 ștafete. Cîștigători: Manuela Mureșan și Istvan Csergedi. Toate rezultatele sunt disponibile aici.
… dar multe altele de comentat

Revine subiectul PENALIZĂRILOR. La scurtă vreme după ce s-a terminat ediția din acest an a Marathon 7500, organizatorii – respectiv Clubul Pentru Protecția Naturii și Turism Brașov (CPNT) au anunțat o serie de decizii de suspendare a mai multor participanți, pentru motive legate de la ”părăsirea sau starea de nepăsare față de starea de sănătate a coechipierului, lipsă echipament obligatoriu…” pînă la ”atitudine nesportivă față de arbitri” sau ”nerespectarea distanței între coechipieri”. (Detalii complete în print screen, mai jos). Merită salutată fermitatea tot mai multor organizatori de competiții de a sancționa pe cei care nu respectă regulamentul de participare. Însă, se întreabă Robert Hajnal, într-un articol pe propriul blog, ce e de făcut cînd organizatorii (iar textul său se referă chiar la ediția din acest an a Marathon 7500) nu își asumă și ei deplin obligațiile care le revin?

Mai este puțin, și cel mai mare sprinter din toate timpurile, SE VA RETRAGE DIN ACTIVITATE. Usain Bolt s-a impus vineri seara în proba de 100 m din cadrul reuniunii atletice de la Monte Carlo, contînd pentru circuitul Liga de Diamant, la care a reușit să coboare sub 10 secunde pentru prima oară de la debutul acestui an. Jamaicanul, care urmează să se retragă din activitate luna viitoare, cu ocazia Campionatelor Mondiale de la Londra (4-13 august), a fost înregistrat în 9sec.95/100. Bolt va împlini 31 de ani luna viitoare și are în palmares opt titluri de campion olimpic și 11 titluri mondiale, fiind totodată deținătorul recordurilor lumii la 100 m și 200 m. În zilele din urmă, s-a discutat destul de mult despre stilul neobișnuit de alergare al lui Bolt, care are și un picior mai scurt. Detalii aici

Și un FILM MOTIVAȚIONAL, despre HardRock 100. Abia lansat. Despre cum trebuie să fii gata să învingi necunoscutul sau cum trebuie să poți să mergi mai departe, în ciuda dificultăților și chiar a eșecului de moment.

Comments

comments

Previous post

Curse, curse

Next post

Viața ca o recuperare

Alerg.ro

Alerg.ro

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *