Remember Terry Fox
Avem nevoie de modele, de oameni care să ne reamintească faptul că uneori e important să crezi că imposibilul poate fi atins. Terry Fox este indiscutabil unul dintre aceşti eroi moderni.
Acum 35 de ani, timp de 143 de zile consecutive (dintre care doar trei au fost de odihnă), un tînăr canadian a alergat zilnic distanţa unui maraton, încercînd astfel să atragă atenţia asupra maladiei cancerului şi să strîngă bani pentru combaterea sa.
Terry a alergat poticnit, cu doar un picior sănătos, celălalt fiind de fapt o proteză metalică, a alergat aproape cinci mii de kilometri, într-o cursă de traversare a Canadei, fiind nevoit să se oprească totuşi la 1 septembrie 1980 deoarece cancerul începuse să se răspîndească în tot corpul. Moare doar cîteva luni mai tîrziu, puţin înainte de a împlini 23 de ani.
Cursa sa avea să se numească ”Maratonul Speranţei”.
De atunci, în fiecare an, în amintirea sa dar şi ca modalitate de strîngere de fonduri se organizează curse de alergare în întreaga lume. Până în prezent s-au strîns circa 700 de milioane de dolari pentru cercetări asupra cancerului.
Pentru a marca efortul unic al lui Terry Fox (care și-a început cursa pe 12 aprilie 1980), Muzeul Național de Istorie a Canadei a deschis săptămâna aceasta o expoziție comemorativă.
Muzeul expune obiecte care au legătură cu ”Maratonul Speranței”, dintre care multe sunt prezentate public pentru prima dată. Sunt astfel expuse rulota care l-a însoțit pe Terry de-a lungul drumului său, dar și jurnalul pe care l-a ținut ori proteza purtată. Este accesibilă și o bază de date care conține circa 60.000 de scrisori și mesaje de încurajare primite de Terry Fox.
Expoziția este deschisă până pe 24 ianuarie 2016.