luni, noiembrie 25 2024

Compania Isostar a lansat pe 3 octombrie, simultan în 14 ţări din Europa, platforma Run Europe – un proiect ce reuneşte online maratoniştii europeni şi le oferă acestora ocazia de a alerga la maratoane de top, se arată într-un comunicat de presă.

Astfel, în perioada 3 octombrie – 30 noiembrie 2016, alergătorii amatori din cele 14 ţări participante sunt invitaţi să se înscrie în aplicaţia Run Europe, pentru a intra într-un concurs ce îi poate aduce în 2017 la linia de start la unul dintre cele mai importante maratoane din Europa, cu toate cheltuielile incluse.

Între maratoanele selecţionate pentru concurs se află şi Maratonul Bucureşti, alături de cele de la Paris, Amsterdam, Vilnius, Geneva, Hanovra, Bordeaux sau Toulouse.

is

Pentru a fi eligibili, participanţii trebuie să alerge minim 250 km în perioada concursului (timp de două luni, adică pînă la sfîrșitul lunii noiembrie) şi să se înregistreze folosind una din aplicaţiile de alergare participante: Strava, Garmin, Polar, Runkeeper sau Runtastic.

Extragerea câştigătorilor se va face în luna decembrie, iar premiile includ, pentru participanţii din România:

  • 4 x Pachet Gold (doi bărbaţi şi două femei) fiecare constând în o participare gratuită, cazare două nopţi, bilet avion dus-întors la unul din cele opt maratoane importante din Europa selecţionate pentru acest concurs;
  • 10 x Pachet Silver (cinci bărbaţi şi cinci femei), fiecare constând în o participare gratuită la Maratonul Paris 2017 + kit de produse Isostar;

“Isostar este partenerul oficial de nutriţie al unora dintre cele mai importante maratoane din Europa. Astăzi ne propunem să fim partenerul oficial de nutriţie al maratoniştilor europeni, printr-un proiect unic pentru un brand de nutriţie sportivă: provocarea maratoniştilor din 14 ţări europene de a intra într-o competiţie cu ei înşişi dar şi cu alţi alergători. Există clasamente şi premii dedicate pentru fiecare ţară, însă în orice moment participanţii din România pot vedea cum se situează în raport cu participanţii din celelalte ţări. Le dorim mult succes tuturor”, a declarat Adelina Păsat, director comercial Isostar România.

Detalii suplimentare pe www.runeurope-isostar.com/

Comments

comments

Previous

Știri pe scurt. Două, dar bune

Next

Primul Maraton. Nicu David

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also