Se aleargă și la Arad
Dacă anul trecut găseam 25 de motive pentru a alerga la Arad, acum nu mai e nevoie de multe argumente în plus.
La a patra sa ediție, competiția de la Arad și-a adăugat în program și o probă de maraton. Așa că, pe 14 iunie, se poate alerga pe mai multe distanțe: maraton, semimaraton și cros (pe distanțe de 10, 5km, 6 km și 1 km).
Chiar dacă perioada de înscriere s-a terminat la sfârșitul săptămânii, mai există posibilitatea înscrierii pe o listă de rezervă. Amănunte aici: http://www.maratonarad.ro/index.html
Dintre noutățile de anul acesta ale ”Maratonului, Semimaratonului și Crosului Aradului” menționăm:
– Un model special de medalie pentru alergătorii care participă la cursele de maraton și semimaraton.
Medalia are gravat în relief un simbol al orașului de pe Mureș și anume Cetatea Aradului, fortificație construită în stil Vauban-Tenaille între anii 1763-1783, după un proiect propus de către Ferdinand Philipp Harsch, la cererea împărătesei Maria Theresa. Medalia a fost realizată de către gravorul arădean Abraham Zoltan după un desen propus de către Johanne Berg din Danemarca.
– Printre obiectivele fixate de către organizatori, Clubul Sportiv Experiența Multisport, este și acela de a crește numărul de alergători arădeni. Despre proiectul Inspiră un arădean/o arădeancă puteți afla mai multe pe site-ul www.experientamultisport.ro
– Premii și facilități consistente. Cei mai buni alergători la probele de maraton și semimaraton vor primi premii în bani: 500 lei – locul 1, 400 – lei locul 2, 300 lei – locul 3 (la maraton), respectiv 300 lei – locul 1, 200 lei – locul 2, 100 lei – locul 3 (la semimaraton). În plus, la aceste probe se vor acorda premii și pe categoriile de vârstă, separat la feminin şi masculin: 18 – 29 ani, 30 – 39 ani, 40 – 49 ani, 50 – 59 ani și peste 60 de ani. Premiile vor fi oferite de Pure Jatomi Fitness, care oferă totodată tuturor participanților o invitație la sala de antrenament.