marți, octombrie 15 2024

Se știe deja, a venit toamna… Asta nu înseamnă că nu s-a alergat serios și la acest sfârșit de săptămână.

ceva
(Ultra)maraton montan

Cea mai importantă competiție internă a fost indiscutabil Ciucaș X3. Aflat la a cincea ediție, acest concurs a strâns sâmbătă la start aproape 550 de alergători, la trei probe: semimaraton – 22km, 1400m diferența nivel: 350 finișeri, maraton – 40km, 2350m: 147 finișeri și un ultramaraton pe distanța de 105 km, cu 4900m: 40 finișeri. Concursul a fost din nou foarte bine organizat. Câștigători au fost: Bogya Tamas (1h:56min:18sec) și Yana Sandieva (2h:30min:43sec) la semimaraton, Viorel Pălici (3h:42min:17sec) și Daniela Marin (4h:36min:53sec) la maraton și Robert Hajnal – 12h:08min:46sec (nicio fată la start) în proba de ultramaraton. Rezultatele complete sunt disponibile aici.

Mondiale montane

A 30-ediție a Campionatelor mondiale de alergare montate (uphill) a avut loc pe 14 septembrie  în Casette di Massa, în zona Alpilor italieni. La masculin, atleții africani, respectiv cei din Uganda, au dominat concursul, ocupând primele trei poziții la seniori, cu Isaac Kiprop câștigând titlul mondial, cu un timp de 53min:50sec. La feminin a triumfat, pentru a cincea oară consecutiv, austriaca Andrea Mayr, cu 45min:07sec. Rezultate complete sunt aici.

La seniori (11.5 km), primul român clasat a fost Gyorgy Szabolcs – locul 61 cu 63min:53sec. La senioare (8.4 km), Denisa Dragomir a venit pe locul 23, cu un timp de 52min:29sec. În continuare, rezultatele obținute de atleții juniori, conform 4run.ro:

Juniori (8.4 km)
Loc 20 – Andrei Leanca – 47min.58, Loc 29 – Marius Dumitru – 49min.28, Loc 37 – Mihai Fălcescu – 50min.19, Loc 47 – Alexandru Maier – 52min.28. România s-a clasat pe locul 8 din 16 echipe prezente.

Junioare (3.8 km)
Loc 7 – Alina Pișcu – 21min.34, Loc 17 – Iulia Zudor – 22min.20, Loc 33 – Ioana Pascar – 23min.45. Romania s-a clasat pe locul 6 din 13 echipe prezente.

Crosuri & FunRun

–    A patra cursă The Color Run din acest an a avut loc pe 13 septemberie, la București, pe Șoseaua Kiseleff. Câteva mii de persoane au alergat în cursa necompetitivă de 5 km, în care toți participanții au venit îmbrăcați în alb și au plecat colorați din cap și până în picioare.

–    Tot pe 13 septembrie, dar la Săcele, a avut loc a treia ediție a “Crosului Electroprecizia”. S-a alergat pe distanța de 3km, participând câteva zeci de sportivi.

Duatlon

Prima ediție a Duatlonului Sibiu a adunat la start câteva zeci de echipe, care au alergat și pedalat pe o distanțe de 20 km în zona Muzeului Astra. Rezultatele sunt disponibile aici.

Triatlon

Sezonul oficial de triatlon, care include competițiile afiliate Federației de specialitate, s-a încheiat sâmbătă 13 septembrie odată cu Bioeel Triatlon Bezid (jud. Mureș). Concursul a fost câștigat la masculin de către Ciprian Bălănescu (1h:45min:39sec) și de către Jakab Hainalka (2h:14min:46sec) la feminin. Rezultatele complete se găsesc aici. Ciprian Bălănescu a devenit și campion național la triatlon în proba Xterra.

Foto: Ciucaș X3

Comments

comments

Previous

Revista Alerg. Unde?

Next

Satu Mare-n alergare. ”Desculță”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also