De vară. Recomandări mai altfel
Pentru că vara este tot mai aproape (de n-o fi ajuns, de fapt!), am rugat-o pe CrazyFlower, product reviewer la revista Alerg, să facă mai multe recomandări speciale. De sezon.
Șervețele pentru alergători
Avem vești bune pentru corporatiști. Desigur, pentru corporatiștii alergători, care de acum își pot programa antrenamentele la prima oră a dimineții și apoi, fără să mai fie nevoie să treacă pe acasă, pot merge direct la birou. Plini de endorfine, dornici de auto-depășire dar, mai ales, curați. Asta pentru că tocmai s-au inventat șervețele pentru alergători.
Compania Nathan Sports oferă de acum ”Power Shower Body Wipes” care, așa cum le arată și numele, au o bună capacitate de a îndepărta transpirația de după efort, oferind corpului o senzație de prospețime și curățenie. Să îi credem pe producători pe cuvânt. Desigur, ei mai spun că astfel contribuiți și la salvarea planetei, căci se face economie de apă, de săpun. Șervețelele sunt ambalate câte zece într-un pachet, pot fi și aromate, pachetul e resigilabil și poate fi purtat cu ușurință. Din nou, să îi credem pe producători pe cuvânt. Prețul e rezonabil, pleacă de la 5 dolari pachetul.
Totuși, dacă sunteți de modă veche și nici fanatici ecologiști puteți apela la opțiunea unui duș portabil. Oferta e destul de mare pe piață, mie îmi place setul oferit de cei de la Rinsekit.com. dar nici ce găsiți la noi, spre exemplu la magazinele Decathlon, nu e de lepădat.
Rundies
Hai să semnalăm ceva cu totul și cu totul special. Ceva care le va plăcea și cu certitudine bărbaților alergători, ceva care e frumos, ceva care e util și care… poate fi făcut cadou femeilor. E vorba, așadar, de ”rundies”, de la compania Oiselle.
”Rundies” sunt niște chiloți pentru sport, cu o tăietură destul de îndrăzneață, comozi, dintr-un material bun și care, evident, pot fi folosiți la alergare. În plus, sunt marcați distinct, pentru fiecare tip de antrenament în parte.
Astfel, un pachet complet, pentru o săptămână, include: rest, tempo, long run, fartlek, race, easy, track.
Desigur, culorile sunt diferite pentru fiecare zi. Prețul pentru un set: 65 USD.
Două degete?!
Ceva și pentru amatorii de trail running. ”Jika-tabi” desemnează în Japonia ”ciorapii care ating pământul”. De aici s-a dezvoltat o întreagă industrie a ”tabi-shoes”, un fel de ciorapi-încălțări, de fapt pantofi în toată regula, dar care au talpa plată și vârful tăiat în două părți inegale, ca un ciorap cu două degete. Ce ați zice însă să alergați în așa ceva? Se poate, desigur.
Relativ recent, compania RaidLight s-a asociat cu firma japoneză Lafeet și împreună au lansat niște încălțări pentru alergarea pe teren accidentat. Numiți ”The Trail Dual Finger”, acești pantofi de alergare nu sunt doar deosebiți ca formă, ci și foarte ușori, dinamici și comfortabili. Producătorii spun că au și o aderență foarte bună, pentru orice tip de teren.
Cum moda ”fivefingers” pare să fi apus și cum aceștia nu erau oricum buni pentru trail-running, s-ar putea ca noul model să aibă succes comercial.
Magazinul online Running Warehouse Europe, al cărui partener pe România este Alerg.ro, anunță lansarea noii game de pantofi de alergare de la Asics. Mai multe detalii despre modelele disponibile se găsesc aici.
Vreau adidasi si cum pot intra in posesia lor. Multumesc imi place si vreau sa comand.
Bună ziua,
bănuiesc că prin adidași înțelegeți încălțările ”Trail Dual Finger” de la RaidLight. O simplă căutare pe net vă arată mai multe magazine online de unde îi puteți comanda, pentru a intra în posesia lor. Producătorul are o ofertă aici: http://www.raidlight.com/en/footwear/4046-trail-dual-finger.html#/size-40/colour-electrique_blue