Jurnal de atlet urban, săptămîna 11-17 iulie 2016. Gata, am mai adăugat un trandafir – nu roșu, nu – în buchetul vieții. Trandafir, pentru că are țepi și eu sunt urîcios în astfel de momente. Și nici nu îmi place să fiu pupat de oricine. Altfel, am înotat muuulte bazine (evident, scurte), am mers pe bicicletă și pe la Omu (unde am testat ultimele produse Isostar). Și, pentru că tot vorbeam de trandafiri, mi-a încolțit… un gînd pentru la anul.
Luni
Mă trezesc cu greu. Ora 5. Stau întins pe spate, mă uit în tavan şi încerc să văd cum mă simt. Gata, a mai trecut un an. Încă o aniversare, nu-mi plac aniversările mele, nu-mi place trecerea timpului.
Probabil este o altă traumă din copilărie. Ziua mea de naştere era uneori sărită la şcoală, pica în vacanţă. Mă enerva să duc bomboane, mă enerva pupatul aerului pe lângă urechi, mă enerva pupatul, mai ales de la babe mustăcioase. Babele de 25 de ani parcă mergeau, miroseau bine şi nu aveau încă mustaţă, mergea şi pupatul cu iz matern de la străine, era bine venit, mai ales dacă mă strângeau şi la piept, și dacă pieptul era mare. Şi cel mai mult mă enerva trasul de urechi, cică să creşti mare. Mereu am fost un urâcios.
Acum este iar ziua mea. Avantajul când eşti mare (pârguit de-a dreptul, spre trecut) este că poţi să faci ce vrei (pe naiba, tot ce trebuie vei face, nu ce doreşti).
Din copilărie-adolescenţă rămăsesem cu cel puţin două lucruri de rezolvat, două mici neîmpliniri. Una este cea cu înotul şi frica de apă. A doua era legată de cursiera pe care o visasem şi nu o primisem niciodată.
La 6 sunt la piscină, na, că aşa vreau eu. Piscina este plină iar, fac 72 de bazine aniversare (douăj de metri bazinul, să ne înţelegem).
La ora 8 sunt la un ansamblu rezidenţial, unde discut cu doi gentlemeni mai bruneţei despre o lucrărică. La 8.45 cobor cu ei în parcare. Un alt gentleman bruneţel foc, cam de vârsta mea, cu uniformă de bodyguard ne interceptează. Din trei persoane, eu fiind singurul bronzat de la mare, pe cine vrea să controleze în rucsac? Bre, am împlinit o vârstă care mă sufocă şi tot aspect de manglitor de bormaşini am? Mi se pare incredibil, nu ştiu cum mă depistează intelectualii ăştia de la pază pe mine, că am magnet la ei.
Ziua a fost tare aglomerată. Le mulţumesc celor care m-au felicitat, sper că nu am ratat vreun mesaj, am încercat să răspund la toate, dar este posibil ca Facebook să îmi mai facă şi câte o farsă.
Seara las maşina şi încep să mă plimb cu bicicleta, parfum.
Marţi-Vineri
Nu am mare variaţie. Trezire la ora 5, câte 70 bazine/zi, vreo 21-26 km/zi cu bicicleta în traversări de oraş.
Marţi seara sunt smuls de către Mihai din braţele lenei şi aruncat la o alergare, la care nu am luat ceas/telefon, uite-aşa, din aroganţă. Run free, man, run free. Mă rog, întrebând mereu “auzi, dar cu cât alergăm/auzi, dar câţi km am făcut”….
Vineri se repetă povestea cu Mihai, de data asta am ceas, tot din aroganţă alergăm la 31 grade, că ne pregătim să devenim kenyeni, tot vreo 10.5 km, ca şi marţi, de ni s-a uscat gura de atâta vorbit la pace de conversaţie.
Sâmbătă este zi liberă, nu mă mai trezesc la 5. Ce naiba, să dormim mai mult. La 5.30 sună ceasul, tot urmărisem prognoza meteo, se schimbase în ultima zi şi se anunţă soare la Omu. Ca de obicei aleg varianta mai grea de drum spre Peștera, cu vreo 10 km de piatră concasată şi denivelări cât cuprinde.
La 9.30 lăsăm maşina la Peştera şi plecăm uşurel spre Omu. Timpul limită este de 2 ore dacă vrei să faci proba de Hobby la Marathon 7500, noi nu vrem să facem acest concurs vreodată, nici gând, dar cu poveşti, foto şi discuţii facem până sus 1h50, timp total, nu de mişcare. Hm…Nu, nu, nu mai vin la 7500.
Cei cu care ne întâlnim pe coborâre coboară cu bidoane goale de la Omu sau au abandonat cursa din cauza accidentărilor.
Am făcut de două ori proba care avea atunci 45 km şi 3200 m diferenţa de nivel şi nu mi se părea că ar mai avea ceva de oferit. E adevărat că nu am fost la proba de mixt (şi nici la cea de feminin), acum mai am de cărat cu mine nişte ani în plus şi un genunchi din ce în ce mai avariat. Suntem la plimbare şi să vedem în familie Cabana Omu.
La Cabană avem privilegiul să facem o poză cu Florin Totalcă, care din păcate nu a tras câte o dungă pe răboj la fiecare urcare la cabană, să ţină o evidenţă, pentru că eu sunt sigur că este recordmanul incontestabil al urcărilor la Omu. E frig, bate un vânt puternic şi rece, mai stăm un pic de vorbă şi plecăm înapoi spre Peştera, parţial pe traseul de concurs, din care luăm partea plăcută, fără grohotiş, spre Şaua Strunga.
Foarte frumos, vânt destul de puternic, peisaje meseriaşe, parcă erai mai aproape de cer, în sensul ăla…
Cu această ocazie fac şi proba produselor Isostar din gama nou lansată, păpica sărată Endurance+. Isotonicul uşor sărat, cu pudra de roşii şi busuioc mi-a plăcut la nebunie. Deşi trebuie dozat în porţii mai mici, mi-a plăcut suficient de mult ca să nu pot fi decuplat de la buşonul bidonului. Şi nu a avut efecte secundare. Nu sunt mare amator de suc de roşii, dar combinaţia asta mi-a plăcut, e bidonul meu şi nu îl dau ”la nimenea”.
Crackers crocanţi umpluţi cu cremă de brânză şi şuncă afumată au mers şi ei, în general am visat caşcaval şi slană la cursele lungi, dar par mai greu de ronţăit în fugă şi chiar cer hidratare. În combinaţie cu sucul de roşii sunt o soluţie, mai ales dacă ai ajuns să ai o problema cu dulcele în cursă.
Cursa noastră s-a surpat la cabana Padina. Îi vedeam pe concurenţi cum vin din ce în ce mai des şi mai mulţi spre finish dar am abandonat plimbarea (rapidă) pentru o ciorbă plină de toate alea şi ceva proteine de origine animală, tăvălite pe grătar. Bun, mult şi rezonabil la preţ. E bine şi în afara cursei.
Am mai socializat un pic la sosire cu prietenii şi am plecat uşurel spre Bucureşti, de data asta nimerind drumul bun, îngust dar într-o stare mai bună decât cel pe care mersesem dimineaţă. Evident că soarele ne-a penalizat pentru lipsa de crema de protecţie, alte arsuri solare cu dungi, genunchieră şi aromă de tractor.
Parcă totuşi ar putea să meargă un 7500, hobby micuţ, la anu’…Măcar proba asta scurtuţă, aşa, de hobby?
Duminică
Incredibil. Sună iar ceasul, dar fac grevă şi nu mă trezesc. Întâi mănânc hotărât, încerc să mai umflu un pic cauciucurile la cursieră (nu reuşesc) şi plec după ora 9 din casă.
Gândul era să fac ture pe la Arena Naţională, vreo 25-30-35, până înţepenesc, şi să testez şi gelul nou de la Isostar. Veggie piure, probabil ca să atragă şi simpatiile vegane, deşi nici gelul meu preferat, cel cu măr, nu cred că era bazat pe ceafă de porc. Avantajul turelor de la Arenă era că puteam să am o comparaţie dacă îl luam pe la jumătatea plimbării, fără influenţe de la trafic, pante, vânt etc şi să văd ce efect are.
Ţeapă. Arena era închisă, aşa că am plecat hoinar spre Otopeni. La aeroport am întors şi am dat atacul la piureul de morcov cu griş şi cartofi dulci. Prima surpriză a fost că era chiar cu consistenţă de piure, a doua că nu era atât de sărat pe cât credeam şi a treia că a fost bun. Îmi place şi faptul că punga are dop cu filet, deşi doza de 90 grame se poate înghiţi odată eu prefer să o împart în mai multe porţii. Nu bat câmpii despre conţinutul de glucide şi proteine, astea le aflaţi singuri, e bine că există acum şi varianta sărată a suplimentelor de concurs.
Am făcut vreo 50 km pe cursieră, tot nu sunt în stare să frânez eficient, tot înţepenesc după 25 km.
Săptămâna strânge ceva peste 7 km înot, 156 km bicicletă şi vreo 40 km de alergare şi plimbare montană. Oare ar fi mai util să am o ocupaţie serioasă ca să ard caloriile? Hm. Parcă totuşi ar merge la anul o tură scurtă la 7500.
Romanian
English