Interviu cu antrenorul Valeriu Tomescu.
Aș începe cu o întrebare… de încălzire: ca fost antrenor al Constantinei Diță, credeți că aceasta își va apăra medalia olimpică de aur la JO de la Londra?
Cred că nu e corectă întrebarea, deoarece anulează medalia olimpică obținută la Beijing, prin “așteptarea” unei noi excepții la Jocurile Olimpice de la Londra. Constantina este singura campioană olimpică a României în proba de maraton, iar asta s-a întâmplat la o vârstă care a “demontat” orice barieră presupusă de oameni.
Constantina își va apăra titlul olimpic în felul ei, însă azi nu mai sunt la curent cu detalii despre pregătirea ei fizică pentru abordarea viitoarei curse olimpice. Cred însă că, din punct de vedere psihologic, nu este motivată, asta și pentru că Dinamo, clubul unde a activat, nu i-a plătit încă premiul pentru aurul de la Beijing. Se ridică astfel o întrebare: pentru ce atâta efort când acesta nu este respectat și răsplătit?
La întrebarea asta, doamna Lipă (Elisabeta Lipă, președintă a clubului Dinamo București – n.r.) o să încerce să repete “scuze” penibile, care în realitate sunt nule, atâta timp cât financiar ea nu a reușit, de aproape patru ani, să ofere ”Cezarului ce este al Cezarului”. România nu-și respectă valorile și le umilește prin diferitele pârghii pe care le are.
Revenind la principala dvs realizare profesională de până acum, aurul olimpic la Beijing, care au fost elementele acestui succes? Și cum v-a schimbat asta viața?
Înainte de obținerea aurului olimpic, am mai avut totuși 5 medalii la campionatele mondiale de atletism, de asemenea 5 recorduri naționale, locul 1 mondial în clasamentul IAAF de două ori și top 3 mondial de alte patru ori.
În ce privește medalia olimpică…elementele de succes au fost direct proporționale cu expunerea avută, prin participarea la cele mai importante competiții internaționale, prin disciplina din timpul pregătirii. Au mai contat înțelegerea mijloacelor moderne de antrenament, înțelegerea și aplicarea principiilor de bază fiziologice/metabolice.
Acest succes mi-a schimbat evident viața, însă de asemenea m-a pus în situații grele, deoarece pretențiile sunt mai mari azi, iar necesitatea sistemului românesc față de un specialist de calibrul meu este nulă. Am primit din partea unui oficial al federației române de specialitate o sugestie: să îmi găsesc o poziție într-un liceu și să iau totul de la început. ”Umilință” e un termen prea voalat ca să pot explica ce am simțit auzind acest “sfat”!
Există o rețetă secretă a profesorului Tomescu? Care ar fi “filosofia” programelor dvs de antrenament?
Nu există o rețetă secretă, există în schimb metodica antrenamentului sportiv, muncă multă, disciplină, fiziologie, biochimie, anatomie. Programul de antrenament este într-o continuă “mișcare” și schimbare/adaptare, influențată direct de capacitatea de efort a sportivului, de starea de sănătate etc. Iar toate acestea nu pot fi determinate decât printr-un buletin de analize, periodic repetat.
Care au fost antrenorii care v-au influențat și ce ați învățat cel mai mult de la ei?
Sunt mulți antrenori pe care i-aș putea enumera aici, însă cel care a avut impactul maxim a fost profesor doctor Joe Vigil, un antrenor american care a pus bazele școlii de antrenori de atletism din SUA, cel care a antrenat-o pe Deena Drossin pentru bronzul olimpic de la Atena 2004, în proba de maraton.
Am prins gustul pentru înțelegerea fiziologiei umane în exercițiul fizic, inclusiv la nivel molecular și celular, ceea ce mi-a dat un mare avantaj comparându-mă cu alți antrenori, chiar cu o mai mare experiență, pe care i-am depășit deja ca performanțe la vârsta de 32 de ani.
Schimbând acum registrul, credeți că orice persoană poate alerga un maraton? De ce are nevoie pentru a realiza acest lucru?
În principiu, orice persoană sănătoasă poate termina o cursă de maraton, însă are nevoie de o motivație pentru realiza așa ceva. Așadar, are nevoie în primul rând de o sănătate bună, pe baza căreia să își poată dezvolta un prag aerob foarte bun, apoi are nevoie de multă răbdare, de oameni pozitivi în jurul său, de modele și de un antrenor bun, care să-i coordoneze corect antrenamentele.
Care ar fi principiile de bază ale unui program de maraton destinat unui alergător obișnuit? Ce alte sfaturi i-ați mai da?
Aș începe cu dezvoltarea unui prag aerob foarte bun și aș pune accent mai curând pe plăcerea de a alerga decât pe “grabă” în procesul de pregătire, care în mod evident atrage nerespectarea etapelor de pregătire corect stabilite.
În ce privește parametrii de monitorizat, recomand aici contactarea unui medic, care știe cel mai bine de ce anume are nevoie fiecare individ în parte.
Totodată, regula de 10 la sută (procent aproximativ de creștere a volumului pe unitatea de antrenament – n.r) este aplicabilă la orice nivel al sportivului și este o regulă care își găsește susținerea în dozarea și creșterea gradată a volumului de kilometri alergați într-un micro-ciclu de pregătire.
Aș sugera angajarea unui antrenor care cunoaște metodica de antrenament și nu aș asculta sfaturile unora care vorbesc doar din proprie experiență.
V-ați întors relativ recent în România. Cum ați fost primit și ce faceți acum pentru sportivii români?
Da, m-am întors în România în vara lui 2011, plin de entuziasm și nerăbdător să fiu reintegrat în sistem, însă din păcate (sau din fericire?!) sistemul nu mă acceptă. Nu am reușit să găsesc un club sportiv unde să fiu angajat ca antrenor, iar ofertele pe care le-am primit au fost ridicole: 800 lei lunar pentru o normă întreagă și 400 lei pentru o jumătate de normă. Evident, nu am acceptat o asemenea ofensă.
Sunt însă implicat în proiectul Boulder Wave Adidas, care își propune susținerea tinerilor sportivi talentați. Este doar o problemă de timp până când un sportiv sau o sportivă o să reușească să uimească lumea cu performanțe bune, așa cum au făcut-o atlete ca Maricica Puică, Doina Melinte, Gabi Szabo, Constantina Diță.
Care sunt planurile dvs de viitor pe plan profesional? Știu că acum antrenați și un tânăr maratonist, despre care ați spus că îl puteți pregăti astfel încât să fie competitiv la nivel internațional.
Planurile de viitor se referă la implicarea mea în proiecte private, la punerea pe picioare a unui proiect pentru companii multinaționale, oferind acestora programe de antrenament, consiliere etc, astfel încât angajații respectivelor companii să ducă un stil de viață mai sănătos și echilibrat. În România acest sector are un mare aport la popularizarea alergărilor de șosea, iar trendul alergarilor curselor de semi- și maraton este în creștere.
Altetul român pe care îl antrenez se numește Beniamin Răsadea și, în timp, o să poată ajunge competitiv. Semnele de întrebare vin din partea sistemului, care nu are răbdare – în principiu – cu așa ceva, ci așteaptă produsul deja finit. Beniamin este totuși un atlet cu puțini ani de sport în spate și e încă destul de crud, însă are calitățile necesare pentru atingerea unor obiective serioase, iar Jocurile Olimpice din 2016 sunt ținta noastră.
Credeți că vom asista în viitorul apropiat la coborârea sub bariera de două ore la maraton? Vor face acest lucru atleții africani?
Bariera celor două ore în cursele masculine de maraton o să cadă. Întrebarea este peste cât timp se va realiza asta. Nimeni nu poate spune cu exactitate, însă luînd ca reper timpii reușiți în cursele de 5000 metri, 10.000 metri și semi-maraton e clar că se poate alerga și sub 2 ore. Velocitatea (viteza) atinsă pe distanțele mai scurte decât maratonul este un marker foarte important în determinarea potențialului timp al unui maratonist.
Dacă vorbim despre africani în probele de anduranță, trebuie să ne referim la est-africani, la cei din Etiopia, Kenya. S-a demonstrat deja că aceștia au avantaje genetice față de europeni. În principiu, totul pleacă de la “mama natură”, adică de la ce “pașaport genetic” are fiecare la naștere. Contează apoi regimul de viață, societatea etc. Pe lângă selecția naturală și concurența mare din aceste țări africane, trebuie să recunoaștem de asemenea și munca foarte bună depusă de acești atleți, muncă fără de care nu există succes, chiar dacă ești născut în Africa. Contează, nu în ultimul rând și metodica antrenamentului.
Pentru rasa caucaziană, lucrurile stau un pic diferit. Având un comfort de viață mult mai ridicat, atleții sunt mai greu de motivat să depună volumul de efort necesar antrenamentelor de maraton.
Aspectul social este, de asemenea, relevant în cazul sportivilor africani: nu ai altă variantă decât să alergi mai mult și mai tare decât toți ceilalți, pentru a avea succes și pentru a câștiga bani pe care altfel nu ți-i permiți în ţara de origine. Vorbim, astfel, despre factori psihologici, despre motivație în acceptarea unui stil de viață dur, presupus pentru performanța în cursele de anduranță.
Interviul complet a apărut în revista Alerg #6.
Romanian
English
1 comment