joi, martie 28 2024

Mai mult ca la alte competiții am observat formele sportivilor amatori și ritmul lent de alergare. Desigur, nu e o surpriză că femeile se întrețin mai bine decât bărbații și că au corpuri mai fit.

noapte

[Adi Dohotaru]

Am venit pe locul II la Crosul de Noapte organizat vineri 15 mai de Runners Club, în proba de 4 km. Apoi, pe locul IV la cursa următoare, de 10 km, la care am alergat totuși în afara concursului, dar dacă m-aș fi înscris oficial și aici probabil trăgeam mai tare ca să ajung pe 3.

Am alergat așadar vreo 24 de km, ca să îmi fac antrenamentul pentru Maraton Apuseni, de peste două săptămâni, de aceea m-am și înscris la proba mai scurtă că îmi părea mai lejeră. La 4 km, unde a câștigat juniorul lui Măcelaru, Marius Mat, am alergat în 13min:25sec, fără să îmi fac finișul mai în forță ca de obicei, iar la 10 km, unde a câștigat fără probleme Andrei Carinic, am alergat vreo 36min:30sec, în ultimul tur admirând mai relaxat formele rotunde și colanții colorați. La fete au câștigat la 4 km – Dayana Budișan, iar la 10 km – Mihaela Prunduș.

Mi-a plăcut atmosfera printre cei aproape 500 de alergători și alte câteva sute de susținători, care au încurajat participanții, semn că o cultură a sportului de masă începe să prindă rădăcini în marile orașe.

Acum 5-10 ani țin minte că se uitau destui ciudat și făceau comentarii miștocare de pe margine (genu’ „un-doi”). Mai mult ca la alte competiții, am observat formele sportivilor amatori și ritmul lent de alergare. Desigur, nu e o surpriză că femeile se întrețin mai bine decât bărbații și că au corpuri mai fit.

Inițial am fost surprins de pasul moderat, dar apoi mi-am dat seama că ăsta e ritmul potrivit. Oricum, va deveni ceva mai alert în următorii ani ca urmare a unei societăți ce va încuraja competiția și individualismul, lucru care va avea efecte meritocratice pozitive, dar și perverse, da excludere și mai pregnantă a pierzătorilor.

De ce e ritmul „pierzător” ok? Pentru că e mai sănătos. După 24 de km în care am forțat mai bine de jumătate, un deget de la picior a început să se umfle, noaptea am avut insomnii din pricina efortului și crampe la stomac, dimineața febră musculară.

Sunt și destule studii care indică faptul că alergarea în ritm de amator, de 2-3 ore pe săptămână, e mai sănătoasă decât alergările zilnice sau lungi, iar performerii sau ambițioșii încep să aibă aceleași probleme ca sedentarii, după o anumită vârstă.

Simt că e mai bună calea cea lentă și meditativă, mersul pe jos sau cu bicicleta în loc de mașină, alergarea amatoare în locul podiumului, joaca în locul competiției. Privindu-i pe participanții din urma mea, care alergau de plăcere, mi-am dat seama că ei m-au depășit pe mine, fără ca de-pășirea să mai conteze, fiecare setându-și pasul după ritmul și armonia interioare. De aceea, cel mai emoționant moment au fost ovațiile deschise pentru doamna Elena Crișan, de 72 de ani, care a încheiat ultima cursa de 4 km în aplauzele celor câtorva sute de participanți din Parcul Central.

E o luptă schizo cu mine însumi, dar nu e cea clasică de auto-depășire, ci una în care o voce îmi spune să nu mă mai lupt, să nu mai analizez, să nu mai fug după gânduri, ci să mă las purtat de val ca în relaxarea senzuală a observării dinamicii corpurilor în mișcare.

Am alergat din partea grupului civic Societate Organizată Sustenabil (SOS) pentru Parcul Est – Între Lacurile Gheorgheni, unde de acum încolo puteți vizita și niște amenajări ale studenților arhitecți de la Zilele Arhitecturii (vernisaj cu DJ-ială la salcia cât un axis mundi de mare, deci nu aveți cum să n-o observați, de după al doilea lac).

Sper ca în anii viitori crosurile orașului să se desfășoare și în parcul din partea de est a Clujului, ori pe lângă Canalul Morii și Someș, la limita celor două parcuri unde lucrez zilele astea la propunerea de amenajare a unui circuit de trail pe malul apelor (o Alee a Sănătății mai lungă decât cea imaginată de Iuliu Hațieganu). Ori să alergăm prin Parcul Iuliu Prodan și campusul USAMV (ca pregătire pentru concursurile montane), unde am cerut universității și autorităților deschiderea unui spațiu mai mare decât compromisul actual.

Gata, am obosit, nu mai alerg pentru nimic, poate doar ca să simt parfumul rășinii și al pinilor din pădure când vin de la lucru. Ori ca să ascult cum pădurea neohipioată mă înconjoară cu electro-folkuri:

Comments

comments

Previous

Știri pe scurt. Cursele

Next

Transylvania 100k. Cu bune și rele

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also