La aproape 42 de ani, Florin Ioniță a terminat recent pe primul loc în cadrul Ultrabalaton, una dintre cele mai importante competiții de ultramaraton din estul și centrul Europei. El a parcurs o distanță de circa 220km în mai puțin de 24 de ore. Ce se ascunde de fapt în spatele unui asemenea efort?
*****
Acum nici șase ani, Florin Ioniță – un tip nu prea înalt la cei 1,69 metri ai săi – ajunsese să cîntărească peste 82 kg. A decis să slăbească. Și-a propus ca în patru luni să scape de balastul a 17 kilograme. A început să meargă la sală, să alerge pe bandă și să facă exerciții cu greutăți.
Nu a slăbit așa de repede cum și-a propus, însă în ianuarie 2013 a participat la prima alergare în aer liber, în parcul IOR din București. De atunci, alergarea a devenit principala sa activitate sportivă. În mai același an aleargă primul maraton oficial și tot atunci a decis că vrea mai mult. De ce? ” Pentru că, în opinia mea, pentru a alerga un maraton este suficientă o pregătire fizică adecvată, pentru ultramaraton însă, psihicul este cel care dictează. Am văzut în ultramaraton ocazia de a-mi testa și depăși limitele, oportunitatea de a evolua”, spunea Florin Ioniță.
Pe 29 mai, Florin Ioniță termina Ultrabalaton într-un timp de 23h:05min:36sec. Cu un an înainte, suferind destul de mult (dureri fizice, dificultate de a se alimenta optim etc), terminase cursa în 28h:57min:40sec. În toamnă, pentru el urmează o altă provocare importantă: Spartathlon, o cursă de 246 km în Grecia.
Dincolo de viața de sportiv, cine este de fapt Florin Ioniță?
Sunt un om la 41 de ani si jumătate, soț și tată al unei fetițe de aproape 9 ani, ofițer în Ministerul Apărării Naționale.
De cînd alegi? Ai făcut sport în tinerețe? De ce te-ai apucat de alergare?
Alerg în aer liber din 2013. În cadru organizat, am făcut karate, șase luni stilul Shotokan, la vâsta de 17 ani și șase luni stilul Kyokushin la 22 de ani.
Inițial, m-am apucat de alergat pe bandă, la sală, la sfârșitul anului 2010, din dorința de a slăbi mai repede. Apoi, spre finalul anului 2012, am citit pe internet povestea primului maraton alergat de Adrian Soare și mi-am zis – de ce să nu o fac și eu? La 1 ianuarie 2013 am ieșit la prima alergare de grup in IOR alături de membrii Ro Club Maraton și nu m-am mai oprit.
De cînd te-ai apucat de alergat ultramaratoane? Cît de mult te antrenezi pentru o cursă de anduranță?
De alergat ultramaratoane m-am apucat tot în 2013, am ales ca primă astfel de cursă Ultramaratonul Ciucaș (100 km), de care m-am îndrăgostit iremediabil, chiar dacă prima participare a însemnat pentru mine o suferință continuă.
La început, nu mi-am propus să alerg anumite distanțe zilnic/săptămânal, în anul 2013 am vrut să depășesc borna de 1000 km, apoi în 2014 borna de 3000.
Pentru Ultrabalaton 2016, pregătirea a constat în circa 5800 km parcurși din mai anul trecut, cam 50.000 flotări și aproximativ 1.000 minute de plank.
Care au fost cele mai dificile momente ale Ultrabalatonului de anul acesta? Ce lecții învățate de după prima participare te-au ajutat?
Au fost trei momente mai dificile:
- pe la km 40, încercând să mănânc un baton, am observat că mi s-a uscat/umflat gâtul atât de tare, încât nu mai puteam consuma hrană solidă, trebuia să duc cursa doar cu electroliți și geluri;
- între km 42 și 65, colegul însoțitor pe bicicletă s-a rătăcit, am fost nevoit să alerg singur, dar am depășit momentul privindu-l ca pe un antrenament util pentru Spartathlon;
- pe la km 201, cînd am aflat că este un sportiv maghiar la 1 minut în fața mea, eu știind până atunci că sunt primul, cu un avans de peste o oră, m-am demotivat, mi-a fost greu să trag de mine în continuare. Am presupus, eronat, că este un aranjament al organizatorilor, ca să nu câștige cursa un străin. (La final, alergătorul maghiar a fost descalificat, pentru că a trișat – n.e).
Cea mai importantă lecție învățată după participarea de anul trecut de la Ultrabalaton a fost necesitatea de a avea un însoțitor pe bicicletă, fapt care mi-a permis să îmi fac singur strategia de nutriție și să nu mai depind de punctele de alimentare.
După primul Ultrabalaton spuneai că pe moment nu vrei să te mai gîndești la ultramaratoane. Acum, ai deja în plan Spartatlonul. Ce s-a schimbat în atitudinea ta?
Când am afirmat că nu mai vreau să particip la curse mai lungi de 100 de km, era încă proaspătă în minte suferința îndurată pe ultimii 50 de km ai cursei. Între timp, am realizat că alergarea pe distanțe ultralungi mă scoate din rutina zilnică, din confortul familiarului, pe scurt, mă face să mă simt viu. Suferința, oboseala extremă, lupta dintre dorința de a continua și dorința de a renunța, toate acestea te fac să trăiești cu adevărat prezentul, aici și acum.
Nu sunt foarte mulți alergători români care au terminat Ultrabalatonul. Mai întâi, în 2008, la a doua ediție, a luat startul Csato Jozsef, din zona Gheorgheniului. Tot un ciucan i-a urmat, respectiv Csomortáni Attila (Miercurea Ciuc), care a participat de două ori la acest concurs, în 2011 reușind să se claseze pe locul al zecelea (cu un timp de 23h:33min). În 2012, Ultrabalatonul a fost terminat și de Andrei Nana, român stabilit în Statele Unite, iar în 2013 și 2014 de către orădeanul Istvan Szokolszky. Tot în 2014, printre finișeri s-a numărat și Florin Szomyu. În 2015 au terminat cursa Florin Ioniță, Vlad Tănase, Dragoș Rouă și din nou Csomortáni Attila. Anul acesta, au fost alți șapte alergători din România care au luat startul (inclusiv prima fată), dar care nu au reușit să termine competiția.
Foto: Ultrabalaton.hu
Romanian
English
