luni, noiembrie 25 2024

Încă e iarnă, dar vor fi concursuri de alergare. Încă e iarnă, încă e pandemie.

4-7 martie. Campionatele europene de atletism în sală. Torun, Polonia. România are o echipă de 15 atleți (nouă fete) și speră la ceva medalii.

6 martie. Hășmaș Winter Trail. Traseu de 18km (+1170m) pleacă din orașul Bălan (jud. Harghita) și ajunge pe vîrful Hășmașu Mare. Detalii și înscrieri: http://hasmas.wintertrail.ro/

13 martie. Winter Wolf Race. Se aleargă pe trasee marcate din pădurea
Saldabagiu de Munte, Oradea. Trasee pentru toate puterile: 5km, 10km, 21km și 42km. Mai multe detalii la https://www.winterwolfrace.ro/

13 martie. TranSnow. Nici concurs, nici eveniment caritabil clasic. Un deloc ieftin curs de instruire pentru cine vrea să parcurgă 10km sau 21km, pe șosea, în zona deschisă circulației a Transfăgărășanului. Detalii: https://transnow.ro/

Lasă-ți mintea să alerge. Ultima apariție editorială de la editura Pilot Books.  Lasă-ți mintea să alerge este o privire fascinantă în interiorul minții unei atlete, o poveste minunată despre succes și, mai ales, despre cum cultivarea unei atitudini pozitive, cu pași mici, poate să dezvolte și o latură competitivă.

19 martie. Humans Walkathon. Un eveniment de alergare, cu caracter caritabil. Doritorii au la dispoziție 21 de zile (pînă pe 9 aprilie) pentru a ”parcurge” una din cele trei probe: # Extreme202,1k, #Power20,21k sau #10K4Humans (ultimele două distanțe, de 21km și 10km trebuiesc parcurse într-o zi). Banii strînși vor merge către copiii din programul Autism Voice. Înscrieri: .

27 martie. SKV Vertical Race. Prima ediție. Se aleargă (dar există și varianta de schi de tură) în zona Promenada Tâmpei, pe un traseu ce pleacă de la stația inferioară a telescaunului Lupului și va ajunge la cabana Postăvaru. Înscrieri la http://skvb.ro/inscriere-winter/

27 martie. Crosul pentru viață. Organizarea acestui cros de tradiție nu a fost anunțată oficial, dar este posibilă. De urmărit site-ul oficial: http://www.crosulpentruviata.ro/

În această perioadă a anului, se mai desfășurau și alte concursuri, dar acestea au fost amînate pentru toamnă.

Comments

comments

Previous

Moldova trece... Rubiconul

Next

Europenele de atletism. Decent

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also