Arta fugii. Despre un bandit
Chiar dacă sunt separate prin anvergura editorială și prin profilul general, există totuși o asemănare între The New York Review of Books și cotidianul ProSport. Asta deoarece amîndouă publicațiile au abordat aproape simultan același subiect: povestea maratonistului austriac, Johann Kastenberger care „în timpul liber” era și spărgător de bănci.
Isprăvile austriacului, despre care am scris deja aici, au devenit subiect de film și încă unul apreciat. Articolul din ProSport pleacă de la o întrebare interesantă: „trebuie să fie sportivul un etalon de moralitate?” însă nu prea dă un răspuns clar în acest sens limitîndu-se să prezinte povestea lui Kastenberger și, în plus, să facă o paralelă cu un alt infractor român.
Pe de altă parte, în NY Books jurnalistul Hugh Eakin începe cu o mărturisire, arătînd că pentru maratonul de la New York s-a antrenat alergînd de trei ori pe săptămînă, în rest privind filme în care a fost interesat mai mult să înțeleagă psihologia alergării. În cele din urmă, Eakin a reușit să depășească momentul dificil al „zidului” maratonului și să termine cursa. Pe ultimii kilometri i-a fost de mare ajutor rememorarea momentelor speciale din filmele despre alergare pe care le-a văzut. Iar lista filmelor menționată în articol e destul de lungă și atrăgătoare.