luni, noiembrie 25 2024

Poate că cel mai bun indiciu al interesului pentru semi-maratonul Gerar e faptul că, la a doua sa ediție, din acest an, a crescut numărul echipelor acceptate la 80 (față de 72 anul trecut, dintre care cinci nu au mai luat startul), iar toate locurile s-au ocupat foarte repede. Ba, în plus, a existat și o listă de așteptare, destul de lungă.  La cros, interesul a rămas aproximativ același, ocupându-se majoritatea celor 150 de locuri alocate.

Dar să vedem și rezultatele unui sondaj de opinie la care au răspuns 70 dintre cei peste 300 de participanți la această ediție a semi-maratonului Gerar. Ca de obicei, trebuie să mulțumesc prietenului Gabriel Solomon care a realizat și compilat datele acestui sondaj.

Informațiile complete sunt disponibile aici. Și pentru că am pomenit de Gabriel Solomon trebuie spus că sâmbătă 4 februarie a alergat 12 ore pe bandă, ca pregătire pentru un proiect umanitar în care își propune o alergare de 24 de ore.

Concluzii despre Gerar 2012:

Vârstă concurenți
– Cei mai numeroși participanți se încadrează în categoria de vîrstă 30-39 ani (în proporție de 57%), urmați de cei din categoria 18-29 ani (24%). Cifrele sunt oarecum comparabile cu cele de anul trecut, constatându-se totuși ceva creșteri la vârstele tinere.

 

Ați mai participa la acest concurs?
E una dintre întrebările care a primit răspunsurile cele mai contrariante. Și anul trecut și acum, în 2012, circa un sfert dintre alergători spun că nu ar mai participa la o nouă ediție a Gerarului. Frigul rămâne, desigur, principalul impediment. Cum însă numărul de participanți e în creștere reiese fie că o parte dintre cei care sunt acum hotărâți să nu mai participe săzgândesc între timp, fie că apar constant noi alergători. Probabil, adevărul e undeva la mijloc.

Cum v-aţi simţit la acest concurs? Pe o scară de la 1 la 5 (maximul fiind 5), marea majoritate – 74% a repondenților au spus că organizarea a fost excelentă, în timp ce 24% au dat „nota 4” iar 1% “nota 3”. Cifrele sunt mai bune decât cele de anul trecut. Îmi place concluzia lui Gabi Solomon: “Mă gândesc totuşi că dacă lumea s-a simţit excelent şi totuşi nu mai vrea să participe, înseamnă că pentru unii concurenţi semimaratonul Gerar este o experiență extremă pe care merită să o trăieşti măcar o dată”.

În ce privește modul în care s-au realizat înscrierile în dimineața cursei, ridicarea kitului de concurs, facilitățile oferite (toalete, vestiare), organizarea pe traseu (arbitri, marcaje) și zona de finiș aprecierile sunt în mare majoritate pozitive. Spre deosebire de anul trecut, nu mai sunt aprecieri negative pentru organizarea de la start (în 2012 nu s-a mai întârziat) și nici de la festivitatea de premiere (unde instalația de sonorizare a fost bună de data aceasta).

Ideea de a participa pe echipe în proba de semi-maraton lasă loc pentru dezbateri pe acest subiect. Astfel, 54% dintre repondenți au apreciat ideea cu echipele (procent în creștere față de anul trecut), însă restul ar dori și o probă individuală.

Singurul lucru care nu prea a plăcut anul acesta a fost medalia. E oricum un progres față de anul trecut când nu au fost bani pentru așa ceva, însă faptul că medalia a fost… ușoară ca fulgul și executată dintr-un lemn subțire nu a corespuns deloc orizontului de așteptare a alergătorilor. Circa un sfert dintre participanți nu au apreciat (aproape) deloc medalia, în timp ce 41 la sută au găsit-o totuși o idee excelentă.

Informații complete despre sondajul de opinie Gerar 2012 sunt disponibile pe site-ul lui Gabriel Solomon.

Cele mai frumoase fotografii de la Gerar 2012 au fost realizate de Antonia Georgescu și sunt disponibile aici

Comments

comments

Previous

Punct de vedere probabil greşit

Next

Despre alergare, puțin fotbal și cine mai fură prin Barcelona!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also