Coltul Consumatorului

Ziua când am fost kenyan

Nu, nu vă gândiți că am avut ceva performanțe sportive. Nu că nu aș fi în stare… Mă refer doar la noua premieră mondială românească pe care am bifat-o: am fost plătit pentru că alerg, în direct și cash. Acum să vă văd, kenyenilor… Așadar, jurnal de (mai ales) alergător, săptămâna 6-12 mai
[Adrian Mila]

O săptămână de lenevie, în care mi-am făcut zob aproape toate principiile de viață. Săptămâna ideală a lui Mila este cam așa: minim 130 km deplasări urbane cu bicla, 7 zile / 7 la bazin, cu minim 17 km înotați pe săptămână, 25-30 km alergați în 3 alergări.

De aia nu există idealul, ca să rămână un ideal, un vis, o aspirație. S-a ales praful de program. La bazin am ajuns doar în 5 zile, marcând doar 13,7 km, la bicicletă am avut drumuri mai puține și doar 106 km, la alergare am ieșit doar joi, doar 8 km (preferați “decât 8 km”?), așteptând ziua de duminică. Asta probabil înseamnă că am îndeplinit planul cam 70%. În mod evident, meritam să mănânc doar 70%. Hmmmm, aici sunt la 110% realizări.

Duminică era prima mea cursă din 2019, proba de 10 km din cadrul Semimaratonului București, măcar atât să alerg și eu. Am prins prin Daniel o înscriere early-booking prin ianuarie, preț convingător, la momeală a apărut și tricoul Under armour. Chestia asta mă miră mereu la mine, chiar nu mă pot înțelege. Cum naiba  să mai adaug încă un tricou la zecile existente în dulap, din care port sistematic maxim 6-7, nu știu. Dar m-am înscris.

Evident, pe urmă nu apăream pe lista înscrișilor. Am scris un e-mail, surpriză, am primit răspuns foarte rapid și la obiect, aici nu stăteau grozav, la public relations, acum merge bine.

Vineri mă duc să ridic kit-urile. Nu aveam declarația, pe motiv de neprimire, a mers repede. Tipic, apoi am greșit coada, am fost trimis înapoi, dar mergea repede, coada era de formă și pentru socializare, că tot începuse potopul afară.

Am căscat gura la Expomaraton, sau cum îi spune. Pot să bănuiesc de ce îi spune expo. E ceva gen Luvru, lucruri mișto. Cine naiba își poate dori să cumpere o Gioconda?

Eram deja cu retina zgâriata, nu știu cum naiba îmi tot intră pe Facebook o reclamă la o geacă de fâș, pomană, preț de fo 1.100 lei, ca să curgă transpirația pe interior și să nu intre apă, pentru eligibilitate la concursuri cu fitze din Mont Blanc sau Bucegi. De ce ar trebui să transpir într-un prezervativ pipărat, colorat și cu aromă de transpirație, nu știu.

Acum dau cu nasul în niște șoșoni de plastic foarte frumoși, chiar frumoși, că îmi plac culorile țipătoare. Astea sunt urlătoare, mișto. Eu am din fericire o vedere deficitară la distanță, lucru bun și politicos, care face ca toate fetele să fie frumoase și să nu aibă riduri. Acum nu am văzut nici prețurile, până nu am mirosit un adidas. Brrrr. Toamne Tumnezeule, bine că nu am scăpat bibeloul pe jos. Clar, de aia este expoziție, că nu te apuci să îți bagi picioarele în Gioconda. Probabil publicul țintă sunt bugetarii sau pensionarii sportivi din magistratură. Oare se dau și pe tichete de vacanță?

În vreo zece ani de alergare nu cred că am cumpărat vreo pereche de adidași la preț de listă. Dacă nu are reducere de minim 50% nu cumpăr. Pe bune, să stea acolo, să se matureze, ca niște domnișoare bătrâne în sala de discotecă de la sat, să stea pe raft și să aștepte să fie invitate la dans. Prima pereche cu care am alergat (de adidași, nu de domnișoare) fusese vreo 60 lei, erau luați de la o firmă care producea încălțări de peste 300 euro perechea (de ciclism și moto, e adevărat). Eram mirat, pentru că erau excelenți, cu o pernă de aer care a ținut mult și am întrebat de ce nu e modelul pe site-ul internațional. Administratorul a râs la mine și mi-a zis. Păi am cumpărat un container de adidași din China și le-am zis să îi inscripționeze cu marca noastră, sunt doar pentru cunoscuți. Cam atât probabil ar fi și costul de producție, cu transport cu tot.

Eu aveam impresia că la Expomaraton o să apară ceva ghișefturi, ceva încălțări cu discount adevărat. Aș. Cu discount de 15% cred că ajungeau cu greu la vreo 600 lei, preț de la care porneau majoritatea ciubotelor. Brrr, Toamne ferește! Mi-ar fi și frică să calc prea tare cu ei. Dacă ar avea un preț de 2000 lei, să fie cu react 50% (fără un spor de 50% nu fac nicio treabă) și dacă ar fi prețul tăiat și pus cu roșu 600 lei, poate m-ar atrage. Dar așa…. Evident, știu că mai am un Cumulus 19 neatins și încă o pereche nouă, dar nu pot să mă abțin, măcar să îi mângâi.

Se dădeau și pentru probă, puteam să iau o pereche să văd cum dorm cu ei, că nu cred că îmi dădea inima să sar în bălți p’afară. La naiba, chiar dacă de banii ăștia ar mânca și niște copii chinezi din Vietnam, pe lângă ei mai mănâncă și mulți puradei supraponderali din Occident. Să mai slăbească, na.

Mereu am spus că trebuie să ai grijă de tine măcar cât ai de mașina ta. Dar acum începe să mi se pară că am cauciucuri prea ieftine la mașină. Dacă aș alerga decent, vreo 2500 km/an, și dacă aș schimba adidașii la cât recomandă producătorii, la prețurile astea aș râde de vreo 2400 lei pe an, bani dați doar pe încălțăminte. Pe an? Brrrr. Și cică alergarea este cel mai ieftin sport. Mi se pare că înotul meu deja e chilipir.

Tricoul Under Armour mi-a plăcut. Și ca material și ca croială, dacă ar lucra puțin siglele alea de la sponsori nu ar fi rău.

Îmi venea să râd acum vreo câțiva ani, mă uitam cât am dat pe înscriere și câți bani am dat pe suplimente, în speranța că o să completeze lipsa de antrenament. Acum a fost simplu, fără suplimente, că și așa expiră gelurile de anul trecut.

Duminică dimineața începe cu tradiționalul uns de genunchi. Nu o să înțeleg niciodată asta, îmi aduc aminte de creme și alifii doar la câte o cursă. De ce să faci un tratament tot anul, când poți să faci un cocktail de creme și analgezice înainte de cursă? Analgezice nu, doar niște creme lejer expirate.

Fiind cu rulajul la pământ, am dat drumul la ceas și când am făcut încălzirea, să pontez și cei 2 km amărâți de alergare ușoară. Cursa a avut la start cel puțin 6000 alergători. Cam mulți. Trebuia să iau startul din sectorul D, m-am strecurat până la vreo 30 metri de poartă, în fața sectorului C. Aș fi tras și la B, dar mi-era rușine.

Țarcul are probabil vreo 8 metri lățime, poarta cred că are vreo 5. Suntem ca un supozitor măricel care trebuie să se strecoare printr… Mă rog. Se dă startul, poarta părea aproape, dar nu e. Batem sârba pe loc, îmi ia 1min 15 secunde să trec prin poartă. O poartă mai lată, că tot este făcută din țeavă de schelă, ar rezolva problema.

Traseul este nou și ne poartă pe drumuri cunoscute de la antrenament, cu aromă de mici și profiterol, exact pe unde treceam săptămânile trecute. Cred că v-am mai spus, am avut două colege care au stat în facultate la cămin, ca să le explici ceva din București trebuia să apelezi la repere diferite, conforme cu zonele care le interesau. Dacă le ziceai să ajungă la Universitate, nu înțelegeau nimic. Una știa doar “lângă Teatrul Național”, cealaltă știa “lângă restaurantul Dunărea” sau lângă Inter.

Eii, noul traseu merge întâi spre Kaufland Basarab, apoi virează spre cofetăria Costance, te păcălește și o ia spre Arcul de Triumf și în loc să mergi spre Liliana te întorci pe la Hanul berarilor. Aveam amintiri frumoase și repere de îmi plouă în gură.

După un start lent am început să accelerez, îmi pare rău pentru cei depășiți, dar a fost foarte frumos, că am tot depășit. Urât din partea mea, dar mi-a plăcut. După vreo 4 km mi-am dat seama că merg excepțional, când am depășit o mămică împingătoare de cărucior. Abia acolo am ajuns-o, nici măcar la categoria mămici nu am șanse de podium.

La Piața Victoriei mi-au plăcut toboșarii, am prins un moment energic și a mers de minune până spre Arcul de Triumf. Acolo l-am zărit pe șefu și am început să trag speranțe că se îndeplinește promisiunea. Șefu mi-a promis că mă trece la categoria elite. Urma să fiu unul dintre puținii alergători plătiți să alerge. Sumă bună, 10 lei/km, îmi pare rău că nu am avut oferta asta când încă mai alergam la maratoane.

Înțelegerea sau promisiunea fusese că la fiecare kilometru încasez câte 10 lei. Deja credeam că rătăcirea șefului fusese intenționată, dar totuși m-a ajuns. Nu sunt foarte lămurit dacă începeam să încasez banii de la miliardarul cel bătrân, pentru mitingurile de anul trecut, dar nu mi-am făcut mari probleme.

Chiar, extrem de slabă mișcarea electorală anul ăsta. Am stat de Paște acasă cu urechile ciulite, poate sună la ușa să vină cu cozonacul electoral, cu o sticlă de ulei și un kil de zahăr, dar nimic. Eu sunt primitor, aș fi luat de la toți, că e și păcat să îi superi, dar nu au venit decât niște pliante amărâte.

Nu prea am curse de 10 km la activ, singurul obiectiv era să termin cât de cât întreg, că nu am nici antrenament și nici obiectiv de bătut. Cum ziceam, traseul mi-a plăcut. Vreo două urcări (mă rog, astea din Bucureșți), dar pe final ai coborâre, să tot dai talpă.

Problema este că eu am alt tip de antrenamente decât cel clasic. În ultima luna mă învățasem ca la km 9 să mănânc niște mici cu chiflă proaspătă, acum nimic. Iar la km 12-14 ar trebui să vină profiterolul. Acum nimic. Km 9 cred că era pe la Muzeul Național de Istorie, niciun grătar acolo, ceea ce m-a enervat foarte tare. Eu nu pot să înțeleg cum este posibil așa ceva. Trec pe lângă două locații City Grill, am primit încurajări de la fetele City Grill și la finish mă așteaptă niște mere? Protestez! Grill/mere??? Vreau mici! Ce sunt eu, hamster?

Enervat am profitat de coborâre și am început să accelerez, ceea ce nu fac de obicei, momit probabil și de încasarea bancnotelor, ce face banul din om. Așa că am avut un finish surprinzător, în care am coborât spre 4 min/km. Văzând în miopia mea că timpul total era de vreo 49 minute, am tras să nu se facă 50 de minute. Niciodată nu am fost adeptul sprintului de final, adică unde naiba ai fost până acum, de abia acum te apuci de alergat, dar acum chiar mi-a mers la inimă. De ce naiba nu am alergat mai cu convingere pe traseu, nu știu, probabil de frică.

Rezultatul a fost foarte măgulitor și mult peste așteptările mele. Timp real 48min:31sec, un loc în primii 5% din 3000 alergători și locul 2 la categorie. Timpul în sine este slab, nu prea este de fală. Nu de alta, dar băieții mari au mers la semimaraton, că era campionatul național masters. Ca idee, locul 1 la categoria mea de vârstă a fost cu 1h:23 min, ceea ce vă doresc și dvs.

Mie cursa mi-a plăcut. În final țin să vă comunic o schimbare radicală în știrile ProTv, dată în aceeași seară. Dacă până acum auzeam de la câte un reporter care cred că avea ca obiectiv personal să ia capacitatea cu o știre de genul “un bătrân de 52 de ani a fost accidentat”, acum am trăit să ascult o știre în care era prezentat un “tânăr de 43 de ani”.

Toate pozele din cursă arată un tânăr care aterizează cu entuziasm pe călcâi, ceea ce nu este grozav.

Aștept noi provocări și sponsorizări pentru cursele viitoare, cu plata cash dacă se poate. Că încă nu au inventat și un Garmin care să încaseze, doar unul care plătește. Toți îți vor banii, ăsta este adevărul, numa domnul ăla cu mustață ii dă de la el. Care domn? Ghici.

Comments

comments

>
Previous post

MeDeSe. Solidarité

Next post

Pe scurt. Prin zăpadă și pe șosea

Alerg.ro

Alerg.ro

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *