E ofertă. Păstrăv viu, doar vreo 20 lei/kg. Aș mânca niște pește. Mă uit la acvariu, niște păstrăvi stau blegi pe fund, unul, mai vioi, se uită la mine. Eu mă uit la el. Mă înfior. Cum naiba să pun degetul și să îl condamn?
Sunt zeul acvariului, trebuie doar să mișc un deget, și gata, s-a terminat. Se uită fix la mine, dă din buze, scoate o bulișoară de aer, deja am o relație cu păstrăvul ăsta, să îi zicem Nelu.
Mă depășește situația și aleg până la urmă niște somon rondele, el și-a terminat socotelile cu viața. Cum să îl sacrific pe Nelu? Brrrr, nu pot să fac asta.
Gata, m-am decis. Cel puțin pentru o perioadă devin vegetarian, să văd cum e, mai ales că este perioadă de post. Am avut câteva tentative de post, care nu au fost consecvente și riguroase, erau doar de circumstanță. Adică am ales varianta soft, cu îngăduință pentru un lăptic, o brânzică, un cașcaval sau niște ouă, lucru care mi-ar atrage rapid excluderea din clubul băbuțelor evlavioase de la scara B.
Acum întoarcem foaia. Adio produse mulse sau embrioni de orătănii, e clar, gura mea nu mai pupă așa ceva.
Pasul unu începe luni, în timp ce jumuleam o aripioară picantă de la KFC și mă gândeam cum voi deveni vegetarian.
Gata, cale de mijloc nu există, nu am de gând să umblu cu jumătăți de măsură, nu am tonuri de gri, simt, judec și reacționez doar în alb și negru. Hai la cumpărături.
Mmmm, tofu. Am ales o variantă care are mărar. Ca aspect nu mă cucerește, ca gust poate fi suportabil în asociere cu altceva, o roșie, ia și cu pâine, mamă. Tofu rămâne pentru mine un produs care intră în zona crepusculară a cafelei de ovăz, a berii fără alcool și a dragostei fără femeie. Un surogat și cam atât.
Fac greșeala să iau și un pateu vegetal, de la raionul de produse de post. Merge, simpatic, un pic picant, un pic sărat, chiar este gustos. Citesc eticheta și rămân marcat de cele șase rânduri pe care sunt trecute componentele produsului, dintre care 90 la sută sună rău. Nu mai sunt menționate E-urile, să nu se mai sperie lumea, sunt trecute cu litere mici vreo 4-5 produse de care am auzit (gen soia, ceapă, morcov) și apoi vreo 15 compuși chimici cu nume nasol. Pateul de post are gust bun și sună rău, este dovada evidentă că ”vegetal” nu este sinonim cu ”sănătos”.
Pasul doi îl fac marți, elimin pateurile astea odioase, pline de chimicale, mergând pe un pateu bazat doar pe soia, fără conservanți și coloranți artificiali. Nici gust nu prea are…
Pasul trei. Renunț la pătrățica (liniuța?) de ciocolată cu lapte, rămân de bază strugurii, pepenele galben, ceva ananas, piersici. Îmi plac fructele, acum este dezmăț. Dacă beau și două pahare de apă deja am umplut stomacul, cu condiția să nu plec prea departe de zonele civilizate unde merge și regele singur, pentru că ar fi posibil să rămân fără pagini în agenda de lucru.
După trei zile, din oglindă mă privește un om nou. Tocmai mă uit la omulețul lui Gopo, e cineva cu brațe subțiri și cu burta umflată. Îmi cam sticlesc ochii, mi-e foameeeee. Mă sui pe cântar, am un kilogram în plus.
Avantajul este că sunt mult mai calm. Nu mai am nici măcar energie să mă enervez. Mănânc apatic fructe, legume și pateu, cu senzația că eternitatea este lângă mine.
Pasul patru este să testez în teren noua dietă. Hă-hă, acum este acum, fac un maraton vegetarian. Montan, Via Maria Theresia, pare ușurel și rezonabil pentru o verificare a noului Mila. Carboloading-ul final se limitează la cartofi aurii (întâi fierți și apoi dați la cuptor) , salată de varză, pălincă bio de mere și o bericică. Sunt din ce în ce mai perseverent și mai convins de victoria finală asupra produselor animale și a chimicalelor din comerț, așa că las acasă gelurile chimice și iau un bidon cu miere, zeamă de la două lămâi și alte bunătăți. Se adaugă stafide, bonbon du Vichy și câteva tipuri de nuci, menite să îmi asigure suportul energetic pentru 42 km.
Cum a fost? Ca naiba. Abia am terminat cursa. De mult nu am mai suferit așa la o alergare. Crampe musculare, oboseală, iar amestecul de miere, lămâie, pepene roșu, stafide și apă de izvor era să mă termine de tot și să mă conducă spre abandon.
Când am terminat cursa m-am dus fără ezitări la grătarul cu mici și la dozatorul de bere. Gata, băbuțele de la scara B mă trec pe lista neagră. O să mă înscriu din nou în clubul alergătorilor consumatori de mici și profiterol, sperând să îmi fie iertată trădarea. Toată dieta mea de vreo cinci zile s-a dus pe apa sâmbetei, dar măcar am încercat și asta.
Devine evident că am ratat încă un post, iar când voi ajunge la Sfântul Petru probabil voi fi despărțit de băbuțe, cu care nu voi putea împărți veșnicia. Chiar dacă n-o să-l aleg niciodată pe Nelu din acvariu, dacă are niște mujdei pe lângă el, eu o să închid ochii și o să spun că nu îl cunoșteam.
P.S. Toată stima alergătorilor vegetarieni, vegani și raw-vegani. Mie nu mi-a reușit.
Explicații necesare: Acest text a fost publicat inițial în revista Alerg #25, într-un număr dedicat dezbaterii despre alimentație și alergare. De atunci, unele lucruri s-au mai schimbat în viața lui Adrian C. Mila, dar experiența descrisă mai sus rămîne unică și irepetabilă.
Romanian
English