O săptămână cu de toate: o problemă lombară tratată după metoda bătrânilor tarahumara cu afecţiuni ale coloanei şi lipsiți de viteză, înot modest la ore mici, ceva bicicletă, dar mai ales – surprize, surprize – cu o clasare pe primul loc la cros. Și încă în familie. Altfel spus, jurnal de atlet urban, săptămîna 22-28 august 2016.
Luni
Trezirea la ora 5:00 rămâne la fel de horror, plutirea în apa bazinului la fel de meseriaşă. Aerul este cald, intrarea în apă mă umple de fiori, apoi plutesc, parcă etern. Bleu. La început este întuneric, apoi lumina creşte, dau mai rapid din mâini şi din picioare, hai-hai, apoi ultimul bazin în plutire uşoară, aproape zbor. Vreo 84 de bazine, parcă.
Seara mă prinde pe bicicletă, bate vântul, fulgeră apocaliptic, dau la pedale cu disperare şi intru în casă puţin înainte de începerea furtunii, ca un turbat marypoppins.
Marţi
Intru uşor în apă, mă smucesc să schimb direcţia şi îmi trag singur un şoc între vertebrele lombare. Fac vreo 80 de bazine, încercând să nu îmi disloc de tot coloana.
Ziua va continua cu înţepenirea progresivă a spatelui, ca Bulă la cabaret, spatele meu devenind însă tot mai dureros şi mai rigid. Doareeeee.
Miercuri
Bye-bye piscină. E clar, avem o problemă lombară, acută. Mă târăsc până la birou, cu escală la farmacie, diclofenac retard scrie pe mine. Aromele de babă pe care le degaj sunt de la cele trei alifii aplicate din belşug pe spate. Cred că m-au ajuns blestemele meseriaşilor care au descărcat în doi vreo trei tone de gresie, de curgea apa de pe ei. Sau berea.
Orice activitate fizică ar fi riscantă, mă deplasez cu grijă, ca şi cum aş fi un sortator de ouă, de ouă de aur. Sunt deprimat la maxim. Da, în afară de exerciţii fizice endorfinele se găsesc şi în ciocolată, ce vreţi?
Joi
Dozele duble de diclofenac şi de ciocolată îşi fac efectul. Mă lasă durerea de spate, în schimb iau cam două kile. Dacă în ultimele luni mă loviseră stressul şi enervarea, slăbind până la o cotă de avarie la care toţi nădragii fluturau pe mine, acum am recuperat frumos şi rapid, două kile în două zile.
Degeaba dau vina pe retenţia de apă, toată apa este depusă frumuşel în colăcel, să asigure flotabilitatea.
Reîncep timid înotul, mai fără smucituri, tot acolo, 80 de bazine. Plin de speranţă iau şi pluta, să văd cum am progresat la dat din picioare. Rezultatul mă disperă. Dau din picioare ca o broască urmărită de crocodili, gâfâi ca un apucat şi parcă sunt legat de mal cu un elastic, nu avansez un centimetru, parcă înot înapoi. Furios, încerc să fac nişte bras, tot cu mâinile pe plută, din două mişcări mai îmi disloc două vertebre, aşa că arunc pluta pe mal de o ia naiba.
Vineri
Bazin. Apoi seara o alergare timidă, vreo zece km, urmat de tratamentul bătrânilor tarahumara pentru afecţiuni ale coloanei şi lipsă de viteză la alergare, înot şi bicicletă. Mai precis? Un profiterol la Liliana este reţeta refacerii.
Sâmbătă
Aproape stau, ies la treaba cu bicicleta, doar vreo 13-14 km. O săptămână dureroasă şi tare statică, aducătoare de burţi şi fălci.
De aceea, îmi permit o divagație ce nu are de-a face cu sportul, ci cu viața. Înotul alene nu este bun, am o groază de timp de gândire. Așadar…
M-am oprit într-o zi la o covrigărie. Era o băbuţă, mai bronzățică de fel, care stătea expresiv lângă tejghea, la vreun metru. Iniţial am ignorat-o, apoi m-am gândit un pic şi i-am lăsat nesolicitat contravaloarea unui covrig. Sau a unei pâini, că tot pe acolo e. Sau o ţigară şi jumătate. Un leu.
În general am o uşoară aversiune faţă de cerşetori. Mă irită cu adevărat parcagii, mă deranjează oarecum cerşetorii. Mereu suspectez că în spatele lor stă o mafie, o complicitate cu autorităţile, nu pot să uit un Audi A8 cu pasageri plini de tatuaje şi muşchi care colectau banii în zona centrală, fără fereală, de la angajaţii ciungi și şchiopi împrăştiaţi prin toate intersecţiile de lângă Inter, la ceas de seară.
Nu pot să uit o familie care trăia doar din cerşetorie la podul Cotroceni. Unicii aducători de venituri erau vreo cinci copii care împânzeau intersecţia pe toate sensurile. Vreo trei erau schilodiţi, că nu pot să cred că era o familie în care se născuseră trei copii cu picioare îndoite, iar vreo doi umblau cu un picior întors pe crac, să pară că sunt şchiopi. Probabil adulţii au emigrat între timp în ţări mai bogate, poate au dezvoltat bussines-ul sau poate nu. Nu ştiu.
Nu pot să uit o băbuţă, genul de băbuţă care îţi aduce aminte de bunica, căreia îi dădusem ceva gologani, nu mai ştiu cât, vreo 5 lei, să zicem, deşi cred că suma era mai mare, eram generos şi eram în bani. După ce îi dau bancnota, vine râzând după mine un coleg şi îmi zice râzând, ai auzit ce ţi-a spus?
Eu eram sigur că mi-a mulţumit, nu am stat să ascult ce bombănea baba, mai ales că eram sigur că am dat mult. He-he, a zis “fir-ai al naibii, câţi bani aveai şi mie mi-ai dat doar 5 lei…”.
Este uşor să fii neiertător, dar acum sunt încă în pasa în care încerc să fiu bun, lasă să mă înjure că nu am dat mai mult sau că m-a făcut de un leu. Senzaţia fusese declanşată de un copil plâns şi cu urme de muci şi praf care cerşea la maşini pe lângă birourile din Pipera, într-un soare năucitor şi plin de praf. Probabil fusese altoit că nu a produs destul sau ca să fie mai convingător. Cum zicea frumos Gheorghe Dinică într-un film, “mâna întinsă care nu spune o poveste NU PRIMEŞTE pomană!”.
Tot aşa, întâi i-am ignorat mutrişoara cu dungi umede care se lipea de geam, apoi i-am dat un leu, suma la care nici nu mă înjură, nici nu îmi este recunoscător şi nici nu mă doare buzunarul. Mereu sunt uimit de cât de relativi sunt banii. Unui cerşetor îi dai o sumă de un leu, unui chelner îi dai fără să clipeşti 10-20-30 lei, la o donaţie dai… Cât dai?
Am fost lovit deodată de o revelaţie, care m-a conciliat cu cerşetorii. Sunt şi ei nişte angajaţi, poate la corporaţii. Puţini pot fi freelanceri, ăsta micu’ era la internship. Cu ce este mai morală o corporaţie care nu îşi plăteşte studenţii sau absolvenţii mulşi de vlagă şi neplătiţi, că de, stau să facă practică şi ucenicie?
Abia acum vine morala.
Într-o săptămână am dat doi lei la cerşetori. Doi lei amărâţi. Cumpărăm cu greu o bere proastă, nu luăm un litru de lapte sau luăm două pâini standard de banii ăştia. Să zicem că într-o lună dau poate 3-4-5 lei pe aşa ceva, în timp ce dau sume mult mai importante pe prostii mult mai mari. Pe de altă parte, aceşti bani nu le asigură baștanilor cerşetorilor decât un sfert de pachet de ţigări.
Întrebarea care m-a tulburat acum apare. Ăştia mă tot omoară cu donaţiile pentru Cuminţenia Pământului. A fost arvunită tot din banii mei, fără să fiu întrebat, că de aia sunt bani publici şi sunt aleşii noştri, s-au promis încă nişte milioane de euro, că îi dau “ăia”. Adică tot noi.
Mda. Surprinzător. Se găsesc bani de borduri, de sisteme de irigaţii spaţii verzi în Glina, sunt bani pentru milioane de lucruri inutile, dar nu sunt pentru cuminţenia pământului. Şi nici pentru puştiul cu muci de la parbriz, internul meu din Pipera. Are şi el un plan de vânzări lacrimi şi de încasări, nu îl respectă și mănâncă bătaie la ședința de analiză. Sunt alţi copii, bolnavi, şi nu sunt bani de medicamente.
Lumea asta este a naibii de nedreaptă. Ca idee, cei 5 lei daţi de mine la cerşetori ar putea fi acel euro pe care îl datorez lui Brâncuşi, că dacă dăm fiecare salariat câte un euroi am acoperit deja suma. Dar nu îl dau, totuși nu îl dau. De ce? Că mâna întinsă pentru Brâncuși nu a spus o poveste convingătoare, de aia.
Gata.
Duminică
Mă culc la ora 00:05. La ora 01:00 sună ceasul cu care mă jucasem şi la care rămăsese setată o aiureală de alarmă. Sonerie necunoscută, bâjbâi năuc prin casă încercând să găsesc sursa de zgomot, până la urmă opresc soneria.
La 7:00 sună ceasul iar, dar eram deja treaz. Mic dejun rapid, bagaje rapide, pe la 9.20 suntem parcaţi în Băneasa. Eu și soția, Coana. Mergem la Băneasa Fox Trail, proba de 10 km. Ce să zic, e treabă de calcul. Sunt patru curse, dar la două sunt categorii multe, printre care şi cea +50, pentru care am oarecare interes. Nevasta era înscrisă de mult timp, eu de mai puţin, dar apucasem să văd că zmeii sunt la semimaraton, deci aş avea ceva şanse de gâdilat şi hrănit orgoliul personal cu un podium la categorie.
Dintre cursele care au fost în pădurea Băneasa, asta a fost cea care a avut până acum de două ori ghinionul să stârnească viespile la proba de semi, din fericire fără urmări grave, şocuri anafilactice sau alte minuni.
Una dintre recomandările terapeutice primite în ultima vreme fusese să las o albină, viespe sau ceva similar să mă înţepe în genunchi, probabil pe ideea că mă va durea suficient de tare ca să uit de menisc, artroze sau alte prostii. Aşa că ar fi fost chiar binevenită o mică înţepătura bine direcţionată, dar am găsit în pădure doar doi ţânţari şi o muscă atrasă de arome, cred că fără efect terapeutic.
Organizarea e din grupa mare, logistică puternică, muzică bună, sponsori mulţi şi puternici. Corturi, bănci, bude, spălătoare de mâini (chestie rară la cursele de alergare), steaguri, porţi, de toate. La taxa de 65-85 de lei primeşti în kit produse, cronometrare electronică (iar, ca excepţie, cu chip-time, ceea ce mi se pare extrem de important), porţie de paste după şi bere fără alcool. Plus tot restul de ce se oferă la o cursă şi, cum deja am spus, categorii de vârstă numeroase.
Punctul slab al kit-ului, după părerea mea, este tricoul Roly. Dac-aş fi pentru-o zi preşedinte, ţineţi minte, aş interzice tricourile “tehnice” Roly. Anul trecut în kit a fost un tricou excelent, plăcut la purtat, dacă acum lipsea tricoul Roly nu era nici o supărare, zic eu. În plus, Roly militează pentru egalitatea între sexe. Adică nevastă-mea ar trebui să mai ia încă vreo douăj de kile şi cinşpe cm în înălţime ca să umple tricoul unisex mărime M, că aşa trecuse la înscriere şi nu am putut să schimb mărimea.
Dacă vă plac tricourile Roly, îmi cer scuze, mie nu îmi plac.
Mă rog, trecem la cursă. Traseul de 10 km are o buclă de 5 km, pe care o parcurgi de două ori. Bucla are cam 2 km pe asfalt, restul pe poteci, este şi ceva mai blând cu articulaţiile şi ceva mai lent decât asfaltul, dar merge perfect cu încălţări de asfalt. Temperatura rezonabilă, punct de hidratare la km 3, voluntari din belşug, marcare fără probleme, într-o pădure plină de marcaje de toate culorile.
Startul a fost în valuri, aşa că traseul nu a fost aglomerat, cum mă temeam iniţial. Clasic, am plecat prea repede, m-am bucurat de intrarea pe potecă, unde nu mai puteam să o iau razna. Cu o glucoză Isostar am mai refăcut din glicogen, cursa a fost fără mare întrecere şi am alergat cap-coadă cu o sticlă cu izotonic în mână, să nu care-cumva să mă deshidratez.
Toţi ghioceii din tâmple de care puteam să mă tem erau în faţă, fără să am nici o şansă să îi ajung. Avantajul cursei în bucle este că la un moment dat poţi să vezi pe cine ai în faţă şi cine poate să te ajungă, era să zic să ţi-o tragă, bine că n-am zis.
Era posibil un oarecare loc 3, fiindu-mi teamă de nesuferitul loc 4, dar habar nu aveam pe unde sunt în clasament.
Am terminat cursa în 51min:39sec, ceea ce a fost mai rapid cu 6 secunde decât anul trecut, dacă are vreo importanţă, am aruncat chipul şi am plecat înapoi pe traseu. Coana a apărut şi ea în curând şi am încheiat socotelile competitive.
După ce am mai stat un pic la soarele de final de august am trecut la treburile serioase, adică paste şi bere. Am încercat să adulmec ceva pe la rezultate, să văd dacă plecăm spre casă sau mai stăm, dar am fost rugat să am o ţâră de răbdare, până se afișează rezultatele oficiale.
La afişarea rezultatelor, surpriză. Printr-un joc al întâmplării eram pe locul 1, care nu mă caracterizează, Coana, la fel, dar o caracterizează, aşa că am mai stat pe la pădure, fără fragi şi fără mure, până s-a făcut de premiere, ceea ce vă doresc şi dvs.
Am mai spus-o, la cursele Runfest am văzut cele mai dibace mâini la turnat apă în pahare, mulţumiri voluntarilor.
O altă surpriză a organizatorilor a fost cea a pozelor cu magneţi, oferite gratuit amatorilor, idee foarte bună şi de mare efect.
O cursă la care mie mi-o plăcut, chiar şi dacă nu luam podium, dar aşa, dublu like….
Cică se anunţă o surpriză, o nouă cursă pentru anul ăsta, probabil ne băgăm.
Dar la Cuminţenia aia tot nu am dat bani…
Săptămâna strânge patru zile la bazin, deci vreo 6.5 km înot, doar vreo 45 km de bici şi 20 km alergare. Şi vreo trei creme şi ceva pastile, diclofenac să trăiască.
Romanian
English