În viață – ca și la alegeri, de fapt – se întîmplă numai ceea ce trebuie să se întîmple. E ca în bancul acela cu puricii și un motociclist – pe care să zicem că îl cheamă Donald – în care orice ai face nu poți scăpa de destin. Așa și cu mine, nu am putut scăpa nici de norma de bazine, nici de apa în nas, nici de drumurile neterminate cu bicicleta, nici de izbitura nedorită cu o… sîrmă oblică. Ce-ar mai fi de zis? Jurnal de ghinionist plurisportiv urban, săptămâna 31 octombrie – 6 noiembrie.
Luni
Nu merge frate, şi asta e. Nu îmi iese respiraţia, nu se leagă bazinele, parcă îmi bagă cineva apă pe nas. Nu am chef de efort. 3 fraze şi 4 propoziţii care încep cu “nu”, frumoasă gândire pozitivă.
Ok, schimbăm foaia. Mă trezesc singur la 5 dimineaţa, fără să mai sune ceasul, îmi place ora câştigată duminică, prin trecerea la ora de iarnă. Pedalez până la Daimon, mă schimb rapid şi mă las alene în apă. Uraaa, încă mai este octombrie, nu va pedepsi nimeni dacă fac doar 100 de bazine, doar în noiembrie voi trece la 110 bazine.
Termin bazinele pe lumină, trag cu ochiul la răsărit şi plec rapid spre birou. 100 bazine, destul.
Marţi
Prima zi de noiembrie. Deşi ar trebui să trec la 110 bazine, rămân în zona de ape line şi liniştite. Strâng fără remuşcări 102 bazine, cea mai mare prostie este să ieşi din zona de confort, îmi place, iubesc, ador confortul. Asta este expresie de avocat, când negociezi un contract avocatul mereu zice “ok, sunt de acord, dacă aşa vă este confortabil dvs”. Mereu m-a mirat asta, cât de preocupaţi sunt avocaţii altora de confortul meu.
Acum definiţia confortului este să înot alene. În urmă cu o săptămână mă complexase total o tipă. Eram şi eu liniştit în lumea mea, când mă trezesc cu o tipă care înoată pe sub apă. În paralel cu mine, un bazin întreg pe sub apă, mai rapid decât craulul meu. Pfaoleu, ce m-a enervat.
Aşa că acum testez şi eu înotul pe la fundul bazinului, care îmi reuşea atât de bine acum 6 luni… Trag aer în piept, de câteva ori, din ce în ce mai mult, apoi mă scufund. Evident, apa mă ridică, ştia Arhimede ce ştia. Mă chinui ceva cu capul în jos şi cu fundul în sus, apoi primesc sfatul să bag bărbia în piept. Ok, acum merge, fundul apei e al meu, sunt un guvid de Daimon. Mă sufoc după vreo 200 m de înot pe fundul bazinului (sau aşa mi se părea), mă zbat în căutarea aerului pierdut, trag aer în piept disperat, cu ochii bulbucaţi sub ochelarii aburiţi. Surpriză, am rezistat doar vreo 6-7 metri. Am repetat figura, din păcate cu acelaşi rezultat, maxim 6-7 metri.
Miercuri
La 6.45 năvălesc tătarii la bazin. Nu ştiu de unde apare atâta lume. Pleosc, pe culoarul meu aterizează o balenă despletită. Mă enervează, o ştiu de ceva timp, la ora 7 încep lecţiile de aqua gym, la care balena mare şi balena mică se zbat pe nişte cârnaţi din poliuretan, într-o luptă nautică de un porno burlesc.
Acum balena mamă se avântă pe culoarul meu. Mai aveam doar vreo 12 minute, 20 de bazine de făcut, când ne repezim într-o ciocnire frontală din cele două capete ale bazinului. O văd că e periculoasă, despletită, înotând ca mama lu Conan, the Barbarian, cu capul scos din apă şi cu nişte lovituri laterale nimicitoare, încerc să eschivez în ultimul moment impactul frontal şi mă prinde doar cu o carabă gen perversul de la Târgu Ocna.
Înghit în sec, promit răzbunare, apoi ea rămâne să gâfâie la capătul bazinului şi să încurajeze puiul supraponderal de balenă supraponderală, care stătea cu capul în jos şi cracii în sus, ocupând un culoar întreg lângă noi. Ceea ce mă enervează sunt cosiţele despletite de Desdemone ratate, nu poartă cască, nu îşi leagă părul şi le suspectez că o parte din ghemotoacele de floace din bazin ar putea să le aparţină. Tot vreau să o interpelez pe instructoarea lor, să o întreb de ce nu respectă regulile minimale ale piscinei, dar mi-e frică să nu coloreze şi apa din bazin, aşa, de ciudă.
Balena mamă mă aşteaptă la capătul culoarului, după care începe o chestie ciudată. Culoarul ăla are aproape 2 metri lăţime, ceea ce pare rezonabil pentru doi înotători amatori. Ei bine, nu e. Mă lansez şi mă trezesc urmărit de balenă, care pleacă aproape simultan cu mine, în paralel. Mă întreb ce naiba facem, este evident, e o luptă care-pe-care, cine ajunge primul. Dau din mâini şi din picioare ca disperatul, ca şi cum aş fi urmărit de rechini, nu de o balenă, cred că reuşesc totuşi o lovitură dibace și bine țintită de călcâi în bărbie, care o face să ia nişte apă. Mă simţeam ca Titanicul urmărit de iceberg, ca Tarzan urmărit de crocodili, ca… nu ştiu ca ce.
Uluitor, toţi visăm o insulă pustie (nu? ok, nu toţi), cu lagună albastră, cu Brooke Shields adolescentă şi prostuţă, dar să o ai pe mama lu’ Brooks care a mâncat toată mâncărica, asta nu visează nimeni? E, eram în plin coşmar, zen-ul se scufundase în mizerie.
Ca idee, după 5 minute de coabitare ratată, mândra pleacă la fie-sa şi vine un alt înotător, lat în spate şi lung în braţe. Nici măcar nu am ştiut că este pe acelaşi culoar cu mine, aşa finuţ era, aşa de subtil ne strecuram unul pe lângă celălalt. Mda, uneori poate fi mai plăcut să fii cu un bărbat decât cu o mândră, asta este o latură interesantă și insuficient explorată a vieţii.
102 bazine, ultimele două în încercarea de înot guvid-style. Tot 6-7 metri ies.
Joi-vineri
Bălăceală de menţinere, 104 bazine, 102 bazine. Trag aer în piept, inspir, expir, mă scufund, simt cum pleznesc plămânii, mai insist, până la limită, ies la suprafaţă, fleosc, aceiaşi 7 metri.
Sâmbătă
Nu aveam nici un plan, mă trezesc şi găsesc o invitaţie la plimbare cu bicla, până la Uzunu şi înapoi, cică lent. Cu oamenii ăştia nu ştii niciodată care e varianta lor de iron-lent, deci plec hotărât pe abandon în cazul în care nu mă pot ţine de ei.
Facem câţiva kilometri, până ne afundăm în ceaţă. Geacă mai colorată nu au nici la Rebu, pornisem şi becurile de la şa, dar nu prea eram liniştiţi. Dacă venea unul mai chior, praf ne făcea, aşa că am ales varianta prudentă, întoarcerea în Bucureşti. Hai în nord, fu o idee, să facem măcar 40 km. Hai.
Ştiţi bancul ăla cu doi purici? Probabil că da. Se întâlnesc doi purici în Florida, unul era gras, cu pete de bronz de la ochelarii de soare, gen Cristi Borcea, celălalt era slab, amărât şi tremura de nu mai putea. Se uită unul la celălalt, cel slab începe să spună tremurând:
– Fir-ar a naibii de treabă, am venit cu 200 km/h în barba unui motociclist, de am îngheţat ca naiba.
– Ha! Păi nu aşa se face, mă. Uite, te învăţ eu: mergem la aeroport, intrăm la bar, ochim o stewardesă şi țuști în chiloţeii ei. Vii cu avionul, cald, rapid, păpică delicioasă, nu ai nici o treabă.
După două luni se întâlnesc iar, cel gras şi mai gras şi mai bronzat, cel slab tremura de îi cădeau picioarele. – Ce ai păţit mă, nu ai făcut cum te-am învăţat?
– Ba da.
– Păi, şi?
– Păi am mers la bar, am ochit o stewardesă, țuști în chiloţei, când colo, ce să vezi? Mă trezesc în plină noapte în barba unui motociclist, care conducea cu 200 la oră.
E, cam aşa s-a întâmplat şi cu noi. Am zis să o luăm spre aeroport, când colo, ce să vezi, am aterizat la cofetăria Maria, unde am fost obligaţi să mâncăm câte două prăjituri. Sau o prăjitură şi un profiterol. Mmmm.
Duminică
Sar vioi în adidaşi, colanţi, bluză, Garmin, alerg spre Mazzo Grosso 200 metri, mă taie un junghi în genunchi şi pun frână. Hai înapoi acasă, schimb ţinuta, hai cu bicla după băieţi. Băieţii plecaseră “pa”prin Carol, dar i-am prins. Am pedalat vreo 17 km cu ei, apoi hai acasă. Acasă? E ziua Ţuicii la MŢR, mai bine merg până acolo, că nici nu mai ştiu ce gust are o ţuică. Pentru maşină nu găsesc loc de parcare, hai cu bicla.
Țeapă. Ziua care începea la ora 10 avea vreo doi expozanţi, că restul nu se treziseră, era prea devreme ora 11.00. Marfă pricopsită, cu pretenţii, 45 lei juma de litru. Bre, eu vreau să o beu, nu să o pun în vitrină. Nu mai am strop de spirt acasă, vine iarna, ce ne facem?
Mă bătea un gând să cer nişte mostre, dar nu aveam chef de joacă. Când erau târguri de construcţii, acum câţiva ani, cel mai simplu era să îţi iei un costum, o cravată şi nişte cărţi de vizită, de preferat ale altora. Te duceai la standuri şi cereai mostre de materiale, umflai pieptul, că ai de făcut 100 de blocuri. Dacă terminai cărţile de vizită dădeai de la alţi expozanți, să îi faci şi pe ăia fericiţi. Cu puţin tupeu puneai de materiale pentru o juma de casă…
Mă gândeam că data viitoare să fac nişte cărţi de vizită cu “bio-tradiţional-ceva”, să mă dau distribuitor, organizator, retailer, că poate mă aleg cu ceva mostre de palincă, poate ies chiar câțiva litri buni.
Cu buza umflată, că nu era nici o babă maramureșeancă cu cergi de vânzare în braţe şi sticle de doi litri de palincă de pufoaică în desagă, am plecat oţărât spre casă.
Zi superbă de toamnă, soare, călduţ, o frumuseţe. Cel mai bine ar fi dacă în lumina difuză de toamnă aş vedea şi sârmele oblice. Nu le-am văzut. Acasă îmi zâmbea din oglindă mufa însângerată a lui Joker, că le-am luat în plin. Oooof.
Săptămâna strânge 10,20 km înotat, 167,30 km bicicletă şi un nou zâmbet, de lăutar din trupa lui Botgros. “Botgros şi umflat” se spune corect.
Romanian
English