Mi-e greu să mă lămuresc dacă trebuie să mă bucur că a mai trecut un an, asta pentru că ce trece, trece de la mine. Altfel, m-am antrenat serios pentru a intra cu bine în 2018, respectînd formula personal și secretă: F(c)+p+m+v. Detalii în acest jurnal al ultimelor zile din decembrie.
Ultima săptămână a anului începe și bine, și rău. Rău pentru că e închis două zile la sală. Nașpa, nu? Pare normal ca atunci când toată lumea are liber să fie unii care să ne lase să ne distrăm. Eu nu sunt băiat rău, eram mulțumit dacă îmi lăsau cheile de la bazin, dar nu au vrut. Deci toată lumea are liber.
Bine, pentru că am putut să mă pregătesc pentru înot. Am lucrat timp de trei zile consecutive la mărirea capacității de flotabilitate. Este clar, în conformitate cu legea lui Arhimede disloc în mod sigur mai multă apă când intru în imersie, nu are niciun sens să mă sui pe cântar, aș putea doar să confirm ceea ce este evident.
Tehnica de antrenament este simplă, v-am spus, aplicată trei zile consecutiv. Politețea față de gazde o să mă omoare, e clar. Și lăcomia.
Deci schema era cam așa. Întâi, începem cu antrenamentul m+p+ț. Dreapta, stânga, dreapta, pac-pac-pac. Mizilicuri, pâine, țuică. Slană, șuncă, telemea, icrișoare, țuiculiță, fiartă sau nu, de Pitești, să trăim, hai noroc, vasodilatator sau digestiv? A, cu mine nu ai dat, hai, până la fund.
Faza doi. S+m+v. Sărmăluțe, mămăliguță, vinișor, roșu să fie, dulce ca mierea era. Hai noroc, hai, să trăim, dreapta, stânga, dreapta, upercut la ficat, dăi și cu ardei iute. Cred că totul se desfășoară în ritm anaerob, nici vorba de ritm de conversație. Plescăit, gâfâit, sorbit, pac-pac-pac.
Ne tragem sufletul, băgăm o cafea, respirăm cu greu, pulsul bate haotic, cei +80 (ani, nu kile) parcă ar începe să picotească, cred că și odihna este o parte a antrenamentului.
Faza trei, pentru cei specializați pe anduranță. F(c)+p+m+v. Friptură, trei tipuri de cârnați, pâinică, ia și cu pâine, mamă, murături acre, să taie greața, hai noroc. Bun și vinișorul ăsta, hai, la mulți ani. Oare trebuie făcut un stretching la final?
Ce stretching, ce final? A cam scăzut glicemia, mai tragem o cafea cu cozonac și prăjituri, deja am mestecat mai multe calorii decât Michael Phelps și o echipă de fotbal american împreună. Greu, greu, trebuie antrenament specific, altfel nu faci față la maratonul ăsta, ficatul pâraie, nădragii rezistă, colecistul urlă de fericire.
Îmi aduc iar aminte de un tip de acum vreo 35 de ani. Eram tineri studenți, cu burta lipită de șira spinării, atârnând 65 kg cu haine pe noi. Și cu bocanci. Și la un moment dat l-am cunoscut la terasă la Cina pe un tip care avea șanse maxime să devină mentorul nostru. Student întârziat, matur, cu vreo 5-6 ani mai mare decât noi, cu ochelari cu lentile galbene, avea ceea ce ne lipsea din plin. Burtă. Ne uitam la el cu o invidie enormă. Avea o curea interminabilă, ne puteam înfășura cu ea simultan vreo 3 subnutriți. Era o epocă în care aveam doar chef de noi recorduri, care bea mai mult, care face orice mai mult decât ceilalți, și chestia asta cu excesele reușea destul de bine.
E, tipul ăsta ne bătea la toate capitolele. Fuma mai mult, bea mai mult, mânca mai mult, cu regulatul probabil nu se putea lăuda, nu cred că era o prioritate. Comanda câte o navetă de bere (adică vreo 10 litri) și o bea fără să respire, nici măcar nu se ridica să se ducă la budă. În plus mânca niște chestii pe care nu pot să le înghit nici acum, adică rinichi pe grătar, nenumărate porții de odioși rinichi pe grătar. Era clar, el era mentorul, avea tot soiul de sfaturi bărbătești pe care le ascultam cu gura căscată, gândidu-ne dacă dă rău să le notăm cu pixul în caietele de cursuri. Dacă am fi avut Facebook în mod sigur am fi postat zilnic comentarii omagiale, „wow, ești cel mai tare”, „suflet frumos, ești un model pentru noi toți”, „ ești o inspirație permanentă, în tot ceea ce faci”. Etc. Nu știu ce mai face și dacă mai trăiește sau a decolat spre stratosferă, dar acum, după două-trei zile de îndopat sistematic am devenit mult mai empatic cu el și cu gâștele.
Așa pe 24, la fel pe 25, continui pe 26, cu speranțe să încep să semăn cu statuia lui Budha. Pe 26 ies la o alergare în Tineretului, ca să fac loc pentru un nou asediu culinar. Vreme superbă, cald pentru decembrie, soare, ceață care se ridică pe lac, marfăăăă. Prima alergare din ultimele 6 luni la care scad sub 6 minute/km, deși nu cred că ăsta ar fi scopul în sine, dar m-a luat valul. Of, ce bine a fost, cât de curioasă rămâne plăcerea asta a alergării și de greu de înțeles.
Din fericire pe 27 se deschide sala. Când am zile libere este cu totul altfel, frate. Altfel și la fel în același timp, ceasul sună tot la ora 5… Dar pot să stau la sala până mă satur, asta este marea diferență. Dacă tot am timp, măcar să înot , în premieră, peste 3 km. Cu brasul meu de domnișoară de pension elvețian și lebădă austrică nici nu este prea solicitant, este mai mult plictisitor. Mă rog, a mers binișor, nu a fost o mare provocare. Parcă acum aș vrea să depășesc 5 km, dar asta peste câteva luni.
Tot visez cu ochii deschiși să ajung să înot în ape libere, e ceva mișto, cu o mare liniștită și albastră, apă curată și o insula spre care să mă îndrept, așa, ca să am un reper. Invariabil, în plin vis primesc în plin un val care mă trezește, intră direct în plămâni și mă sufocă. Atunci când am impresia că totul este sub control și încep să stăpânesc apa vine și al doilea val, care mă prinde în plină inspirație, de tușesc ca dama cu camelii. Adevărata problemă este că până acum au fost vreo două ocazii în care nu am reușit să îmi revin și să respir fără să mă opresc din înot, fiind nevoit să pun picioarele pe fundul bazinului, ceea ce în ape libere ar fi mai puțin probabil să reușesc. Viu, cel puțin.
Mă tot gândeam ce să fac pe 28 decembrie, pe la 4 dimineață mi-am dat seama ce o să fac, împreună cu colecistul pus de o revoltă spontană, cu o grevă furioasă a ficatului care a condus spre o dietă de moment bazată pe pâine prăjită și ceai.
În zilele următoare am continuat cu bazineala, pe 31 întâi am fost la bazin, apoi la alergare. Tradiționala alergare tematică de sfârșit de an din Tineretului, începută la monumentul care imită reclama la Colon Clean, botezat Mazzo Grosso, și condimentată cu mici și prăjituri. Știu, pare greu de înțeles pentru profani, dar este marfă și este dedicată doar inițiaților și oamenilor puternici. Din păcate am avut senzația că îi fac concurență omulețului de la Michelin…
Săptămâna strânge astfel vreo 10 km de înot și vreo 8,5 de alergare. Așa cum ziceam, a fost un an în care mai mult am înotat decât am alergat, ceea ce nu credeam vreodată.
În rest m-am plimbat prin oraș.
#1. M-am plimbat cu RATB-ul. Brrr. Părea și este ieftin, suportabil mai ales dacă ai nasul înfundat. Promisiunea electorală de transport gratuit este îndeplinită pentru grupurile de bruneței și pentru boschetari, care se plimbă că boierii prin oraș cu Merțanul, să se încălzească și să admire luminițele de Crăciun. Pute, frate, și este tare jegos.
#2. Mă trezesc iar la blocul cu băbuța care mă tot pune să îi reglez caloriferul. Are un calorifer enorm, fără robinet termostatat și moare de cald. Dacă îl închide, moare de frig. Ajunge la variantele simpatice în care are caloriferul pornit și dă drumul la aer condiționat ca să se răcorească sau oprește caloriferul și dă drumul la aer condiționat pe încălzire.
Mă detectează mereu, într-un mod foarte curios, când apar pe hol și mă roagă mereu, insistând ca o femeie ce este, să îi fac imposibilul, să reglez un calorifer să se încălzească doar pe prima treime. Asta este o chestie care merge perfect atunci când vrei să se încălzească tot caloriferul, nu atunci când vrei o treime. Și mă ține și mă omoară, că e prea cald, că e prea frig, să îi mai fac chestia aia pe care o știu doar eu. Dacă ar avea 50 de ani mai puțin ar putea fi de laudă.
Acum drumurile ni se intersectează în mod neplăcut, tocmai venea un echipaj de salvare, grăbit, un tânăr și o doctoriță tânără. Mă trece un fior. Intră precipitat, ușa rămâne deschisă și trag cu urechea, să văd ce se întâmplă. Băbuța se plânge, mi-e cald, mi-e frig la spate, mi-au înghețat picioarele. A-jhu-tă-măăă, se tânguie stins.
Controlul este rapid și profesional, totuși nu pare nimic în neregulă, băbuța este sănătoasă.
Doamnă, sunteți bine, cu ce să vă ajutăm?
A-jhu-tă-măă, dă te rog caloriferul ăla să se încălzească pe o treime, îi spune tinerei doctorițe.
Am plecat tiptil și rânjind, lăsând echipa medicală să se ocupe în continuare de robineții caloriferului și de centrala termică. Pot să pun pariu că băbuța râdea în mustăți uitându-se la ei cum stau în genunchi pe lângă monstrul de calorifer.
#3. Hai, la mulți ani! Mi-e dor de fructe și salată. Sau mă rog, salată de fructe cu ceva alcool.
Romanian
English
La Multi Ani conu’ Mila !