Despre cum se vede maratonul din afară. Dar și despre cum poate fi văzut altfel.
Traian Ungureanu a fost un excelent gazetar care a scris despre sport. Articolele lui era de o inteligență debordantă, provocau, puneau întrebări neplăcute multora. E drept, asta se întîmpla pe la sfîrșitul anilor 80, dar și o scurtă vreme după aceea. Ulterior, a scris mai curînd sporadic despre sport, făcînd gazetărie politică, pentru ca ulterior să intre în politică. În clipa de față este europarlamentar, face cel mai adesea naveta între Bruxelles și Londra și are o rubrică în Gazeta Sporturilor.
Care Gazetă, în ediția de azi publică un articol cu un titlu incitant, pe care l-am preluat: Maratonul prostiei. Pe scurt, dacă am înțeles eu bine, dl Ungureanu crede că popularitatea maratonului e cauzată de ”o versiune cretină a democrației, care a decretat că nu există imposibil, că oricine e și poate orice, dacă vrea și dacă o face spre binele celorlalți”.
Și pentru a-și argumenta ideea aceasta, Traian Ungureanu pleacă de la istoria lui Pheidippides – prezentat drept prima victimă a unei curse de maraton – consemnează apoi că ”din 1990, când maratonul a fost împins spre manie în masă și optimism planificat, 41 de oameni și-au pierdut viața alergând să vestească nimic”, se referă pe scurt la victima a recentului maraton de la Londra, crede că ”maratonul de masă nu mai are de-a face cu sportul pentru că e manifestarea unui cult crud și ipocrit” pentru a încheia apodictic: ”era infinit mai bine dacă Pheidippides supraviețuia. Și pentru el, și pentru noi. Maratonul nu făcea vogă. Sau măcar nu se transforma în maratonul prostiei.”
Toate bune și frumoase, numai că dl Traian Ungureanu face o serie de greșeli factuale. Care, zicem noi, dacă le-ar fi luat în considerare, ar fi ajuns poate la alte concluzii:
# Pheidippides nu e un personaj real. Sau cel puțin nu există dovezi indubitabile în acest sens. Pheidippides a fost un personaj legendar, folosit ulterior ca simbol al renașterii Olimpismului.
# Pheidippides, conform poveștii complete, a alergat mult mai mult decît distanța maratonului. El se spune că a fost un ”homerodrom” – herald/vestitor/soldat, trimis să ceară ajutor cetății Sparta, care a parcurs întîi vreo 245 de km în două zile, și abia apoi a parcurs distanța între Marathon și Atena (40 km), pentru a vesti victoria asupra perșilor.
# La distanța de 42km (de fapt 42,195km) a maratonului s-a ajuns mult mai tîrziu, și e o întreagă poveste aici, care o implică inclusiv pe Regina Marii Britanii.
# Tragica moarte a lui Matt Campbell la maratonul de la Londra poate fi imputată maratonului în aceeași măsură în care poate fi imputată vremii călduroase, unei soarte nefaste sau doar întîmplării. Campbell, 29 ani, era un alergător cu experiență (cu doar două săptămîni înainte făcuse altă cursă într-un timp de 2h:56min), cu analizele medicale la zi, care alerga pentru o cauză umanitară și în memoria tatălui său. Cel mai probabil, moartea sa a intervenit în urma unor complicații cardiace. Lucrul acesta a dus la numeroase alte pierderi de vieți în lumea sportului.
# Statistic, faptul că 41 de oameni și-au pierdut viața în timpul unor curse de maraton din 1990 încoace, nu este semnificativ. Asta deoarece 41 din multe milioane de participanți înseamnă foarte, foarte puțin.
Și, în fine, ajungem la celelalte opinii ale lui Traian Ungureanu, care nu pot fi contrazise factual, dar care cam sunt contrazise de realitate.
Așadar, e doar un fapt că mulți oameni preferă să alerge în loc să moară din alte cauze (fie acestea fumatul, alcoolul, supra-îngrășarea). E doar un fapt că oamenii au libertatea să creadă că pot să își depășească limitele sau doar să se bucure că și le testează.
E doar un fapt că astfel mulți oameni au reînvățat să se miște natural. E doar un fapt că pentru mulți oameni participarea la maraton e o formă de fi alături de alții, de a încerca să ajute pe cei care au nevoie.
Desigur, peste tot există excese sau deformări ale bunelor intenții. Însă, e doar un fapt că pentru mulți maratonul nu e o formă a prostiei.
Romanian
English
