luni, noiembrie 25 2024
Are și faptul că nu alerg avantajele sale. Am fost la EcoMarathon, iubirea cu denivelări a vieții mele de ex-maratonist montan. Și am văzut mai bine lucrurile de pe margine, inclusiv pe cele care nu prea sunt conform regulamentului. Acum, vorba cîntecului: am văzut, mi-au plăcut (nu toate), ce rămîne de făcut?

[Adrian Mila]

                                                                                           Foto: Dragoș Florescu (www.ecofotografie.ro). 2013

Ion merge cu tac-su la cosit. Cosește tot dealul, numai iarba de sub un copac o lasă netăiată. Ioane, taie și iarba aia. Ion se face că nu aude.

Tatăl îi mai spune odată, Ion tot nu cosește sub copac, tatăl se enervează și îl trage de urechi.

– Tată, nu te supăra, dar iarba aia eu nu pot să o tai

– De ce, mă?

– Păi știi, tată, acolo s-a consumat prima mea iubire, și mă ia, așa, cu leșin de la inimioară numai când ajung acolo.

Tatăl înțelege în sfârșit, cugetă adânc și îl întreabă timid:

– No, și ea ce o spus, i-o plăcut?

– Păi tată, știu și eu?

– Păi ce o spus?

– Păi o spus: Muuuuuuuuu.

Așa și eu cu Ecomaraton și cu Maratonul București. Ecomaraton o fost prima mea iubire denivelată, prima mea cursă montană, un cros, care m-a făcut să mă îndrăgostesc iremediabil de alergările pe munte. Mă rog, dragoste cu năbădăi, că de aia are omul meniscuri, genunchi șamd. Prima dragoste, că pe urmă vin următoarele, dar rămâne prima, acolo, la sertarul cu amintiri și este greu să tai iarba prea apăsat.

Cred că am fost de două ori la cros și de două ori la maraton, nu am stat să verific, că nu are importanță, nu vreau să dau prin asta greutate aprecierilor. Există un trend, așa, nu ai autoritate să spui ceva dacă nu ai alergat o mie de maratoane cu 2h10min.

Organizarea la Ecomaraton a fost mereu la fel, foarte bună, spre impecabilă. Și rigidă. Dacă aș vrea să caracterizez cursa în cinci expresii, probabil ar fi: elvețian, rigid, scump, frumos, poze de neuitat. Profesional, nu neapărat prietenos. De câțiva ani aud doar bombănituri de la cei care nu au găsit înțelegere de la organizatori, încercând să facă un pact în afara regulamentului. Nu merge, sunt elvețieni, nu balcanici.

Probabil una dintre cele mai contestate măsuri luate de către organizatori a fost, anul trecut, descalificarea premiatului deja Robert Hajnal. E în regulament, aplicăm regulamentul.

Cursa nu este perfectă. Are deja prea mulți participanți, peste 1500. 178 nu au ajuns la start, ăștia mai lipseau, oricum, 99,99% sunt sigur că nu li s-au dat nici kit-urile, căci așa este în regulament. (Datele oficiale arată că au fost 1473 finișeri – n.e.)

Startul este înghesuit. Intri într-un țarc, cu minim 15 minute înainte de ora startului, dacă vrei să ai un loc cât de cât rezonabil, deci adio încălzire, apoi iei startul încercând să nu te împiedici de celelalte 2998 picioare din zonă.

Ai trei kilometri de drum ușor ascendent, în care te poți  poziționa cât de cât rezonabil, dacă te duc picioarele. Pentru că apoi urmează un pod îngust și o potecă ascendentă, unde nu mai poți face nicio depășire. De soluția de start separat aud de câțiva ani, dar este doar propunerea alergătorilor, neauzită de către organizatori. Ciudat, pentru că organizatorii sunt toți alergători cu mare și multă experiență montană, nu sunt oameni veniți din exteriorul fenomenului. Dar sunt elvețieni, sau spartani sau cam așa ceva, necruțători.

Start decalat, start la cros pe bucla trei, variante ar fi, însă în fiecare an se îmbătrânește la o coadă pe poteci care ar face-o invidioasă pe duamna Firea, cu ale ei probleme de trafic și blocaje. Urcarea aia din prima parte a crosului are ca echivalent doar aglomerația de la ora 18 din metroul de Pipera.

Nu mai venisem de doi ani la Moieciu și eram curios, acum fiind doar șofer, cum se vede cursa din afară.

Se vede frumos. Peisajele sunt minunate. Lumea este fericită, gârla pute a canalizare defectă, populația comunei este triplă față de o zi de lucru. Probabil sunt cel puțin 2500-3000 vizitatori, din care cel puțin 1500 aleargă. Până și voluntarii sunt dintre cei mai titrați prin alergare, lume bună, nene.

Eram curios, așa că am mers pe ultima coborâre de la cros. Abruptă, toată lumea care nu a mai fost se oprește în vârful dealului și se uită disperat în jos. Se aude ceva în genul “fuck”, “și acum ce naiba facem” etc.

Apoi au venit alergătorii. Elite frate, rup dealul. Unul o îmbrâncește pe o voluntară care făcea fotografii, că îi stătea în drum.

În drum? Da, pentru că toți au coborât pe drept. Toți. Primul care și-a pus problema să coboare pe serpentine, așa cum scrie în regulament, a fost Silviu Bălan. De jos i s-a strigat intens “ia-o pe drept, ia-o pe drept” și a făcut și el ce face popa.

Dar popa zice în REGULAMENT că tăierea serpentinelor este motiv de descalificare. (vezi foto)

Eu am fost pe rând indignat, așa cum ești când stai la semafor și vine toată lumea pe linia de tramvai și se bagă în față, apoi intrigat și în final debusolat. Și acum ce facem? Păi dacă avem regulament, probabil că îl aplicăm și descalificăm toată elită, care a coborât pe drept, indiferent că erau la cros sau la maraton.

Acum, pe bune, dacă eram primul, o luam pe serpentine în timp ce ceilalți se rostogoleau la vale? Și asta este doar prima coborâre abruptă din cursă. Mai jos erau cel puțin doi fotografi, probabil că în pozele lor se poate vedea câți au respectat regulamentul, că de aia avem reguli, să le aplicăm.

Este greu să fii organizator, pe bune. Probabil că ar trebui ajustat puțin regulamentul, mai ales când nu se poate aplica. Și poate că se va da cândva și startul decalat între cros și maraton, și poate se vor da kit-urile și unor împuterniciți, fără procură notarială*. Mereu am fost un visător.

And now what? Descalificăm tot?

Știți care este treaba? Îmi sunt dragi și îi respect pe organizatori. Am tot stat cu întrebarea, dacă să scriu sau nu părerea asta, grea dilemă. Dar cred că pentru viitorul alergării este bine că fiecare organizator să fie rigid la aplicarea regulamentului și flexibil la întocmirea lui.

* Am aflat ulterior că pachetele de participare (kit-urile) au putut fi ridicate de către împuterniciți, deci observația cu procura notarială este trasă de păr și fără legătură cu realitatea.

 

Comments

comments

Previous

Și Ștefan cel Mare ”aleargă”!

Next

Sergiu Dascăl: Avem echipă, dar nu și echipament

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also