Full de dame zburătăcit prin ograda stadionului turbat
Alerg.ro
iunie 19, 2018
Politica și problemele Bucureștiului mă enervează teribil. Ajută asta însă să fiu un atlet urban mai bun? Jurnal de activități critice și sportive, săptămîna 11-17 iunie 2018
Vă spusesem deja că am avut o săptămână în care am fost jos, prea jos, și cu fizicul și psihicul. Din fericire a apărut resetarea și urcarea, grea, ca orice urcare, dar plăcută ca soarele care apare după ploaie. O fi bună și ploaia, dar mă cam săturasem de depresie și moleșeală.
Traficul din București a fost de ajutor, este un bun tonic pentru cineva fără chef de viață și ajută la dezvoltarea vocabularului buruienos, atât de util pe șantier sau în conversațiile intelectuale pe teme politice.
Luni încă mai eram morocănos și fără chef de viață, bombănind ca o soacră, deși sunt doar un socru drăguț și amabil, când și când, ca o lămâie verde.
Raza de soare a venit la ceas de seară, ca un curcubeu după furtună, la festivitatea de prezentare a premiului de la Roland Garros. Este tare plăcut să vezi o campionă zâmbind, cu o față senină, bucurându-se din tot sufletul că a reușit să își învingă un complex. Cea mai bună din lume, acum și cu grand slam. O fată care a avut curajul să își taie un simbol al feminității, o amazoană care nu avea nici o garanție a viitorului succes, cu excepția certitudinii că va avea enorm de muncă.
De fapt asta apreciez la Simona. Nu faptul că este campioană mă impresionează. Nu talentul de a lovi o minge mică. Ci munca și tenacitatea. Munca continuă, ambiția, puterea de a se ridica, de a o lua de la capăt, asta mi se pare că o face să fie unul dintre puținele simboluri pentru români, în afara faptului că este printre puținii români care reușesc să fie cei mai buni din lume într-un domeniu.
Gloria este trecătoare, aș vrea să țin minte doar tenacitatea cu care a urcat în primele 10 și a reușit să avanseze pas cu pas, fără să fie o persoană pe care o dă norocul afară din casă, fără șmecherii și fără furturi. Fără să spună, lasă bă, că toți fură, măcar să ne dea și nouă.
Eram obosit și fără chef și nu am mers la stadion. Mare pierdere. M-am săturat cu greu de reluările non-stop, sunt tare curios cum a fost duamna primar general când a ajuns acasă, cu toată basculanta de carne descărcată în curtea ei. Sper că fostul mare tenisman Ilie Năstase a simțit cum i-a șuierat glontele pe lângă chipiul de general. Marele meu regret este că duamna a insistat să ia dânsa tot caimacul. Dacă era o adevărată duamnă le lua și pe doamna Veorica, să dea cheia guvernului și pe doamna Olguța, să dea o pensie specială. Cred că abia atunci ieșea ceva frumos, un spectacol adevărat, în mijlocul fanilor care nu au transportul decontat, cu full de dame zburătăcit prin ograda stadionului turbat. Imaginea era ca o ilustrare la Povestea poveștilor a lui Creangă, când a șuierat popa a uimire, de zburau bunătățile prin aer.
Poate nu aș avea nimic cu duamna dacă aș avea impresia că face ceva pentru sărăcia asta de capitală, în afară de vouchere de bicle, spectacole, vouchere de fertilizare etc. I-am reclamat de două luni că a îngustat trotuarul pe Tineretului, singurul răspuns a fost că a fost direcționată reclamația către ADP. Ce mă interesează pe mine asta? De ce nu primesc un răspuns, așa cum este legal?
De ce trebuie să mă feresc de mașini care nu văd semafoarele puse în copaci pe Tineretului, unde nu sunt marcaje rutiere, după o lună de la asfaltarea care nu era necesară? De ce face mișto cu pista aia de biciclete de pe Aviatorilor? De ce nu termină pasajul Grigorescu, aflat în lucru de vreo 5 ani? De ce nu are trotuare această lucrare, cum a fost proiectată, că există un regulament de urbanism care spune că trebuie să avem trotuare? Cât o să mai dea vina pe alții pentru trafic? Ce face, concret, cum a cheltuit banii ăia pentru sistematizarea traficului smart din orașul smart cu oameni smart care iau banii de la oamenii mai puțin smart? Nu am habar de mercurialul la soliști de operă, dar de ce a dat 144.000 euro pe o cântare care era într-o piață, cu acustica si auditoriul de piață? Și se mai și laudă cu asta.
Întrebări sunt muulte, le tot pun la semafoarele la care stau, eu le pun, eu le răspund. Întrebările astea pot fi un bun motor pentru energia sportivă, un carburant necesar pentru un pace mai bun.
#1. La înot
La oarecare distanță de cei peste 21 km făcuți acum două săptămâni plec moderat, cu o medie de 2,5 -2,6 km/zi. Fără exces de viteză, fără mare efort, constanța este calitatea mea de frunte, tenacitate dusă până la prostie. Sâmbătă și duminică suplimentez puțin, într-o aglomerație nesuferită, tenacitate, v-am spus, asta e porecla mea, așa că înot câte 3 km/zi în week-end.
Totalul la înot este de 19,1 km, aș merita niște mușchi pentru înverșunarea asta sistematică, dar se lasă așteptați. Rămân un pumn de șunculiță într-o mănușă de catifea, cu ușoară burtă.
Un spectator din sala de fitness îmi face o descriere a modului în care înot, ceea ce nu este nicio mare plăcere.
#2. Crește mersul cu mașina, scade bicicleala. Dacă am posibilitatea las la birou mașina cu mare drag și plec cu bicla acasă, dar asta nu merge mereu.
Am luat o pereche minunată de nădragi, eram mândru de ei, îmi plăcea și cum vin. Din păcate a fost cald, pe biclă transpir, de vreo două ori m-am dat jos de pe biclă și nu mai știam cum să țin rucsacul, că arătam ca un bețiv care nu a mai reușit să ajungă la budă, cu niște pete umede în zone dubioase. I love that bike, dar am fost puțin împreună, doar vreo 65 km săptămâna asta.
Am ajuns în premieră seara prin Rahova. Până acum am circulat pe biclă prin toate cartierele, dar merg predilect prin zone centrale. Nu respect regulile de circulație, nici măcar pe lângă polițiști, sunt curios când voi declanșa o reacție adevărată. Mă feresc mai mult de bicicliștii cu camere video pe cască decât de polițiști. De obicei au 30 kile cu tot cu cască și tendința să facă pe deștepții. Se ceartă cu pietonii, se înjură cu șoferii și vor să facă și morală bicicliștilor purii care nu stau la semafor.
E, trecerea prin Rahova m-a șocat. Mașini care trec pe roșu, mașini care îmi iau fața, pe care le evit cu greu, pietoni beți, pietoni care trec pe roșu, un haos total. Cale de vreo 3 km m-am simțit cu adevărat în pericol, de vreo două ori am frânat și m-am oprit până au trecut mașinile, că nu era a bună.
La tura următoare prin zonă o să reglez mult mai bine frânele. Deci 65 km.
#3. Programul de la ceasul Suunto îmi arată câți kilometri am făcut în ultimele 30 de zile, ca statistică. Sau în ultimele 7 zile. Deocamdată am ca obiective să stau în jur de 380 – 400 km la bicicletă (v-am spus, o folosesc doar în scop de deplasare urbană, nu fac ture, nu merg la pădure, e în loc de mașină sau transport în comun). La înot mă bucur enorm dacă reușesc să stau peste 80 km. Cu cât am înotat mai mult acum 25 de zile, de exemplu, cu atât mai greu este acum. Dacă am făcut 3,8 km și acum fac 2,5 există riscul să scad sub 80 km, ceea ce mă enervează maxim. Dar stau încă peste 80 km.
Totalul este mult mai fluctuant la alergare, unde alerg rar și puțin. Dar duminică ajung în sfârșit la 97 km în ultimele 30 zile. Mâine voi avea mai puțin, poate recuperez marți.
Am reînceput să alerg timid de două luni. În curând se face un an de la operația de hernie de disc și nu îmi este deloc clar cum arată viitorul meu de alergător. Roz? Maro? Va fi un viitor?
Deocamdată sunt trei alergări pe săptămâna, erau cam de 7 km, acum am făcut și foarte modeste depășiri de distanță, probabil o să încerc să fac măcar o alergare de 9 km, cât să îmi aduc aminte că am și un genunchi șubred. Deci 24 km deocamdată.
La întrebarea “În cât timp face Mila un semimaraton?” răspunsul corect pare să fie “ o săptămână, maică”.
Trebuie remarcat faptul că am avut un ultim dram de decență și am ratat prin neînscriere șansa de a deveni campion național la triatlon, supersprint. Cred că aș fi fost unicul concurent la categoria de vârstă, dacă terminam viu înotul aveam șanse maxime să fiu și campeon, spre râsul copiilor care ar fi fost pe mal de o oră.
În rest? Mai nimic. Dom primar continuă să modernizeze sectorul, înlocuind borduri, garduri, venind cu alte paranghelii care să înlocuiască minunile făcute de către marele artist care a fost Piedone.
Asta nu ar fi așa rău dacă ar avea și vreun sens. Parcarea făcută ilegal era necesară, o strică doar detaliul că este ilegală. Este rezonabil amplasată, lângă un parc și într-o zonă fără parcări, dar are deja două procese pierdute, asta nu pot să înțeleg cu niciun chip, de ce autoritățile nu respectă legea. În week-end poliția interzice parcarea în locurile unde era oricum interzisă și încearcă să îi facă să parcheze în parcarea de 700 de locuri. Este mișto să vezi cât de supărată este lumea venită în parc de faptul că trebuie să meargă pe jos 200 m.
Oricum, mie tot îmi place parcul Tineretului, dragul de el, cu farmecul lui de țărăncușă ne-epilată și ne-cremuită, cu pante și cu poteci virgine, sper să nu intre într-un mare program de amenajare haotică, cu borduri și dale de granit.
Romanian
English