luni, noiembrie 25 2024
Un week-end cu rezultate deosebite în alergare

#

Să începem cu ceea ce ne este mai aproape de suflet, respectiv cu un nou rezultat foarte bun obținut de Robert Hajnal. Ultramaratonistul român a reușit să se claseze pe locul al patrulea la Madeira Island Ultra Trail (MIUT), concurs din cadrul Ultra Trail World Tour. Hajnal a parcurs cei circa 115 km ai cursei într-un timp de 14h:47min, fiind devansat de francezul Francois Dhaene (13h:49min:36sec), elvețianul Diego Pazos (14h:13min:59sec) și americanul Tim Tollefson (14h:36min:18sec).

Robert Hajnal (foto dreapta) a început cursa destul de ponderat, însă a reușit să recupereze foarte mult pe ultima parte, mai ales pe urcări. Acest rezultat este unul dintre cele mai bune ale carierei sale, asta după ce anul trecut a reușit să se claseze al doilea la UTMB. Alți patru alergători din România (Adrian Toma, Adrian Istina, Mihail Obada și Paul Gafița) au terminat cursa.

La fete să notăm locul 15 ocupat la general de către Viorica Mălai, care deși concurează pentru Republica Moldova, trăiește în România și este legitimată la cluburi de aici. Ea a terminat cursa în 21h:28min:52sec, câștigătoare fiind americanca Courtney Dauwalter – 15h:17min:05sec.

Toate rezultatele se găsesc aici

Și, pe scurt, despre un alt rezultat bun. Ultra Trail Mugello, o competiție de alergare desfășurată pe o distanță de 24 de kilometri cu 1280 diferență de nivel, în regiunea Toscana, a fost câștigată de Denisa Dragomir. Ea a îmbunătățit cu 17 minute recordul competiției.

#

Haideți acum la Londra, unde cel mai mare maratonist al tuturor timpurilor (afirmație ce devine tot mai evidentă) și-a demonstrat încă o dată clasa. Așadar… kenyanul Eliud Kipchoge, deţinătorul recordului mondial, a câştigat duminică cursa din capitala britanică cu un timp impresionant: 2h:02min:37sec, ceea ce reprezintă cel de-al doilea mai bun timp înregistrat vreodată. Impresionantă a fost și maniera în care Kipchoge a dominat cursa, de la un cap la altul, alergând elegant, constant, parcă fără efort. De remarcat marele negative split realizat, cu un timp de 61:01sec în a doua jumătate a cursei.

Succesul său nu a fost nici măcar o secundă pus la îndoială. Simptomatică este o secvență de la final, când primii trei alergători au fost invitați să facă o poză de grup. În timp ce Eliud Kipchoge era relaxat și părea gata de un nou start, etiopienii Mosinet Geremew (27 ani, clasat al doilea cu un timp de 2h:02min:55sec) și Mule Wasihun (25 ani, locul 3, 2h:03min:16sec) erau încă năuci de la efort, abia se mișcau.

Este a patra victorie a lui Kipchoge la Londra, după succesele din 2015, 2016 şi 2018. Să reamintim că acest maraton a fost al 11-lea din cariera kenyanului, el câștigând zece dintre acestea, inclusiv anul trecut la Berlin când a stabilit un incredibil record mondial (2h:01min:39sec). Vedeta atletismului britanic, Mo Farah, a încheiat cursa londoneză pe locul al cincilea, în 2h 05 min 39 sec, nereuşind să îmbunătăţească propriul record european. În actualele condiții, singura întrebare posibilă este nu cine va mai reuși să îl învingă pe Eliud Kipchoge, ci unde se va opri acesta.

Revenind la Londra, să menționăm și că alergătoarea kenyană Brigid Kosgei a câştigat proba feminin[, fiind înregistrată cu un timp de 2h:18min:20 sec, nou record personal. Ea a a reuşit să se impună în faţa compatrioatei sale Vivian Cheruiyot, clasată pe locul secund în 2h:20min:14 sec, poziţia a treia fiind ocupată de etiopianca Roza Dejere, în 2h:20min:51 sec. Anul trecut, Kosgei s-a clasat pe locul secund în maratonul din capitala britanică, înainte de a se câştiga, în luna octombrie, maratonul de la Chicago.

Comments

comments

Previous

Cum să fac să fiu ca Fuego?

Next

EcoRun #1. Gata de start

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also