De ce consumerismul nu ar trebui să fie prieten cu alergarea. Un articol care a fost publicat și în numărul 44 al revistei Alerg, care este distribuită la Semimaratonul București
Pentru cititorii mai tineri ai acestei reviste, trebuie spus că în România regimului comunist era folosit intens sloganul: ”Recuperare – Recondiționare – Refolosire”. Pe atunci, mai ales în anii 1980, cei trei ”R” erau promovați propagandistic pentru că vremurile erau austere, iar resursele materiale – fie acestea sub formă de textile, fier, sticlă sau hîrtie – tot mai puține, de aceea se încerca nu doar folosirea lor cu parcimonie cît și reutilizarea lor.
Este aparent ironic faptul că, vreo treizeci de ani mai tîrziu, sloganul de mai sus revine la modă, mai intens în lumea occidentală, dar tot mai mult și prin colțul nostru de lume. Contextul este, desigur, altul. Acum, o societate confruntată cu supraproducția se vede nevoită să apeleze la ”Recuperare – Recondiționare – Refolosire” pe alte considerente, în principal pentru protejarea mediului și stoparea supraconsumului.
Iar lucrul acesta a început să se vadă și în lumea sportului, inclusiv a alergării. Asta după ce s-a constatat că circa 85% (da, da, am scris bine) din echipamentul sportiv produs într-un an se aruncă și ajunge la groapa de gunoi. Să nu mai vorbim de cel care zace uitat prin sertare.
Așa a apărut ”refurbished-gear movement” sau pe românește ”mișcarea R-R-R”, care tinde să devină tot mai populară. Câteva exemple. Anul trecut, North Face lansa o platformă de e-commerce numită ”North Face Renewal” unde se pot găsi echipamente (tricouri, polare, pantaloni, încălțări etc) care au fost recuperate, reparate, curățate și repuse în circuitul de consum. Am pomenit de compania americană doar pentru că e mai cunoscută, altfel mișcări similare au implementat deja și producători de echipament pentru alergare precum Icebreaker sau Pearl Izumi, plus numeroase alte firme din domeniul outdoor.
Pare puțin paradoxal ca tocmai companiile de echipament sportiv să încurajeze o astfel de mișcare, în condițiile în care interesul lor ar trebui să fie să producă și să vândă cât mai mult. Însă, dincolo de partea asumată de protecție a mediului, care primează, companiile tot au un mic beneficiu material, căci până la urmă fac comerț cu echipament, fie el și refolosit. Pentru cei care doresc să afle mai multe detalii despre asta, e suficient să caute pe internet ”circular business models”. Deși și în România a început să se vorbească despre ”economia circulară”, acest concept încă nu se aplică în sport.
Oricum, se pare că a cam venit vremea ca și la noi organizatorii de competiții să încerce să se orienteze tot mai mult spre curse sustenabile, adică unele în care oferta cât mai generoasă – și ne referim aici la oferirea obligatorie de tricouri (cât mai) tehnice, de medalii din metal cât mai mari și cât mai grele, plus punerea la dispoziție, în punctele de hidratare, de sticle și pahare de apă în număr nelimitat – să fie înlocuită de o atenție cât mai mare pentru mediu și moderație consumeristă.
Romanian
English
