duminică, noiembrie 24 2024

Ochii, tălpile, mușchii mi-s oooaaauuuu! Fug prin Arad și e orașul cel mai prietenos cu alergarea din câte am prins până acum în România. 

[Adrian Dohotaru]

Inițial, am crezut că Satu Mare e mai bun pentru mișcare pentru că nu știam niciun alt oraș măricel în România în care digul străbate tot orașul, astfel încât să nu te întâlnești deloc cu trafic auto. 

La Arad, spre deosebire de Satu Mare, alergarea e chiar mai plăcută pentru că sunt mai multe parcuri și spații verzi lângă dig, un ștrand pe 20 de hectare, baze sportive și mult mai multă lume la plimbare, cu bicicleta sau în alergare. Plus un oraș vechi mai lipit de râu față de ce e la Satu Mare.

Am alergat pe trei suprafețe, pe asfalt, pe pământ, pe iarbă. E și o pistă de biciclete care străbate faleza Mureșului și se va putea pedala pe zeci de km, odată ce e finalizată, până la granița cu Ungaria. Ceva similar există deja la Timișoara, pe aproape 40 de km, până la granița cu Serbia, dar și la Satu Mare, până la granița cu Ungaria, de 45 de km. 

La Cluj se poate face o pistă metropolitană și mai lungă, dar mai ales mai circulată, la Someș dacă autoritățile depășesc stadiul de promisiune la propunerile civice din partea mea și a altor iubitori de mișcare. 

Deocamdată, la Arad sunt vreo zece km de pistă vopsită pe asfalt, dar munca serioasă de realizare a infrastructurii, ca la Satu Mare, e din perioada comunistă, când s-a făcut digul pentru a preveni inundațiile. Chiar și fără asfalt, dacă ai mountain bike poate fi distractiv și pe digul de pământ de la ieșirea din oraș. Iar pentru problemele mele la genunchi și talpă, clar mi-a plăcut mai mult pe pământ. 

Cu totul, sunt vreo 130 de km de piste prin Arad… aparent peste Cluj ori București, dar în afară de dig nu sunt nici prea folosite,  nici prea bine marcate.

Pista de biciclete din Arad

Am alergat nu doar pe asfalt, ci și pe poteci de juma de metru lățime, pe frunze uscate, printre copaci. Mi-a plăcut să văd arădeni cu câini la plimbare în atâta spațiu verde că fiecare avea loc, așa că nu trebuie gândite locuri îngrădite pentru câini. Am văzut mii de oameni care își petreceau timpul liber la râu, prin tot orașul, de la pescari dimineața, la părinți cu copii la amiază la locuri de joacă din lemn, vârstnici la plimbare, adolescenți cu bicicletele seara, curți de școli deschise aproape de râu pline ochi de tineri la baschet și fotbal.

Fiind cald pentru decembrie, mi-ar fi plăcut să închiriez un caiac sau canoe, dar nu am găsit în centru. Dar e așa fain râul cu meandre că o să revin când e vreme însorită la marginea orașului în Parcul Natural Lunca Mureșului, la nici 4 km de centru, care se întinde pe 17.500 de hectare, unde se fac tururi ghidate pe apă, cu bicicleta, pe jos.

M-am dus la alergare și în cercetare: e rost de alte arii naturale urbane în oraș pe modelul Parcului Natural Văcărești? Este, mai ales în zona inundabilă a Mureșului care se poate amenaja minim invaziv cu observatoare pentru păsări și panouri despre avifaună și biodiversitate! 

Apoi, mi-ar plăcea să avem grădini comunitare urbane în România. E potențial de așa ceva? Este! Există informal lângă dig, așa cum am văzut și la Satu Mare, dar trebuie extinse și reglementate ca să nu dispară, dar și ca să arate mai bine și să încurajeze interacțiunea comunității.

Loc de joacă

E potențial de turism la Arad și împrejurimi? O, da, mai ales dacă centrul, care rivalizează ca frumusețe cu orice oraș mare din țară dar și din afară, e reabilitat. Am mai văzut un oraș în care râul și spațiile verzi din jurul digului, îmbunătățesc calitatea vieții. Deci astfel de puneri în valoare a patrimoniului cultural sau natural ar trebui realizate nu doar pentru turism, ci mai ales pentru a crește nivelul de trai al arădenilor, pentru ca toți locuitorii să se bucure de timp liber de calitate. Fericirea personală poate veni și din design urbanistic. 

Ce mi-a plăcut cel mai mult e că am văzut un oraș care se întoarce cu fața spre râul său, nu ca la București, unde huruie traficul auto în jurul Dâmboviței, ori ca la Cluj, unde nu avem acces la râu în afară de o porțiune de vreo doi km.

Am văzut răsăritul în apă și am ascultat sunetul ascuțit al păsărilor din copacii bătrâni de pe Mureș. Mi-am lăsat gândul lin pe apă. Am văzut steagul tricolor proiectat pe podul pietonal ce ajunge la ștrand și m-am simțit mândru să îmi iubesc țara, fără efuziuni patriotarde, cu cât o cunosc mai bine în alergare, pe biță și la pas. 

Aș reveni în Arad și împrejurimi și într-un concediu eco: cu trenul, cu bițe și cu remorcă pentru copii, cu mers la ștrand, cu barca, în parcul natural de lângă oraș.

Comments

comments

Previous

Ce facem cu sportul de masă?

Next

Maraton. Cum s-a alergat în 2020

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also